Joi,
27.03.2025
Ceata
Acum
10°C

O sibiancă de 43 de ani, amendată cu 1.300 de lei după ce și-a lovit fiul cu o lingură de lemn. Dacă nu plătește, va face 4 luni de închisoare

O sibiancă de 43 de ani, amendată cu 1.300 de lei după ce și-a lovit fiul cu o lingură de lemn. Dacă nu plătește, va face 4 luni de închisoare

O femeie de 43 de ani din Sibiu a fost condamnată penal de către Judecătoria Sibiu după ce și-a bătut fiul. Femeia este divorțată, fiul este în grija tatălui, iar bătaia i-a fost administrată într-o perioadă în care acesta a locuit la ea.

Aceasta a montat în camera copilului o cameră video pentru a putea să-l supravegheze de la locul de muncă, iar în acea noapte, în jurul orei 00.00 a observat că nu mai funcționa.

Dimineața, când a venit acasă de la muncă, a observat că pe camera video fusese lipită bandă adezivă. Copilul i-a spus că a lipit banda să nu se spargă camera, iar ea, considerând că fiul său o minte, s-a enervat şi, cu o lingură din lemn, l-a lovit în mod repetat peste picioare, spate şi mâini, lingura rupându-se în timpul agresiunii.

A doua zi, copilul i-a spus tatălui că a fost bătut, iar acesta a apelat la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC).

Medicii au stabilit că rănile produse de bătaie necesită pentru vindecare 5-6 zile de îngrijiri medicale, iar mamei i s-a deschis un dosat penal care a ajuns în instanță.

Femeia și-a recunoscut fapta, însă judecătorii au stabilit că această bătaie nu a fost singura încasată de minor.

Astfel că au condamnat-o pe mamă la o pedeapsă penală de 130 de zile amendă. S-a stabilit minimul de 10 lei amendă pe zi, după ce femeia a explicat că venitul său este de 2.600 de lei, dintre care un sfert reprezintă pensia alimentară pe care îi dă fostului soț pentru creșterea copilului.

”Instanţa are în vedere şi situaţia faptică preexistentă, respectiv divorţul părinţilor persoanei vătămate minore, neajunsurile financiare şi emoţionale, precum şi comportamentul minorului, aşa cum rezultă din caracterizările şi ancheta socială efectuată, însă aceste aspecte nu justifică comportamentul violent al inculpatei, care a înţeles să corijeze comportamentul persoanei vătămate minore prin aplicarea unor corecţii fizice.

Cu privire la persoana inculpatei, aceasta are vârsta de 43 de ani, studii medii, este integrată în societate, are un loc de muncă, nu are antecedente penale, a arătat în faţa instanţei că obţine venituri lunare de aproximativ 2600 lei şi se reţine că a colaborat cu organele judiciare”, se precizează în motivare.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

7 comentarii

Un avocat sau ONG care sa-iapere drepturile!?

Acum 4 luni

Un copil care profita de situatie. O mama aflata intr-o situatie ingrozitoare, sa nu-si poata creste copilul. Si un Sistem carea generat aceasta situatie cand i-a luat dreptul de mama si acum o amendeaza.
Raspunde

Mioara

Acum 4 luni

Ce-am ajuns! Astea sunt rezultatele progresismului! Nu mai poți disciplina un derbedeu de copil că vine Protectia copilului,! O adunătură de inutili! Mai bine ar vedea ce se întâmplă în centrele de plasament! Situația asta e creata și de războiul dintre cei doi părinț. Ce rămâne o fi putut să-i facă o lingura de lemn? Băiete, ai grija sa nu te prindă mai târziu șmecherii, dacă ești așa clonțos, c-apiu îți dau aia de îți trebuie spitalizare. .
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Gelu

Acum 4 luni

sa fie un exemplu pt toate psihopatele care se cred si se autointituleaza "mame", dar au deviza "eu l-am facut, eu i-l omor" !!! psihopatelor si psihopatilor (ca sunt si tati de-astia), pana aici v-a fost !!!

Raspunde

@aGelu

Acum 4 luni

Îți doresc așa un copil!Sau chiar doi!

Raspunde

AndreiM

Acum 4 luni

Progresismul fratilor si globalismul isi mijesc coltii si in politica romaneasca. Toate ciumele PSD, PNL, USR sustin politicile astea progresiste. Veti ajunge sa va fie luati copiii de langa voi si dati spre crestere cuplurilor de parteneri minoritari, ca pe dincolo. Singurul partid care sustine normalitatea este AUR. Indiferent cat sunt de improscati cu noroi de presa ticaloasa si vanduta.
Raspunde

@Andrei M

Acum 4 luni

Exact! O sa ajungem ca in Norvegia. Vai de sufletele noastre!
Raspunde

Curiozitati

Acum 4 luni

Ce varsta avea copilul? De ce mama a ales sa puna camera video in camera copilului? Acesta nu are dreptul la intimitate? Evident ca acest copil a ales sa acopere camera. Toti cei care ati scris ca ah progresism aveti nevoie de terapie. Repede. Educatia se face cu iubire si comunicare, nu rupand lingura de lemn pe copil pt un fleac...

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus