Un copil de doi ani cu multiple contuzii și un tânăr de 18 ani au ajuns la spital după ce microbuzul o femeie în vârstă de 27 de ani, s-a răsturnat pe DN1, în zona Veștem.
Accidentul a avut loc joi seara, la km 297 + 500 m al DN1. „În timp ce conducea un microbuz de transport marfă pe DN 1, o femeie în vârstă de 27 de ani (din Roșia), pe fondul altor preocupări la volan, a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat pe carosabil”, sunt primele date culese de polițiștii sibieni chemați la accident. Potrivit lor, microbuzul nu era încărcat cu marfă.
Traficul rutier a fost blocat în zonă, șoferii fiind dirijați prin localitatea Veștem, ca rută ocolitoare.
În urma accidentului au fost răniți cei doi pasageri din microbuz, printre care și un copil al șoferiței, în vârstă de doi anu. „În urma evaluării medicale două persoane au avut nevoie de asistență medicală. Echipajul SMURD a preluat un minor în vârstă de doi ani, care a suferit multiple contuzii și l-a transportat la Centrul de Primiri Urgențe Luther. Echipajul Serviciului de Ambulanță Județean a preluat un tânăr în vârstă de 18 ani și l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Sibiu”, transmit reprezentanții SMURD.
La ora transmiterii știrii, încă nu era clar pentru autorități care erau preocupările care i-au distras atenția șoferiței și nici dacă pentru copilul de doi a fost asigurat transportul în scaune special adaptate celor mici.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 3960
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
O sibianca
Acum 5 ore
Eu
Acum 5 ore
Kokos
Acum 5 ore
LOL
Acum 5 ore
Hermannstadt