Comuna Sadu invită sibienii și turiștii la un obicei străvechi care a are loc în Ajunul Crăciunului, Adusul Fagului.
„Comuna Sadu păstrează cu sfințenie tradiția țapinarilor, acest lucru se dovedește implicit în obiceiul tradițional al Cetei junilor - Adusul Fagului în ajun de Crăciun; moment ce simbolizează voinicia, priceperea și unitatea junilor satului. Acest eveniment este mai mult decât un obicei – este o mărturie a respectului pentru tradiție și o dovadă a dragostei pentru identitatea locală. Invitați-vă prietenii, familia și cunoscuții să fie parte din acest moment unic și să sprijine păstrarea acestor datini ce poartă o puternică însemnătate,” transmit vineri reprezentanții administrației locale printr-un comunicat de presă.
În dimineața zilei de marți, 24 decembrie, junii comunei vor pleca dis-de-dimineață prin sat pentru a împlini acest obicei. Fagul, lemnul cel mai mare din pădurile satului, atestă vrednicia și hotărârea ficiorilor. Lemnul de fag care are o vechime de peste 100 de ani, este adus cu carul cu boi, în cadrul unei ceremonii însoțite de cântec specific cetei și jocul horei în jurul țapinelor așezate tip piramidă.
Programul zilei:
Dimineața devreme - Plecarea junilor prin sat, acompaniați de muzicanți cântând „Pe sub deal pe sub pădure”, în lungul satului, pregătindu-se să aducă fagul.
După-amiază, ora 12:00 – o dată fagul încărcat pe carul tras de boi, lemnul este adus în centrul comunei. În jurul carului feciorii invită fetele la horă/ La final, junii colinda cântarea gazdei.
Seara, Ceata de ficiori va colinda fiecare casă din comuna Sadu ce le deschide ușa.
Data de 26 decembrie este rezervată colindatului de către Ceata de Juni, la cele două Biserici din Sadu, Parohia I și II și pentru jocul tradițional din fața Bisericilor. Jocul junilor nu se oprește însă aici. Vor continua să aducă spiritul sărbătorilor în centrul comunei și, mai apoi, va urma colindatul la casa primarului cu „veadra” de vin.
Ziua de 28 decembrie este dedicată Întâlnirii Cetelor de Juni din Mărginimea Sibiului, organizată după tradiție, la Săliște.
foto Primăria Sadu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: craciun la sadu , traditii de craciun , adusul fagului , crăciun la sibiu , tradiții sibiu , Sadu , Sibiu
Vizualizari: 2821
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Sibian
Acum 5 ore
Asdfasdf
Acum 5 ore
T.
Acum 5 ore
Dan Fusoi
Acum 5 ore
Eu