Inspectorii sociali din cadrul Agenției Județeane pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Sibiu au constatat deficiențe majore” în urma controalelor efectuate la Complexul de Servicii pentru Copilul cu Dizabilități „Speranța” din Sibiu. Printre acestea, regim hipoproteic necorespunzător aplicat copiilor, unii dintre aceștia nebeneficiind de consultații medicale, iar infirmierele nu dețin calificarea necesară pentru posturile ocupate. De asemenea, nu a fost asigurată supervizarea personalului angajat de către DGASPC Sibiu.
„Inspecția Socială din cadrul AJPIS Sibiu s-a autosesizat și a demarat de urgență acțiuni de control, în data de 20.05.2025, ca urmare a mediatizării în spațiul public a unor imagini filmate în Complexul de Servicii pentru Copilul cu Dizabilități „Speranța” din Sibiu – unitate aflată în structura Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sibiu”, se arată într-un comunicat de presă al instituției remis joi, 5 iunie
Astfel, cele două misiuni de control inopinat, cu caracter urgent s-au desfășurat la serviciile sociale de tip rezidențial – CTF „Andrei” și CTF „Răzvan”, timp de două zile, în perioada 20 - 22 mai 2025.
În urma verificărilor efectuate, s-au constatat următoarele deficiențe majore:
- Procedura de prevenire a abuzului și neglijării copiilor nu este aplicată unitar de întregul personal.
- Meniul avizat de medic nutriționist nu este adaptat patologiei, vârstei biologice și nevoilor nutriționale ale copiilor cu tulburări de deglutiție.
- Copiii cu probleme de alimentație au primit un regim hipoproteic necorespunzător
- Nu este monitorizată și înregistrată cantitatea de alimente ingerate de copiii cu tulburări de deglutiție, inclusiv cei hrăniți prin sondă nazo-gastrică.
- Nu există rezerve de apă pentru 48 de ore pentru fiecare copil, conform normelor.
- Reevaluarea medicală trimestrială se face fără implicarea medicului de familie, deși acesta este responsabil conform procedurilor interne.
- Lipsesc evidențe centralizate ale consultațiilor medicale generale, stomatologice și oftalmologice; unii copii nu au beneficiat de aceste servicii.
- Nu se păstrează evidențe actualizate ale administrării medicației, în special cea psihotropă, ultimele înregistrări datează din perioada 2023–2024
- Sistemul de supraveghere video din CTF nu era funcțional la momentul controlului (deficiența a fost ulterior remediată).
- Infirmierele nu aveau pregătire profesională actualizată în domeniul prevenirii abuzului, ultimele instruiri având loc în 2023, cu tematică limitată.
- Infirmierele nu dețin calificarea necesară pentru posturile ocupate, cu excepția uneia.
- Nu a fost asigurată supervizarea personalului angajat de către DGASPC Sibiu.
- Grupurile sanitare/băile destinate copiilor nu sunt accesibilizate corespunzător potrivit cerințelor legale în vigoare.
În consecință, echipele de inspectori sociali au dispus măsuri imediate de remediere, printre care:
- Acordarea de suport psihologic/emoțional copilului agresat.
- Instrumentarea situației de abuz cu respectarea cerințelor standardelor minime de calitate prevăzute de Ordinul nr.25/2019 cât și de procedurile interne ale DGASPC Sibiu.
- Efectuarea de evaluări medicale generale pentru toți copiii.
- Stabilirea unui meniu personalizat pentru fiecare copil, cu participarea medicului responsabil.
- Monitorizarea zilnică a cantității de alimente ingerate și a administrării medicației la copiii cu tulburări de deglutiție.
- Asigurarea accesului personalului la cursuri de formare profesională în domeniul prevenirii abuzului copiilor, controlul comportamentului acestuia, modul de relaționare personal-copii.
- Asigurarea de către furnizorul de servicii sociale a supervizării continue a personalului și calificarea acestuia, în special în cazul infirmierelor.
Inspectorii sociali din cadrul AJPIS Sibiu vor monitoriza stadiul de implementare a măsurilor dispuse, la termenele stabilite în timpul misiunilor de control efectuate, conform atât a procedurilor specifice de lucru, cât și a prevederilor legale în vigoare, mai arată reprezentanții instituției. Aceștia precizează că au fost sesizate și alte autorități competente, Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Sibiu, Direcția de Sănătate Publică a Județului (DSP) SibiuDirecția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Sibiu, pentru verificări ale aspectelor sesizate.
Site-ul Ziua Online a publicat în 20 mai imagini filmate la Centrul de Plasament pentru Copilul cu Dizabilități „Speranța" din Sibiu și au acuzat că minorii sunt abuzați, iar „banii și donațiile intră în buzunarele șefilor și ai angajaților.” (Detalii aici)
Trei angajate, precum și directoarea centrului au fost mutate în alte structuri ale Direcției de Protecție a Copilului, transmitea în 23 mai DGASPC, care a sesizat și ea organele de urmărire penală cu privire la existența unor suspiciuni de săvârșire a unor infracțiuni de serviciu care pot atrage răspunderea penală.
Centrul de recuperare din cadrul Complexului de Servicii pentru Copilul cu Dizbilități „Speranța” Sibiu este un serviciu social cu o capacitate de 100 de locuri (40 locuri pentru copiii din sistemul de protecție specială și 60 locuri pentru copiii din comunitate). Instituția se află pe strada Transilvaniei, nr. 2-4, în vecinătatea Secției de Infecțioase a spitalului de Pediatrie.
Beneficiarii centrului sunt copii cu dizabilităţi, cu vârste cuprinse între 0-18 ani, cu măsură de protecţie specială sau din comunitate, care necesită servicii de recuperare, de abilitare-reabilitare, se arată pe site-ul DGASPC Sibiu.
foto AJPIS Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 3982
Ultimele comentarii
Acum 48 minute
Q
Acum 53 minute
Newman
Acum 1 oră
Ron
Acum 2 ore
Eu
Acum 2 ore
Emil