Muzeul din Avrig - locul în care scoțienii, albanezii și americanii găsesc elemente comune și unde se combat miturile despre relația lui Gheorghe Lazăr cu baronul Brukenthal

Muzeul din Avrig este un spațiu viu al tradiției și istoriei locale, dar este, totodată, mai mult decât o simplă colecție de obiecte. Aici poți face o călătorie interactivă în timp, aici se combat mituri, aici străinii găsesc elemente comune cu tradițiile lor. Așa cum, în toamna trecută, am plecat de la Muzeul icoanelor pe sticlă din Sibiel fără să regret vreo clipă că am ales să-l vizitez, la fel s-a întâmplat și de data aceasta. De aceea, am decis să-l prezentăm ca o destinație ce merită vizitată, în cadrul rubricii noastre „Turist în județul tău”.

Am plecat la Avrig cu gândul că peste 20 de minute voi părăsi clădirea muzeului orășenesc, dar am petrecut acolo mai mult de o oră. Fotografiile, cărțile, facsimilele, piesele de sticlă, ceramică, țesăturile din cânepă sau lână, obiectele de lemn vopsit, icoane și războaiele de țesut – toate conțin informații și istorii peste care nu poți trece în galop. Iar dacă acestea îți sunt povestite de Maria Grancea, cea care a preluat muzeul din 2004 și l-a transformat într-o adevărată „comoară” a orașului - din păcate, prea puțin cunoscută -, atunci trebuie să știi că ai nevoie să pășești în această instituție fără să ții cont de ceas.

Înființat în 1979, muzeul își are originile într-o clădire care a găzduit anterior o clasă externă a Școlii Populare de Artă din Sibiu, condusă de Maria Spiridon, o cunoscută țesătoare și creatoare populară din Avrig. Decizia de a înființa muzeul a venit din partea primăriei, pentru a marca aniversarea a 200 de ani de la nașterea lui Gheorghe Lazăr.

Portretul Mariei Spiridon, în Muzeul din Avrig

Muzeul a avut o scurtă perioadă de funcționare chiar în casa în care a murit Gheorghe Lazăr – casa surorii sale – însă, fiind proprietate privată, s-a reîntors în spațiul actual. Când Maria Grancea l-a preluat în 2004, muzeul era o ruină, cu multe obiecte deteriorate. Obținerea fondurilor a fost dificilă. Atunci, ca și acum, administrațiile acceptă cu greu să „risipească bani” pentru cultură. Pentru un muzeu mic aceste decizii sunt și mai dureroase.

Momentul de cotitură a venit însă în 2012, când s-a reușit depunerea unui proiect la Fundația pentru Parteneriat cu sprijinul Asociației Prietenii Avrigului. Proiectul, parte a programului „Moștenire Vie”, a fost un succes, Primăria Avrig dând muzeul în custodie asociației. Astfel, muzeul a fost reamenajat și restaurat cu sprijinul acestei asociații și cu un efort de apreciat de voluntariat local – „Proiectul a fost realizat 50% prin voluntariat al oamenilor din localitate și 50% prin finanțare de la Fundația pentru Parteneriat”, explică Maria Grancea.

Grija pentru muzeu, pentru un sfert de normă

Maria Grancea a preluat rolul de custode într-un moment dificil, când „nu-l voia nimeni pentru că nu este normă întreagă, este doar un sfert de normă”, adică era un post aproape neplătit. Fiind bibliotecar din 1990 și cunoscând bine istoria locală și tradiția, ea a înțeles că succesul unui muzeu mic nu stă doar în „lucrurile de tezaur care îți iau ochii”, ci în modul în care „le pui în lumină, le împachetezi în povestea lor”.

Muzeul funcționează pe bază de programare telefonică, adaptându-se nevoilor vizitatorilor. Ghidajul, care durează de la o oră și jumătate până la două-trei ore pentru grupuri mai mari, este ajustat în funcție de vârsta audienței: „într-un fel vorbești cu copiii de școală primară, într-un alt fel vorbești cu cei de liceu și altfel cu pensionari sau cu familii”. Costul biletului este simbolic – 3 RON pentru adulți, 2 RON pentru copii – în acest preț fiind inclus și ghidajul. „Multă lume mă întreabă la sfârșit... Păi și ghidajul? Ghidajul e inclus în prețul biletului. Păi doamnă, dar în alte părți plătești separat. În alte părți e în alte părți. Aici e din partea casei”, punctează Maria Grancea. Interacțiunea este cheia, iar custodele se bucură când turiștii pun întrebări și chiar se întorc din drum pentru clarificări: „Ultima întâmplare a fost marți: s-au întors de la autocar să mă întrebe dacă a fost căsătorit Gheorghe Lazăr sau nu, că nu mai țineau minte. Era un grup de doamne care spuneau - Imposibil să nu fi avut nicio dragoste omul ăsta atât de frumos. E, n-a avut pentru că s-a păstrat pentru funcția episcopală la care n-a ajuns și asta este”, își amintește gazda noastră.

