Candidatul USR la prezidențiale, Elena Lasconi, a publicat joi seara o serie de fotografii prin care sugerează că ar fi existat o întâlnire la care au participat doi dintre contracandidații săi, Nicușor Dan și Victor Ponta, alături de Florian Coldea, fostul adjunct al Serviciului Român de Informații.
„În spiritul adevărului, cred că avem cu toții nevoie de niște explicații pentru aceste fotografii”, a scris Lasconi pe pagina sa de Facebook în jurul orei 21:00 a zilei de joi, practic cu 27 de ore înainte de încheierea campaniei electorale de dinaintea primului tur al alegerilor prezidențiale.
Prima dintre imaginile publicate de Elena Lasconi l-ar înfățișa pe Florian Coldea. Sursa foto: Facebook / Elena Lasconi
Cu o oră înainte de a publica fotografiile, Lasconi anunțase la Europa FM faptul că a intrat în posesia unor fotografii de la o întâlnire la care ar fi participat doi dintre contracandidații săi. Iar miercuri seara, în dezbaterea organizată de Antena3, Elena Lasconi l-a întrebat pe Nicușor Dan dacă a mai avut o altă întâlnire cu Florian Coldea, în afară de cea despre care a vorbit, de la Ambasada Franței, și dacă Florian Coldea are o influență în campania lui electorală.
Lasconi a mai publicat o captură de ecran, care reda un e-mail prin care Lasconi justifica sursa imaginilor: un paparazzi care ar fi realizat fotografiile în decembrie 2024, după anularea alegerilor prezidențiale.
Ambii contracandidați au reacționat rapid: Victor Ponta a anunțat, tot pe Facebook, că în cursul zilei de vineri va depune plângere penală împotriva candidatei USR ”pentru acest fals”.
La fel – adică tot pe Facebook – a reacționat și Nicușor Dan, în primă fază. „Pozele pe care le-a postat Elena Lasconi sunt un fals grosolan. Această pretinsă întâlnire n-a avut loc niciodată. Conferință de presă live la ora 22:15”, a scris primarul Bucureștiului.
La conferința de presă, Nicușor Dan a spus că va depune și el plângere penală împotriva Elenei Lasconi.
Sursa imaginilor: Facebook / Elena Lasconi
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2972
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Sebastian Petrumihai Dendrologea ( pensionar, 50 de ani, senator )
Acum 1 oră
Mangalitza Intotero_Trifoi
Acum 1 oră
Bernhardt Herrngross_ Cibiniensis von Unterbiberstein
Acum 2 ore
Sheep
Acum 2 ore
Periscop