Duminică,
17.08.2025
Fulgere Cu Ploi Usoare
Acum
26°C

Meteorologii sibieni: urmează o săptămână cu o vreme deosebit de caldă pentru această perioadă

Meteorologii sibieni: urmează o săptămână cu o vreme deosebit de caldă pentru această perioadă

Șapte grade la Bâlea Lac și 15 la Păltiniș. Sunt temperaturile maxime ale zilei de duminică și care prefigurează vremea din următoarea săptămână.

Temperaturi de început de vară vor simți locuitorii reședinței de județ în zilele care urmează, potrivit prognozei transmisă de Serviciul regional de prognoză a vremii Sibiu. Temperaturile ridicate vor mai fi potolite de ploi, care în zonele montane se pot transforma în lapoviță. Abia de duminică se estimează o reintrare a temperaturilor în normalul acestei perioade.

Pentru ziua de duminică, 9 martie, meteorologii sibieni estimează că ce mai mare temperatură se va înregistra la Dumbrăveni, unde sunt așteptate 20 de grade.

„Vremea va fi frumoasă și deosebit de caldă pentru această perioadă. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări izolate în zonele montane înalte. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 și 20 de grade, iar cele minime între 1 și 4 grade. Izolat vor fi condiții de ceață”, se arată în prognoza emisă de meteorologul Florin Bugner.

Maxime de 19 grade sunt anunțate la Sibiu, în timp ce la Păltiniș temperaturile ar urma să urce la 15 grade, iar la Bâlea, la 7 grade.

Luni, 10 martie

Vremea va fi frumoasă și deosebit de caldă pentru această perioadă. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări izolate în zonele montane înalte. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 și 20 de grade, iar cele minime între 1 și 4 grade. Izolat vor fi condiții de ceață.

Marți, 11 martie

Vremea va fi în continuare deosebit de caldă pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare. Local se vor semnala ploi, ce vor avea mai ales caracter de aversă, iar izolat în zona înaltă de munte vor fi condiții de precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare, cu rafale în general de 45-55 km/h, mai intens la munte, cu rafale ce vor depăși 70-80 km/h în zonele înalte. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 și 21 de grade, iar cele minime între 4 și 7 grade. Izolat vor fi condiții de ceață.

Miercuri, 12 martie

Vremea va fi în continuare deosebit de caldă pentru această perioadă, cu temperaturi diurne în scădere ușoară față de zilele precedente. Cerul va fi variabil, temporar noros. Local se vor semnala ploi ce vor avea mai ales caracter de aversă, iar izolat în zona înaltă de munte vor fi condiții de precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare, până la tare în zonele înalte de munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 și 17 grade, iar cele minime între 6 și 8 grade. Izolat vor fi condiții de ceață.

Joi, 13 martie

Vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, temporar noros. Local, mai ales în zonele de munte, se vor semnala ploi ce vor avea mai ales caracter de aversă, iar izolat în zona înaltă de munte vor fi condiții de precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare, mai ales la munte.

Temperaturile maxime se vor încadra între 17 și 19 grade, iar cele minime între 4 și 7 grade. Izolat vor fi condiții de ceață.

Sfârșitul săptămânii

Vremea va fi deosebit de caldă în primele două zile, apoi va intra într-un proces de răcire. Trecător în primele două zile vor fi unele averse de ploaie, apoi ploile vor fi pe arii relativ extinse, iar la munte precipitațiile vor fi mixte.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1705

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus