Statuia „Hidra”, realizată de sculptorul Costin Ioniță, a fost adusă la Sibiu. Cu o săptămână înainte de alegeri, prezența acesteia - care are un mesaj direct politic - transmite și o semnificație aparte, pentru că este „o perioadă hotărâtoare pentru viitorul țării”, spune directorul Muzeului Național Brukenthal (MNB).
„Hidra” este expusă în curtea Muzeul de Istorie Casa Altemberger din cadrul Muzeului Național Brukenthal, începând de vineri. Este o lucrare de artă contemporană, care a fost expusă prima dată în anul 2012, în Piaţa Presei Libere din București în cadrul „Proiect 1990”. Evenimentul a avut atunci scopul de a amplasa o serie de lucrări de artă contemporană temporare pe soclul statuii lui Lenin din Piaţa Presei, rămas liber încă din 1990, după demolarea acesteia.
Iniţiatorul „Proiect 1990” este Ioana Ciocan, CEO ArtSafari și profesor în cadrul Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti, iar sculptura lui Costin Ioniță a fost cea de-a doisprezecea lucrare expusă în cadrul proiectului. În context, reprezetanții MNB precizează că Ioana Ciocan militează pentru un muzeu al artei comuniste unde speră să mute statuia lui Petru Groza și Leninul lui Boris Caragea, pe care deja le-a salvat din abandonul de la Mogoșoaia.
Anul acesta, în februarie, statuia lui Ioniță a ajuns și la Iași, în cadrul proiectului Luna Sculptorilor Români, acolo unde a provocat numeroase critici, iar unii trecători au avut tentative de a vandaliza lucrarea.
O lună mai târziu, aceasta a fost achiziționață cu 10.000 de euro, la prima licitaţie de sculptură de anul acesta organizată de Artmark, potrivit Agerpres. Potrivit MNB, statuia a fost adjudecată de dr. Aurel-Nicolae Brudan, CEO și fondator al The KPI Institute, acesta împrumutând pentru expunerea la Sibiu lucrarea.
„Ideea lucrării este că, până la urmă, clasa politică s-a schimbat doar la faţă, dar în esenţă este aceeaşi. E o temă care reprezintă politica postdecembristă. De ce Hidra? Pentru că Hidra este monstrul mitologic cu sânge otrăvit şi posibilităţi de regenerare infinite. Cele şapte capete ale Hidrei au forma unor trandafiri ce răsar din trupul decapitat al statuii lui Lenin. Lucrarea a făcut parte din 'Proiect 1990' şi a fost expusă prima dată chiar pe soclul statuii lui Lenin din Piaţa Presei Libere”, a explicat în cadrul licitației din luna martie Costin Ioniţă, citat de Agerpres.
Alexandru Constantin Chituță, managerul Muzeului Național Brukenthal, crede că lucrarea a fost criticată de o parte a populației din Iași „fără a înțelege idea acesteia”. Chituță a transmis că a dorit să aducă lucrarea la Sibiu mai devreme, în cadrul proiectului After SCAF, dar sugerează că momentul de acum este poate mai potrivit.
„Am expus acum această lucrare la Sibiu, în curtea Muzeului de Istorie. Am expus această lucrare în această perioadă. O perioadă hotărâtoare pentru viitorul țării. Este și o invitație adresată publicului vizitator din România să își exprime dreptul la vot. De asemenea este și un monument care vorbește nu doar de prezent dar și de trecut. În luna decembrie a fiecărui an ne amintim de cei care și-au dat la propriu viața pentru libertate și democrație. Este și o invitație a publicului de a înțelege arta contemporană, de a vizita, de a cunoaște mesajul lucrării înainte de a acționa sau de a lansa diferite cuvinte. Îi mulțumesc domnului dr. Aurel-Nicolae Brudan, colecționarul care a achiziționat această lucrare și care a înțeles că este de bun augur să fie expusă și la Sibiu”, a transmis Alexandru Chituță.
„Costin Ioniță creează cu luciditate un trup încă plin de viață al comunismului, care susține șapte capete de trandafiri, aparent tranșate, dar bine conectate, ale unei Hidre – o creatură mitologică, referire, de data aceasta simbolică, la prezentul politic. Individualizarea celor șapte capete florale în trupul dezinvolt arată capacitatea de regenerare a unui sistem, o observație atent și explicit transpusă de artistul Costin Ioniță în ambițioasa lui lucrare. Hidra ar trebui să se constituie într-o operă călătoare – adusă în fața sediilor de partide, de instituții publice cu atribuții de putere și administrare. Motivul pentru care ar trebui purtate cele șapte capete înfloritoare pe trupul solid, sculptat de Costin Ioniță, este simplu: lucrarea aceasta ar fi un memento etic, util spațiului politic românesc. Fără să aibă caracter moralizator, sculptura surprinde în esență realitatea ascunsă multora și dezvăluie la scală largă traseul moral și uman al politicii noastre”, explică Claudia Zidaru în „Hidra - Costin Ioniță. Proiect 12: 02.07.2012- 05.11.212”, în Proiect 1990, citată de MNB.
Sursa foto: Facebook.com/Brukenthal National Museum / Muzeul Național Brukenthal
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: sculptorul costin ionita , statuia hidra , sculptura hidra sibiu hidra mu , Muzeul Brukenthal
Vizualizari: 11260
Ultimele comentarii
Acum 16 ore
Valentino Versace
Acum 16 ore
Cartea ne face bine..
Acum 16 ore
Emil
Acum 17 ore
Adrian
Acum 17 ore
Newman