Tânărul de 19 ani, urmărit de poliție prin Sibiu la începutul lunii noiembrie a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, anunță joi reprezentanții Poliției Sibiu printr-un comunicat de presă. Acesta nu avea permis și nu a oprit la semnalele polițiștilor, după ce a mai fost oprit o dată, în aceeași zi.
„La data de 12 noiembrie a.c., polițiștii Biroului Rutier Sibiu au reținut un tânăr în vârstă de 19 ani, din Șura Mare, cercetat penal pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier. Ulterior, la data de 13 noiembrie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu a dispus arestarea preventivă a tânărului, pentru 30 de zile,” transmite sursa citată.
De asemenea, din verificările efectuate de către polițiști a rezultat și faptul că autoturismul în cauză este neînmatriculat.
Astfel, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, două acte materiale, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
În 8 noimbrie, tânărul a fost urmărit de polițiștii rutieri sibieni de pe strada Doamna Stanca din Șelimbăr până în Gușterița.
Tânărul a fost oprit inițial pe Mihai Viteazu, polițiștii descoperind că acesta nu are carnet și i-au deschis dosar penal. Același tânăr a fost depistat la volan, în aceeași zi, pe strada Doamna Stanca. De această dată, acesta nu a oprit la semnalul polițiștilor. Urmărit de echipajul de poliție, șoferul a oprit în zona Dealul Gușteriței, încercând să schimbe locul șoferului cu un pasager aflat în autoturism.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 998
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Emil
Acum 6 ore
Un român
Acum 6 ore
Alex
Acum 6 ore
Vremcase
Acum 7 ore
Alex