Între socialism, naționalism și anarhie: „Clasa muncitoare din România nu e un subiect comunist”. Cea mai nouă carte despre nașterea și dezvoltarea muncitorimii a fost lansată la Sibiu

Clasa muncitoare din România a luat naștere în plin proces de construire a statului național român, iar atât societatea, cât și istoriografia din ultimele decenii i-au atribuit, în mod fals, o simbolistică strict comunistă. De fapt, muncitorimea din România de la sfârșitul secolului al XIX-lea a încercat să-și construiască propriile organizații și să adere la mișcări politice diverse, încercând chiar să le influențeze, nu doar să se lase influențată. Sunt unele dintre ideile principale ale celei mai noi cărți tipărite de Editura ULBS. „Industrializare și schimbări sociale. Nașterea și dezvoltarea clasei muncitoare din România (1855-1914)” este titlul cărții semnate de Alin Burlec, asistent de cercetare din cadrul universității din Sibiu.

Evenimentul de lansare a avut loc marți, 10 iunie, la Biblioteca Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Directorul acesteia, Valer Simion Cosma, în calitate de moderator, a subliniat că lucrarea „atinge un subiect care multă vreme a fost tabu” - problema clasei muncitoare - și a spus că autorul „face o reconstituire absolut esențială pentru înțelegerea modernității din mai multe perspective; nu doar pentru că readuce în discuții importanța istoriei sociale și a concepției de clasă și a muncitorimii, dar și pentru că încearcă să aibă o perspectivă care să depășească ideologizările petrecute în perioada comunistă”.

Lucrarea lui Alin Burlec reprezintă varianta finală a tezei sale de doctorat, susținută public în anul 2023.

Coordonatorul tezei de doctorat a fost profesorul Sorin Radu, rectorul ULBS, care a remarcat în cadrul lansării că cercetarea a fost începută încă din perioada licenței. Deși tema clasei muncitoare părea la început „prăfuită” și „obosită de istoriografie”, a menționat Radu, fiind adesea interpretată ideologic și redusă la mișcarea social-democrată, cartea lui Alin Burlec demonstrează contrariul. Prof. Radu a subliniat că lucrarea lui Burlec aduce o „teză mult mai aprofundată”: „o temă care cumva a fost marginalizată și care este dedicată înțelegerii laboratorului în care se naște muncitorul ca și clasă socială, ca grup și mai ales modul în care este privit de către tot felul de competitori politici, inclusiv partidele politice”. El a apreciat că autorul oferă o analiză comparată cu realitățile Europei Centrale și de Sud-Est, care „aruncă o altă lumină asupra a ceea ce înseamnă să fii muncitor la sfârșit de secol XIX - început de secol XX”.

Sorin Radu a mai atras atenția că o provocare pentru autor a fost lipsa unei baze documentare coerente în arhive, multe documente fiind mutate sau interpretate ideologic în perioada comunistă, oferind mai degrabă „percepția instituției care emitea documentul” asupra muncitorimii. De fapt, Alin Burlec precizează în introducerea cărții, dar și pe ultima copertă că mobilitățile Erasmus în Germania, la Tübingen și Bochum, i-au oferit acces la o bibliografie vastă, inexistentă în România.

Snejana Ung, cercetătoare în studii literare, a evidențiat că în lucrarea lui Burlec „există destul de multe conexiuni și cu literatura”, în contextul în care, a remarcat această, „literatura română canonică nu este o literatură despre muncitor”. Ung s-a referit la analizele concentrate în jurul unor opere ale lui Mihail Sadoveanu și Panait Istrati, precizând că acesta din urmă fiind el însuși muncitor și militant socialist, cu o biografie strâns legată de mișcarea muncitorească românească.

Alexandru Nicolaescu, de la Institutul de Cercetări Socio-Umane al Academiei Române, l-a ghidat pe Alin Burlec în faza finală a proiectului. Acesta a evidențiat comparațiile propuse de autor între evoluția clasei muncitoare din România și cea din Marea Britanie, Franța, Rusia și Germania. Studiile de caz dedicate Brăilei și Galațiului, „deși pare că sunt forțate, întregesc tot ce încearcă să demonstreze Alin în primele cinci capitole”.

Lectorul universitar Bogdan Vătavu, preocupat de istoria socială, a felicitat autorul pentru curajul de a aborda un subiect „deloc prăfuit”, ci „foarte, foarte important”. El a criticat tendința post-decembristă de a studia „istoria elitelor” într-o manieră superficială și a subliniat „baza teoretică serioasă”: „Alin îl ia ca exemplu pe Edward Thomson și cum să faci istoria clasei muncitoare fără să pomenești de Thomson? Alin are curajul să arunce acolo numele lui Karl Max, Friedrich Engels - sunt nume absolut respectabile când vorbim de istoria clasei muncitoare. Nu le putem evita. Și face un fel de sinteză între Weber și Marx când vorbește despre clasă, dar indiferent cum o face, faptul că are o bază teoretică în spate puternică - îl citează pe Eric Hobsbawm și Charles Tilly - e foarte important, pentru că asta a lipsit”.

Foto: Biblioteca ULBS

La rândul său, autorul Alin Burlec a subliniat că, dincolo de istoria muncitorimii, cartea abordează teme mult mai ample, precum implicarea statului în economie, rolul sindicatelor și procesul de modernizare. În timpul prezentării sale, a povestit momente amuzante pe care le-a găsit în memorii, explicând „șocul modernității” pentru țăranii veniți la oraș prin, spre exemplu, contrastul dintre vestimentația tradițională și „haina nemțească” adoptată de muncitori. A menționat și diversitatea etnică a muncitorimii (54% români în meserii, 90% străini/evrei în industria mare la 1902) și similitudinile dintre cerințele muncitorești de atunci (salarii, ore de muncă, odihnă duminicală) și cele de astăzi. A evidențiat caracterul modern al legislației sociale românești de la începutul secolului al XX-lea, inclusiv introducerea asigurărilor sociale în 1912, o premieră europeană pentru acea vreme.

În „Concluzii”, autorul scrie că un aspect ignorat „probabil voit” de istoriografia comunistă a fost „existența și răspândirea naționalismului printre muncitori, curent a cărui existență a fost un semn al modernizării societății românești”; precum și că o altă ideologie care „a încercat să atragă muncitorii” începând cu primul deceniu al secolului al XIX-lea este „anarhismul”. „Gruparea naționalistă și cea social-democrată s-au acuzat reciproc de faptul că un număr relativ mic de persoane au aderat la organizațiile adversarilor lor politici (...)”, mai scrie Burlec.

„Cartea este despre muncitorime, dar trebuie pusă într-un context mult mai mare. Este vorba de fapt despre un pas important în construcția identității naționale, pentru că avem muncitori care devin naționaliști sau erau de dinainte naționaliști și cum își prezintă naționalismul și această fobie față de străin, care va exploda (...) Cartea este, de fapt, despre construcția identității naționale și a statului în contextul industrializării”, a punctat autorul.

Cartea „Industrializare și schimbări sociale. Nașterea și dezvoltarea clasei muncitoare din România (1855-1914)” poate fi găsită pe site-ul Editurii ULBS și costă 66 de lei.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi