Duminică,
17.08.2025
Cer Senin
Acum
18°C

Povestea familiei din Sibiu cu doi copii la «Românii au talent». Tatăl: „Paradoxal, câteodată, pentru câteva clipe, văd mai bine, apoi revin la pete de umbre și lumini”

Povestea familiei din Sibiu cu doi copii la «Românii au talent». Tatăl: „Paradoxal, câteodată, pentru câteva clipe, văd mai bine, apoi revin la pete de umbre și lumini”

După 36 de operații la o mână și o viață începută cu patru resuscitări, Sara Hanț a urcat pe scena „Românii au talent” impresionând juriul și publicul cu interpretarea unui cântec de-al Mariei Tănase. Reprezentanții Consiliului Județean Sibiu au publicat acum și povestea familiei Sarei: al cărei tată, după ce și-a pierdut vederea, s-a înscris la cursurile unei școli biblice și s-a specializat în consiliere psihologică. Din familia Hanț, Sara este al doilea copil care participă la „Românii au talent”.

A circulat în jurul întregii țări povestea Sarei Hanț, care la cea mai recentă emisiune „Românii au talent”  a primit „golden Buzz” de la un membru al juriului, Mihai Bobonete, fiind propulsată astfel direct în semifinalele concursului.

La cei zece ani ai săi, Sara a interpretat „Mi-am pus busuioc în păr”, momentul de savurat de public și juriu fiind urmat de descrierea luptei prin care Sara a trecut până acum. „Când m-am născut eram pur și simplu moartă și mi-a făcut resuscitare după a patra resuscitare am reușit să îmi revin, m-au tras mâna și am paralizat. De când m-am născut și până acum am avut 36 de operații la mâna stângă și o pot folosi 20%”.

Mihai Bobonete, juratul de la „Românii au talent”, și Sara Hanț. Sursa foto: Știrile ProTV

La câteva zile de la emisiune, reprezentanții Consiliului Județean (CJ) Sibiu au discutat cu părinții Sarei. „Numele Hanț a ajuns pe buzele a milioane de români după ce, cu puține zile în urmă, Sara Hanț a primit «golden buzz» la «Românii au talent», ca răsplată pentru felul în care a cântat și  mișcat sufletele juraților și a milioane de români. Povestea Sarei, născută prematur, cu o paralizie la mâna stângă și 36 de intervenții chirurgicale pe trupul firav, este concurată de însăși povestea tatălui său, Ioan Florin Hanț, de parcă soarta amândurora le-ar fi fost scrisă de un scenarist de la Hollywood”, se arată în textul publicat miercuri după-amiaza pe pagina de Facebook a președintei CJ Sibiu, text care urmează a fi publicat și pe pagina de Facebook a instituției județene joi dimineața sub motto-ul „Oameni și locuri de poveste”.

„Vorbesc oamenilor despre Dumnezeu”

„Sunt născut în Rășinari, însă am crescut la casa de copii. Întâi, la centrul de pe strada Hegel, în Sibiu, apoi la Boița”, povestește Florin Hanț, care de la 19 ani a început să lucreze pe șantiere. După ce i s-a născut al doilea copil, a început să aibă probleme cu vederea. „Când s-a născut al doilea copil, Samuel, mi-am pierdut din puterea ochilor. Acum văd doar lumini și umbre. Paradoxal, câteodată, pentru câteva clipe, văd mai bine, apoi revin la pete de umbre și lumini”. Diagnosticul a fost de retinopatie pigmentară, afecțiune care duce la pierderea vederii. A fost nevoit să renunțe la munca pe șantier după ce era să cadă de pe un bloc aflat în construcție pe strada Lungă.

A decis, mai apoi, să studieze teologia neo-protestantă. „M-am înscris la o școală biblică de lângă Brașov, unde am studiat teologia neo-protestantă. Timp de patru ani am făcut naveta cu trenul. Soția mă conducea la gară și apoi mergeam singur cu trenul până în Brașov. De aici, mă prelua un coleg cu mașina. Plecam la patru dimineața, pe frig. În tren era frig, în mașina colegului frig, în bănci ajungeam aproape înghețat”.

După școala biblică, s-a specializat în consiliere psihologică. „Așa că am continuat să fac naveta alți trei ani, tot lângă Brașov. Astfel, aproape orb, am făcut naveta timp de șapte ani ca să învăț și să pot să-mi întrețin familia”, citează reprezentanții CJ Sibiu.

Florin și Margareta Hanț. Sursa foto: Facebook / Daniela Cîmpean – Președinta Consiliului Județean Sibiu

În urma acestor specializări, Florin Hanț le vorbește oamenilor despre Dumnezeu. „Merg la biserica penticostalilor, adventiștilor sau a oricăror neoprotestanți, unde le vorbesc oamenilor despre Dumnezeu. Mai ajung și în casele lor, atunci când vor să-și ușureze din poveri. Viața poate fi grea, dar atunci când îți deschizi sufletul ai o șansă să-ți menții familia unită”.

Ca să-și întrețină familia, Florin a urmat un curs de masaj: de aproape 20 de ani își câștigă astfel traiul. „Din 2006 fac masaj oamenilor cu diferite probleme. Nu trebuie să-ți folosești ochii ca să vezi cât de bolnavi am ajuns. Sedentarismul este principalul vinovat atunci când vorbim despre diabet, hipertensiune, afecțiuni ale ligamentelor, colanei cervicale sau articulațiilor”. 

Un infarct de cord, urmat de trei stenturi pe inimă și insuficiență renală pentru care urmează ședințe de dializă sunt alte încercări prin care a trecut Florin până acum.

Al doilea copil la „Românii au talent”

Margareta și Florin au șase copii, iar Sara este al doilea care a participat la concursul care a făcut-o celebră în țară. „Estera este prima noastră fiică. Are 30 de ani, doi copii, locuiește în județul Alba. A terminat Facultatea de Teatru și cântă foarte bine la vioară. Samuel, cel de-al doilea copil, are 28 de ani, doi copii, lucrează ca taximetrist în Anglia. Cântă la orgă și chitară și, chiar dacă este departe, îl simțim lângă inimile noastre. Apoi, Naomi, care are un băiat și a absolvit design vestimentar, are 26 de ani, iubește chitara și locuiește în Mureș. Urmează Devora, 25 de ani, absolventă de Medicină, specializarea Chirurgie, stabilită în Germania. Ruben are 19 ani și a fost primul nostru copil care a ajuns la «Românii au talent». A terminat Colegiul «Octavian Goga» din Sibiu, cântă la orgă și chitară, iar acum se decide ce cale să urmeze. Cochetează cu Dreptul. Așa, ajungem la Sara, cea mai mică, elevă la Școala 10 din Turnișor. Chiar dacă nu va ajunge să câștige marele premiu o să îi spunem să continue să aibă încredere în ea. Copiii sunt comorile noastre, ne rugăm Domnului să le îngăduie ani mulți”, redau reprezentații CJ Sibiu cuvintele lui Florin Hanț. 

Citește și Sara Hanț, o fetiță de 10 ani din Sibiu, a primit Golden Buzz la „Românii au talent”. Mihai Bobonete: „A fost spectaculos. Interpretarea ta m-a uns la inimă”

Sursa foto principală: Facebook / Daniela Cîmpean – Președinta Consiliului Județean Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus