Sâmbătă,
16.08.2025
Partial Noros
Acum
31°C

Brașovenii încep o investiție de 20 de milioane de euro: legătura dintre Făgăraș și Brădeni. ”E cel mai mare obiectiv de infrastructură rutieră pe care îl realizăm în zona Făgăraş”

Brașovenii încep o investiție de 20 de milioane de euro: legătura dintre Făgăraș și Brădeni. ”E cel mai mare obiectiv de infrastructură rutieră pe care îl realizăm în zona Făgăraş”

Consiliul Judeţean Braşov a anunţat că a transmis ordinele de începere, cu data de 24 februarie 2025, a realizării proiectelor tehnice pentru Lotul II Făgăraş – Şoarş (în lungime de 10,085 km) şi Lotul III Şoarş – Bărcut – limită de judeţ Sibiu (15,355 km), în baza acordurilor contractuale semnate cu asocierea Diferit AG SRL – Diferit SRL – Viarom Construct SRL – SC Construct CDP SRL, respectiv cu firma SC PORR Construct SRL, anunță Salut Făgăraș.

Durata de prestare a tuturor serviciilor de proiectare este de şase luni de la data emiterii ordinelor de începere.

Cele două loturi din DJ 104D necesită reparaţii capitale şi modernizări ale structurii rutiere, astfel încât circulaţia între municipiul Făgăraş şi satele aparţinătoare comunei Şoarş, până la graniţa cu judeţul Sibiu, să se poată realiza în condiţii optime.

 „Modernizarea tronsoanelor din drumul judeţean 104D reprezintă cel mai mare obiectiv investiţional de infrastructură rutieră pe care îl realizăm în zona Făgăraş, în mandatul actual. Am accesat pentru fiecare lot câte 70 de milioane de lei prin Programul Anghel Saligny, urmând să asigurăm din bugetul propriu al judeţului sumele suplimentare, în concordanţă cu indicatorii tehnico-economici şi devizele generale care vor rezulta în urma proiectării. Modernizarea DJ 104D va asigura o variantă alternativă de conexiune cu judeţul Sibiu şi va deschide noi perspective de dezvoltare pentru localităţile situate în dreapta Oltului”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea.

Cele două loturi din DJ 104D Făgăraş – Şoarş – Bărcut – limită de judeţ Sibiu, a căror lungime totală este de 25,44 km şi care necesită reparaţii capitale şi modernizări ale structurii rutiere, astfel încât circulaţia între municipiul Făgăraş şi satele aparţinătoare comunei Şoarş, până la graniţa administrativă cu judeţul Sibiu să se poată realiza în condiţii optime, anunță instituția.

Este vorba de două contracte. Primul, care presupune modernizarea drumului interjudețean DJ 105A și DJ 104D, va costa 36,14 milioane de lei.

Prin cel de-al doilea contract se va moderniza  interjudețean DJ 105A și DJ 104D, şi a fost încheiat cu SC PORR Construct SRL. Valoarea totală a contractului la data încheierii lui este de 69,9 milioane de lei.

În cazul ambelor contracte, durata de prestare a tuturor serviciilor de proiectare este de 6 luni de la data Ordinului de prestare a serviciilor, iar lucrările vor trebui realizate în decurs de 30 luni de la transmiterea Ordinului de începere.

”În baza acordurilor contractuale semnate astăzi, două tronsoane de drum judeţean – primul în lungime de 10,085 km, care asigură legătura între municipiul Făgăraş şi satul Şoarş, şi cel de-al doilea, cu o lungime de 15,355 km, desfăşurat pe traseul Şoarş – Bărcut – limită de judeţ Sibiu –, vor fi refăcute în  totalitate, de fundaţie până la suprafaţa de circulaţie, cu tot ce înseamnă acostamente, poduri şi podeţe, accese la proprietăţi şi la drumuri laterale, staţii pentru transportul public judeţean şi semnalizări rutiere”, anunță CJ Brașov.

”Ne dorim ca refacerea celor două segmente rutiere importante pentru dezvoltarea zonei Făgăraş să reprezinte un alt mare proiect de succes, care să întregească zestrea de drumuri judeţene pe care le-am reabilitat şi modernizat cu fonduri europene, fonduri guvernamentale şi alocări bugetare proprii în ultimii patru ani”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

Investiție pentru militarii de la Cincu

Fostul președinte al CJ Brașov, Todorică Şerban, explica anul trecut investiția prin faptul că reabilitarea drumului va ajuta conexiunea poligonului militar de la Cincu cu DN13 și cu județul Sibiu.

„Avem în vedere reabilitarea drumului DJ 105A cu tronsoanele Cincu – Şoarş – Rupea (50,5 km) şi Cincu – Toarcla – limită județ Sibiu (6,5 km), pentru a asigura conectivitatea bazei NATO de la Cincu cu DN 13, dar şi cu judeţul Sibiu.

În momentul de faţă, pentru segmentul din DJ 105A situat între km 53+000 și 81+600, respectiv cel dintre Șoarș și Rupea pe traseul Văleni – Lovnic – Jibert – Dacia până la intersecția cu DN 13, avem documentaţia DALI realizată şi căutăm surse de finanţare pentru partea de proiectare şi execuţie.

Ne propunem să asigurăm o cât mai bună conectivitate, din toate direcţiile, pentru baza militară de la Cincu, având în vedere că este un obiectiv de importanţă strategică internaţională”, a menţionat în aprilie 2024 preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Todorică Şerban.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus