Miercuri,
19.11.2025
Innorat
Acum
1°C

INSCOP Research: 35,9% dintre români, în total dezacord cu activitatea pe care o desfășoară Nicușor Dan

INSCOP Research: 35,9% dintre români, în total dezacord cu activitatea pe care o desfășoară Nicușor Dan
Foto: Administrația Prezidențială/arhivă

Un procent de 35,9% dintre români sunt în total dezacord cu activitatea pe care o desfășoară Nicușor Dan în calitate de președinte, potrivit Barometrului Informat.ro - INSCOP Research, dat marți publicității și citat de Agerpres

Potrivit barometrului, 29,7% dintre români sunt total de acord cu activitatea pe care o desfășoară Nicușor Dan în calitate de președinte al României, 23,5% sunt oarecum de acord (un total pozitiv de 53,2%), 5,9% oarecum în dezacord, iar 35,9% în total dezacord (un total negativ de 41,8%). Nu știu sau nu răspund la această întrebare 5% din total eșantion.

Remus Ștefureac, directorul INSCOP Research, subliniază că rezultatele arată că activitatea lui Nicușor Dan ca președinte este susținută de 53,2% dintre respondenți, cu un sprijin mult mai mare în rândul votanților USR (87,8%) și PNL (80,0%) și PSD (66%), dar foarte scăzut în rândul votanților AUR (23,2%).

'Nivelul de educație influențează semnificativ percepția: persoanele cu studii superioare indică un nivel de aprobare a activității președintelui de 76,8%, în timp ce persoanele cu studii primare de doar 36,3%. Locuitorii din mediul urban mare și din București sunt mai favorabili (65-68%), spre deosebire de cei din rural (45,8%). Datele arată faptul că provocarea principală pentru mandatul președintelui Nicușor Dan este de a-și extinde sprijinul de la electoratul urban-educat înspre segmentele din zonele rurale, mai conservatoare, cu venituri mai mici și, evident mai vulnerabile', transmite Remus Ștefureac.

Datele au fost culese în perioada 20-26 iunie 2025, metoda de cercetare fiind interviu prin intermediul chestionarului.

Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 1.150 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.9%, la un grad de încredere de 95%.

Barometrul Informat.ro - INSCOP Research este un sondaj de opinie lunar realizat de INSCOP Research la comanda platformei de știri Informat.ro în parteneriat cu think-tankul Strategic Thinking Group. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1171

Comentarii

6 comentarii

Muschetarul roman

Acum 4 luni

35% doar cei intervievați, ca sa ne intelegem. Ponderea e dublu sau mai mult.
Raspunde

HBomb

Acum 4 luni

Vise, taică, vise. Așa credeați și în mai, la vot, că voi aveți majoritatea. N-o aveți.
Raspunde

Emil

Acum 4 luni

Activitate de pensionar special.
Raspunde

No

Acum 4 luni

Ce contează... Dictatura sistemului merge înainte. Sa trăiți bine!! Asta ați dorit, asta aveți. O sa plângeți după comunism peste nici măcar o luna.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Dorel

Acum 4 luni

Sunt exact cei care au votat cu G. Simion si C. Georgescu sau chiar mai putini
Raspunde

Barosanu

Acum 4 luni

@Dorel: probabil că ceilalți se trezesc mai greu.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus