Toate serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor de pe raza judeţului Sibiu vor avea program special de lucru cu publicul cu ocazia alegerilor prezidențiale și parlamentare, organizate în zilele de 24 noiembrie, 1 decembrie, respectiv 8 decembrie.
Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor (D.J.E.P.) Sibiu anunță un program special de lucru pentru eliberarea actelor de identitate, în vederea desfășurării în condiții optime a proceselor electorale programate pe 24 noiembrie, 1 decembrie și 8 decembrie.
Programul este destinat în principal cetățenilor care nu mai dețin un act de identitate valid sau ale căror acte au expirat. Astfel, atât Direcţia Judeţeană, cât și cele 21 de servicii publice comunitare locale de evidență a persoanelor din județ – inclusiv cele din Sibiu, Mediaș, Agnita, Cisnădie, Șelimbăr și alte localități – vor desfășura activități de primire și soluționare a cererilor pentru eliberarea actelor de identitate, precum și înmânarea acestora în timp util.
„Serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor de pe raza județului Sibiu vor desfășura activități de lucru cu publicul (vor primi și soluționa cereri pentru eliberarea actului de identitate, cu preponderență, cele ca urmare a expirării ori pierderii/furtului/distrugerii actului de identitate deținut, concomitent cu înmânarea actelor de identitate produse în perioada anterioară) potrivit programului stabilit de conducerea U.A.T. la nivelul căreia funcționează fiecare serviciu de profil, cetățenii urmând a se informa, în prealabil, cu privire la acesta”, se arată într-un comunicat transmis de instituție.
Program detaliat la D.J.E.P. Sibiu
La sediul Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Sibiu (Str. Câmpului nr. 14), programul special este următorul:
Zilele alegerilor (24 noiembrie, 1 și 8 decembrie) - se pot depunecereri între orele 13 și 18:30.
Eliberarea actelor se face până la ora 20:30.
De asemenea, Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Sibiu va asigura coodonarea activității serviciilor publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor, din aria de competență, în zilele de 23 - 30 noiembrie și 7 decembrie) - între orele 8 și 16, precum și în zilele de 24 noiembrie - 1 și 8 decembrie) între orele 7 și 21.
Cetățenii sunt încurajați să se informeze din timp cu privire la programul specific al fiecărui serviciu local de evidență a persoanelor, pentru a evita aglomerația și a se asigura că își pot exercita dreptul de vot în condiții optime.
Această inițiativă urmărește să asigure accesul tuturor cetățenilor din județul Sibiu la documentele necesare pentru a-și exercita dreptul constituțional de a vota.
Cele 21 de servicii publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor, operaționale, în prezent, la nivelul judeţului Sibiu sunt: ale municipiilor Sibiu și Mediaș, ale oraşelor - Agnita, Avrig, Cisnădie, Copșa Mică, Dumbrăveni, Miercurea Sibiului, Ocna Sibiului, Săliște, Tălmaciu şi ale comunelor - Axente Sever, Bazna, Dârlos, Laslea, Orlat, Slimnic, Șelimbăr, Șura Mare, Șura Mică și Turnu Roşu.
Sursa foto: Arhiva Turnul Sfatului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1125
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Dragan Cristina
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Hermannstädter
Acum 2 ore
Valentino Versace
Acum 2 ore
John