Sâmbătă,
16.08.2025
Cer Senin
Acum
29°C

Spectacol dublat în limbajul semnelor, la Teatrul Gong. Doi frați care nu aud, în distribuție

Spectacol dublat în limbajul semnelor, la Teatrul Gong. Doi frați care nu aud, în distribuție

Teatrul pentru Copii şi Tineret "Gong" Sibiu va prezenta spectacolul "Echoes of The Feminine", după William Shakespeare, vineri, 6 decembrie, cu dublaj în limbajul semnelor pentru persoanele cu deficienţe de auz, în distribuţie fiind şi doi fraţi neauzitori (Robi şi Alin Firu), informează un comunicat de presă, scrie Agerpres

"'Echoes of The Feminine' explorează subtilităţile complexe ale conflictului dintre domestic şi politic, şi impactul devastator pe care războiul îl are asupra femeilor. Spectacolul, bazat pe fragmente din Coriolan, Richard al III-lea şi Macbeth, aduce în prezent un Shakespeare universal, mai actual ca oricând în contextul escaladării tensiunilor pe plan geopolitic, în care irizaţiile războiului devin din ce în ce mai pregnante. Limbajul shakespearian nu transcende doar epoca în care textele au fost scrise, cu reverberaţii în prezent, ci transcende cuvântul însuşi, în acest performance propus de regizorul Laurenţiu Tudor şi coregrafa Camelia Neagoe. 'Echoes of The Feminine' este un spectacol accesibilizat pentru persoane cu deficienţe de auz, care mizează pe corporalitate în transmiterea mesajului, umplând spaţiile dintre cuvinte prin dans, mişcare şi limbaj mimico-gestual. Corpul devine cuvânt, problematizând identitatea într-o tectonică socială în care relaţiile dintre bărbat şi război, femeie şi război, soţie şi bărbat, mamă şi fiu sunt lumi care se ciocnesc şi al căror ecou este nu doar sonor, ci mai fizic ca niciodată", se arată în comunicatul de presă.

Spectacolul are o durată de aproximativ o oră şi este recomandat în mod special pentru elevii de liceu.

Din distribuţie fac parte alături de Robi şi Alin Firu, actorii Theodora Bălan Radu Tudor, Cătălin Vieru, Emilian Stanica, Alexandra Frâncu, Diana Măciucă şi Ştefania Caprea. Regia spectacolului poartă semnătura lui Laurenţiu Tudor. Coregrafia: Camelia Neagoe. O producţie Tipografia Hub Craiova.

Preţul unui bilet este de 24 de lei, tarif unic, nereturnabil. Accesul publicului se face pe baza biletelor puse în vânzare online prin teatrulgong.ro sau la sediul Teatrului, de miercuri până vineri între orele 11,00 - 18,00, sâmbăta între orele 10,00 - 18,00 sau duminica între orele 10,00 şi 14,00.

Evenimentul este prezentat în cadrul Galei Aniversare a 75 de ani de la înfiinţarea Teatrului pentru Copii din Sibiu. Agenda aniversară va include evenimente speciale ce vor avea loc în perioada decembrie 2024 - iunie 2025, până la finalul stagiunii curente.

Teatrul pentru Copii şi Tineret GONG împlineşte 75 de ani. Istoria sa începe în 1948 când, sub denumirea de "Ţăndărică", s-a înfiinţat teatrul de păpuşi, în cadrul Sindicatului mixt al artiştilor, scriitorilor şi ziariştilor din Sibiu. Ca instituţie profesionistă de spectacole a fost înfiinţat în anul 1949 (21 decembrie), reprezentând a doua instituţie din ţară de acest gen, după Teatrul de Păpuşi "Ţăndărică" din Bucureşti. Din 1949 şi până în 1997 denumirea sa a fost Teatrul de păpuşi LICURICI. În prezent, instituţia îşi desfăşoară activitatea sub denumirea de Teatrul pentru Copii şi Tineret GONG Sibiu. 

Sursă foto: Teatrul Gong Sibiu 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus