Duminică,
26.10.2025
Partial Noros
Acum
6°C

Guvernul britanic scade vârsta dreptului la vot la 16 ani

Guvernul britanic scade vârsta dreptului la vot la 16 ani

Guvernul britanic a anunțat joi că va scădea vârsta la care cetățenii au drept de vot de la 18 la 16 ani, relatează AFP, citat de Agerpres

„Astăzi, ne respectăm promisiunea de a le acorda drept de vot tinerilor de 16 și 17 ani”, a postat pe platforma X numărul 2 al guvernului, Angela Rayner.

„Tinerii contribuie deja la societate muncind, plătind impozite și efectuând serviciul militar. Este normal ca să își poată exprima opinia în chestiuni care îi privesc”, a adăugat ea.

Guvernul susține că schimbările propuse, care trebuie aprobate de Parlament, vor alinia legislația privitoare la vot cu cea din Scoția și Țara Galilor, unde alegătorii mai tineri participă deja la alegerile locale.

Prezența la vot la alegerile generale din 2024 a fost de 59,7%, cea mai mică la alegerile generale din 2001, potrivit unui raport parlamentar.

Potrivit studiilor efectuate în țările care au coborât vârsta de vot la 16 ani, aceasta nu a avut impact asupra rezultatelor alegerilor, iar adolescenții de 16 ani ar fi mai dornici să voteze decât cei care o pot face prima dată la 18 ani.

Partidul Laburist, a cărui popularitate a scăzut puternic la guvernare după ce a câștigat detașat alegerile în urmă cu un an. a promis că va scădea vârsta de vot dacă va fi ales.

Reforma legislației de vot va extinde și numărul documentelor acceptabile la vot, pentru a include carduri bancare emise în Regatul Unit, precum și formate digitale ale unui legitimații existente ca permisul de conducere și cardul de veteran.

Pentru a combate ingerința străină, guvernul a precizat că intenționează să înăsprească regulile privind donațiile, impunând verificări asupra donațiilor de peste 500 de lire sterline din partea unor asociații și eliminând breșele utilizate de societățile paravan.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

2 comentarii

Emil

Acum 3 luni

Sunt alt aluat.
Raspunde

Un cititor

Acum 3 luni

Normal ar fi ca limita să fie stabilită la vârsta de 3 ani, imediat după ce perosana nu mai face la oliță. La aceeași vârstă ar trebui stabilită și limita consimțământului sexual. Pedofilii au drepturi și obligații. Doar și ei votează.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus