Muzeul Național Brukenthal anunță că în 12 mai Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu împlinește 130 de ani de la înființare. Cu această ocazie, sibienii și turiștii îl vor vizita gratuit în 17 mai, de Noaptea Muzeelor, reprezentanții instituției urmând să anunțe o serie de activități și evenimente dedicate acestei aniversări.
„Muzeul a fost inaugurat pentru publicul larg în anul 1895 la inițiativa Societății Ardelene de Științele Naturii din Sibiu (Siebenbürghische Verein für Naturwissenschaften zu Hermannstadt). Societatea grupa membrii de profesii diferite care aveau în comun pasiunea pentru natură, iar scopul ei era să cerceteze, colecționeze și promoveze bogățiile naturale ale Transilvaniei și nu numai.
La înființare, Societatea număra deja peste 50 de membrii. Prin activitatea membrilor săi, Societatea a dobândit renume internațional, numeroși oameni de știință fiind membri obișnuiți sau de onoare ai acesteia. Clădirea, care adăpostește actualul muzeu, a fost construită după planurile arhitectului C. W. Friedrich Maetz, originar din Mediaş, județul Sibiu. La data deschiderii muzeul avea un patrimoniu de circa 100.000 piese, dar astăzi numără un patrimoniu de peste un milion de piese. Și în acest moment muzeul rămâne unic în sudul Transilvaniei”, arată reprezentanții Muzeului într-un comunicat de presă.
În acest an, o serie de activitati și evenimente vor fi dedicate acestei aniversări, începând cu Noaptea Muzeelor, manifestare care va avea loc în 17 mai. Programul acestor evenimente va fi comunicat public în perioada următoare.
Foto: Muzeul Național Brukenthal
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1225
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
D
Acum 5 ore
Ivan
Acum 6 ore
Oligofrenii
Acum 6 ore
Sibian
Acum 6 ore
Felicitari tuturor celor ce ati reusit sa le scoateti la Lumina!