Tunelul Curtea de Argeș de pe autostrada Sibiu-Pitești a fost forat complet, după ce miercuri a avut loc a doua străpungere de fir. ”Este un moment important pentru infrastructura rutieră a României”, spune secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu.
Practic, a avut loc străpungerea, sau forarea completă, a Tunelului Alina, aflat pe sensul de mers Pitești - Sibiu de pe Secțiunea 4 Tigveni - Curtea de Argeș a Autostrăzii Sibiu-Pitești A1, care are o lungime de 1342 metri și face parte din tunelul rutier la nivel de autostradă care subtraversează Dealul Momaia din județul Argeș.
Acesta este cel de-al doilea fir de tunel străpuns de la un capăt la altul, după Tunelul Daniela din luna martie.
Lucrările pe această secțiune au început în vara anului 2023, iar progresul fizic al acestora se află în avans față de grafic și de termenul de finalizare (2027), antreprenorul având o mobilizare foarte bună.
La construcția celor două fire ale tunelului se lucrează concomitent, 24 din 24 ore, 7 din 7 zile, cu echipe de specialiști aduși din Austria, împreună cu muncitori români și alte 12 naționalități.
”O altă veste bună: în vederea continuării lucrărilor pe Autostrada Sibiu-Pitești #A1, tocmai a fost emisă o nouă Autorizație de Construire pentru Secțiunea 3: Cornetu - Tigveni, ce cuprinde lucrări în prima parte a contractului, între km 46+400 - km 58+460”, a mai transmis secretarul de stat Scrioșteanu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1875
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Pol-Pot
Acum 4 ore
Ion
Acum 4 ore
Mesterul dupe net
Acum 4 ore
Escu
Acum 4 ore
Un sibian