Salariul mediu pentru IT & Software Developer în Sibiu este 11.700 RON pe lună, în timp ce salariul median este de 11.500 RON per lună, conform raportului European Transparent IT Job Market pentru 2024, care urmărește și piața locală, prin devjob.ro, portal de locuri de muncă în domeniu.
Diferența dintre salariul median și cel mediu e dat de procentul celor care au în branșă un salariu mult mai mare decât media.
”Salariul mediu se calculează ca suma tuturor salariilor împărțită la numărul acestora. Salariul median este de fapt cel pe care îl câștigă un IT & Software Developer tipic, ceea ce înseamnă că exact 50% câștigă mai mult de 11.500 RON iar 50% câștigă mai puțin decât atât. Diferența apare deoarece adesea există câteva salarii neobișnuit de mari, care ridică valoarea medie a salariilor. Prin urmare, dacă doriți să vă comparați salariul cu piața, este mai bine să vă uitați la valoarea mediană„, se precizează în analiză.
Primii 25% cei mai bine plătiți IT & Software Developer câștigă mai mult de 12.500 RON pe lună, iar primii 10% ajung la peste 16.000 RON.
În același timp, 25% dintre cei din această branșă câștigă mai puțin de 8.000 RON pe lună, iar 10% câștigă mai puțin de 7.500 RON.
De precizat este că în analiză sunt prezentate, în cazul României, salariile nete lunare, și exclud opțiunile pe acțiuni sau bonusurile suplimentare.
În comparație cu celelalte orașe care au o industrie IT dezvoltată, Sibiul se află doar în urma Bucureștiului și Clujului, în ceea ce privește salarizarea.
Salariul mediu pentru IT & Software Developer în Cluj-Napoca este 15.700 RON pe lună, în timp ce salariul median este de 13.800 RON pe lună. În București, salariul mediu este de 13.400 de lei pe lună, în timp ce salariul median este de 12.500 de lei pe lună.
Salarii mai mici sunt în Iași: mediu - 9.900 lei, iar cel median - 9.500 de lei, Timișoara - 9.600 lei și 9.500 lei, Brașov – 8.100 lei și 7.300 lei și Oradea – 9.700 lei (mediu) și 7.500 lei (median).
În Elveția sunt cele mai bune salarii din Europa
Elveția rămâne cea mai bine plătită piață IT din Europa, urmată de Regatul Unit și Germania, dar și piețele emergente precum Polonia și România devin mai competitive, reducând decalajul față de Europa de Vest, arată aceeași analiză, citată de Economedia.
În România, Clujul are cele mai mari salarii medii în IT, acestea fiind chiar și peste cele din București, conform raportului European Transparent IT Job Market pentru 2024.
Autorii raportului citat spun că statisticile salariale se bazează pe peste 18 000 de anunțuri de locuri de muncă din diferite țări, fiecare conținând intervale salariale furnizate direct de companiile angajatoare. Cifrele reprezintă salariile anuale brute pentru toate țările, cu excepția României, unde reflectă salariile nete lunare, și exclud opțiunile pe acțiuni sau bonusurile suplimentare.
Conform acestui raport, salariul mediu net lunar pentru un post IT în România a fost anul trecut de 13.600 de lei, cu o mediană de 12.500 de lei.
Datele din această analiză arată că Elveția rămâne cea mai bine plătită piață IT din Europa, urmată de Regatul Unit și Germania. Polonia a înregistrat o creștere semnificativă, concurând acum îndeaproape cu Germania. “Țările de Jos și România continuă să ofere oportunități importante pentru persoanele cu venituri mari. Piețele emergente precum Polonia și România devin mai competitive, reducând decalajul față de Europa de Vest”, arată raportul.
Clasamentul care îi urmărește pe cei mai bine plătiți angajați (top 10% salarii) arată că România este peste țări ca Olanda, Polonia și chiar Germania.
În România, Clujul are cele mai mari salarii medii în IT, chiar și peste București. Capitala Transilvaniei se detașează și în ceea ce privește segmentul celor mai bine plătite job-uri în domeniu.
Potrivit datelor oficiale, de la Institutul Național de Statistică, salariile din IT au fost printre cele mai mari din România, depășind 12.000 de lei, în timp ce domenii precum fabricarea articolelor de îmbrăcăminte au înregistrat salarii sub 4.000 de lei.
Sursa foto: Pixabay
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: topul salariilor din IT , salarii din sibiu , ce salarii sunt in sibiu , ce salarii sunt in IT , salarii in it , salarii
Vizualizari: 6609
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Prof. de Geografie
Acum 4 ore
@Hermannstadt
Acum 5 ore
Pastor Marginas
Acum 5 ore
Pastor Marginas
Acum 6 ore
X