„Brânzeturi dumnezeiești” și credință la ferma preotului greco-catolic din Agârbiciu. Povestea de joi, spusă de Consiliul Județean Sibiu

Într-o postare recentă din seria dedicată poveștilor din județ, Consiliul Județean Sibiu aduce în prim-plan un loc aparte: satul Agârbiciu, cunoscut nu doar pentru cetatea săsească, ci și pentru „brânzeturile dumnezeiești” produse de familia preotului greco-catolic Ioan Nicolae Mădăraș.

Situat la aproximativ 40 de kilometri de Sibiu și 20 de Mediaș, Agârbiciu păstrează farmecul vechilor așezări săsești. Aici, părintele Ioan Nicolae Mădăraș, originar din județul Alba, conduce parohia greco-catolică din 1998. Absolvent al liceului veterinar din Aiud și al Institutului Teologic din Blaj, preotul s-a stabilit în sat împreună cu soția sa, Gabriela, educatoare și vorbitoare fluentă a patru limbi, română, engleză, italiană și franceză, și cinci copii.

„Cel mai mare împlinește 26 de ani, iar mezinul are 17. Toți sunt băieți muncitori fiindcă viața nu ne-a fost tocmai ușoară”, spune părintele despre cei cinci fii ai săi. Din nevoia de a-și susține familia, soții Mădăraș au cumpărat prima vacă. „Din salariile noastre nu ne permiteam să cumpărăm laptele și brânza de care aveam nevoie, așa că ne-am luat o vacă”, povestește el. Așa a început o mică fermă cu vaci din rasa „brună de Maramureș”, apreciată pentru laptele bogat în cazeină. Ferma se află în apropierea traseului Via Transilvanica, care traversează Agârbiciu și leagă locuri pline de istorie, cum sunt Copșa Mică și Axente Sever.

(...) „Am construit de la zero un grajd și o casă exact pe locul unde odinioară se spune că ar fi fost vatra satului. Apoi, am adus o rasă aparte de vaci, „bruna de Maramureș”, care dau un lapte bogat în cazeină, o proteină benefică sistemului imunitar.”

Dinspre casa parohială, părintele traversează Visa pe puntea îngustă și urmează un drum de țară ce șerpuiește spre ferma de vaci. Are pasul hotărât, chipul senin și poartă un permanent zâmbet în colțul ochilor. Îl întâmpină câțiva câini, străjeri neînfricați ai brunelor maramureșene. „Sunt foarte blânde, nu au coarne, iar laptele le este foarte gras, numai bun de făcut smântână sau brânză”, spune părintele în timp ce mângâie o văcuță venită să-și salute vizitatorii.

Despre ceea ce mușteriii le numesc „brânzeturi dumnezeiești”, aluzie la gust, dar și la statutul său în fruntea enoriașilor, părintele Mădăraș nu ține nimic secret: „Hrana trebuie să fie bogată, curată și diversificată. Avem culturi de porumb și lucernă pe Valea Buii și în zona Agârbiciului. Apoi, când facem brânză, nu utilizăm sare iodată, ci doar din aceea mare, la sac. În rest, trebuie să ai răbdare și pasiune pentru tot ceea ce faci.”

Din mâinile părintelui, cele cu care dă binecuvântări enoriașilor, ies delicatese alb-gălbui: telemea untoasă, unt vârtos, smântână cremoasă, cașcaval cu crustă semi-tare, sau brânză frământată. „Cea mai migăloasă este brânza topită: trebuie să o amesteci vreo două ore, la foc scăzut. Recunosc că soția mea o face cel mai bine”, recunoaște părintele sprijinul dat de preoteasă.

La ferma familiei Mădăraș găsești ceva cu totul neașteptat pentru un astfel de loc: într-o încăpere, părintele și fiii săi au amenajat o capelă. „Petrec mult timp aici, mă rog și îi mulțumesc Domnului pentru tot ce avem. Până la urmă, Dumnezeu este oriunde, chiar și la o fermă de vaci”.

O biblie veche și groasă, o cruce, icoane, un tablou vechi reprezentându-l pe Iisus răstignit, o masă acoperită cu o țesătură albă cu fire aurii, mobilează micuța încăpere de rugăciune.

Părintele-fermier are un fel plăcut de a fi. Își privește interlocutorul în ochi, ascultă cu răbdare, iar tonul vocii îi este permanent cald. De doi ani, a renunțat la televizor, preferând o izolare ce-i ține mintea limpede: „Vedem cum toată lumea se ceartă cu toată lumea. Cum să-i dau dreptate cuiva, fără să fiu sigur că nu greșesc? Am decis să mizez pe Hristos, căci doar alături de El nu am cum să greșesc.”

De la ferma cu capelă și altar, drumul spre sat pare mai scurt. Și timpul curge mai lesne, între două povețe date prin prisma omului care-și cunoaște comunitatea precum propria familie: „Principala diferență între ortodocși și greco-catolici este legată de recăsătoria în biserică a celui divorțat. La greco-catolici, preotul nu te recăsătorește pentru că ai jurat o dată iubire în fața lui Dumnezeu. Și ai jurat că doar moartea te va despărți și nu omul, fie el notar sau judecător. Dacă bărbatul ar ști cât de scurtă este viața, ar săruta mâna soției sale în fiecare zi”.

Pe porțiunea sa din „Terra Saxonum”, Via Transilvanica străbate o bună bucată din județul Sibiu, trecând și pe lângă ferma părintelui Mădăraș. Drumeții sunt conduși spre Copșa Mică sau Axente Sever, localități bogate în mărturii istorice legate de comunitățile săsești care au întemeiat aceste așezări.

La Agârbiciu, nimic nu pare mai potrivit decât să îmbini mersul în aer liber și aerul curat, cu o gură de lapte proaspăt și o bucată de brânză „dumnezeiască”, desăvârșită în ferma cu brune maramureșene și capelă de rugăciune.

Reîntors în sat, părintele Mădăraș intră în biserică și se închină în fața unui crucifix masiv din lemn. Îi mulțumește Domnului pentru fiecare zi petrecută pe pământ, rugându-l să-i dea putere de muncă și înțelegere pentru tot ceea ce i-a rânduit în viață.

Dacă ajungeți în Agârbiciu sau prin pădurile de salcâm din vecinătate, străbătute de Via Transilvanica, întrebați de părintele Mădăraș, un bărbat blând cu statură de sportiv. În mod negreșit veți ajunge să gustați din ceea ce sătenii numesc „brânzeturi dumnezeiești”.

Fotografii: CJ Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi