Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marți, la Gândul.ro, că nu este „un mare fan Hurezeanu” și a precizat că „e posibil să fie o nouă abordare la Ministerul de Externe”.
„Nu sunt un mare fan Hurezeanu. Știe și domnia sa. Cred că nici domnia sa nu e un mare fan Ciolacu. Propunerea pentru ministrul de Externe a fost făcută de PNL”, a spus Marcel Ciolacu.
Premierul a precizat că Emil Hurezeanu este „un diplomat de modă veche”, care „nu este în dinamica diplomației care se impune acum cu SUA”.
„Domnul Hurezeanu este un diplomat, ca să zic așa, dar fără să îl jignesc, de modă veche. E un tip de diplomat cu ștaif, într-o zonă de diplomație foarte bună de adaptat în Europa. Nu este în dinamica diplomației care se impune acum cu Statele Unite ale Americii. Acesta este adevărul. Asta nu înseamnă că domnul Hurezeanu nu este un diplomat de excepție”, a afirmat Ciolacu.
Întrebat dacă a discutat în coaliție că este posibil ca Emil Hurezeanu să nu fie cea mai bună soluție pentru diplomația românească, premierul Ciolacu a precizat: „Este posibil să fie o nouă abordare la Ministerul de Externe, în zona de un contact mai direct cu SUA”.
Întrebat clar dacă îl schimbă pe Emil Hurezeanu de la MAE, Marcel Ciolacu a replicat:
„Există o abordare de acest fel, nu de a schimba pe cineva în mod deosebit, ci de a te adapta ca și stat la noi cerințe diplomatice. Luați un pic calendarul și vedeți când a fost numit domnul Hurezeanu, când a început Administrația Trump, încă nu se lucrează instituțional direct”, a spus Ciolacu.
Premierul spune că va fi nefoie să se regândească forma de colaborare cu Statele Unite.
„Noua administrație a SUA e într-o altă dinamică. Domnul Hurezeanu e un diplomat de excepție, sunt ferm convins, că și ministru de Externe pentru Europa ar fi foarte căutat, dar trăim într-o altă dinamica. E normal să regândim colaborarea, de a veni în întâmpinarea noii administrații a SUA. Acest lucru se va discutat cu domnul președinte interimar Ilie Bolojan, sunt ferm convins că vom găsi soluțiile cele mai bune”, a afirmat Marcel Ciolacu în cadrul unor declarații de presă. „În primul rând nu-i deteriorată (nr relația cu SUA) acest lucru se va discuta în primul rând cu domnul președinte interimar Bolojan, chiar dacă este președintele interimar al României. Atribuțiile, de zona externă, constituțional sunt la președintele României și suntem convins că vom găsi soluțiile cele mai bune. Nu aș vrea să rămânem cu această această știre nu tocmai adevărată, domnule, domnul Hurezeanu, nu e un ministru de externe. Nu, trăim în altă logică”, a completat premierul.
Marcel Ciolacu a mai precizat că: „Eu nu demit pe nimeni, tocmai v-am anunțat, că voi avea o discuție cu domnul președinte al României. Este o discuție pe care o voi avea cu președintele interimar, domnul Bolojan, nu propun schimbări sau neschimbări, nu este în atributul meu”, a mai spus Ciolacu.
Sursa foto: Arhivă Turnul Sfatului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: hurezeanu demis , cand va fi demis hurezeanu , ciolacu despre hurezeanu , ciolacu , hurezeanu
Vizualizari: 1597
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Cornel Sibianul
Acum 10 ore
Ada
Acum 11 ore
Ioan Rotar
Acum 11 ore
Rotar
Acum 12 ore
EVREU