Sala 1: Demontarea miturilor despre relația dintre Gheorghe Lazăr și baronul Samuel von Brukenthal

Muzeul orășenesc Avrig se află pe strada Gheorghe Lazăr, vizavi de Judecătoria Avrig și Biserica ortodoxă care poartă hramul Duminicii Floriilor, construită la mijlocul sec. al XVIII-lea. În cimitirul bisericii se află mormântul fondatorului învățământului în limba română, Gheorghe Lazăr. Muzeul conține patru încăperi tematice, fiecare dezvăluind momente și aspecte esențiale ale culturii și istoriei locale, dar și naționale.

Mormântul lui Gheorghe Lazăr, văzut de pe fereastra muzeului

Prima încăpere a primit denumirea de Sala Memorială „Gheorghe Lazăr”. Această sală este dedicată celei mai mari personalități culturale naționale, originare din Avrig. Aici găsim fotografii, cărți care i-au aparținut lui Lazăr și care au fost donate orașului apoi de Onisifor Ghibu, dar și o expoziție cu informații despre evoluția și dezvoltarea Avrigului. Maria Grancea spune că le povestește vizitatorilor trei momente esențiale, pe care ar trebui să le rețină despre Gheorghe Lazăr:

- A înființat prima școală superioară în limba română.
- A scris primele manuale în limba română pentru învățământul superior, inclusiv matematici superioare.
- A fost primul care a calificat elevi, oferindu-le o meserie bine plătită, cum ar fi inginerii sau tehnicienii hotarnici, unii dintre ei ajungând chiar boieri.

O parte importantă a ghidajului este demontarea miturilor despre Gheorghe Lazăr, care sunt preluate și răspândite de pe un site pe altul, precizând că acestea s-au născut la București. Custodele clarifică faptul că acesta nu a fost finanțat de baronul Samuel von Brukenthal, așa cum se insistă. 

„Celor maturi le povestesc mai multe despre Gheorghe Lazăr și insist pe un anume lucru. În multe texte de pe internet despre Gheorghe Lazăr scrie că a fost luat de mic în casa lui Samuel von Brukenthal, susținut de baron la școală. Singura legătură a lui Lazăr cu baronul Brukenthal a fost Avrigul. Lazăr a fost avrigean, baronul a avut o moșie în Avrig. Avrigul n-a fost moșia baronului”, povestește Maria Grancea.

Potrivit ei, abia după 1900 au început să apară studii despre Gheorghe Lazăr, până atunci informațiile bazându-se pe zvonuri și articole din ziare. Maria Grancea susține că Lazăr a fost susținut de familie și a ajuns la Viena cu o bursă din taxa sidoxială plătită de Biserica Ortodoxă Română, garantată cu moșia sa din Avrig. Baronul Brukenthal a murit în 1803, înainte ca Lazăr să plece la Viena. Ea ne arată spre câteva cărți vechi, din colecția muzeului, în care se demontează „toate legendele despre Gheorghe Lazăr”: „Date nouă despre Gheorghe Lazăr” de profesorul Avram Sădean (1914) și „Gheorghe Lazăr - pagini de pomenire” (1936) de Ioan Mateiu, profesor, avocat și deputat.

De asemenea, Maria Grancea combate legenda conform căreia Lazăr ar fi fost fiul nelegitim al lui Brukenthal, argumentând prin statutul social al familiei Lazăr, mândria avrigenilor ca „sat de oameni liberi” și absența oricăror dovezi. Miturile, explică doamna Grancea, ar fi apărut la București, sub influența romanticismului lui Ion Heliade Rădulescu, care nu putea concepe un „bărbat frumușel care vorbea cinci limbi, care cunoștea inginerie, care era un foarte bun orator și un foarte bun pedagog” să fie „fiu de țăran”. 

În sală, vizitatorii pot vedea cărți care i-au aparținut lui Gheorghe Lazăr, donate de Onisifor Ghibu, dar și reproduceri după documente și fotografii de la Biblioteca Academiei Române. Există chiar și o scrisoare originală de mulțumire a lui Lazăr către guvernatorul Gyorgy Banfyy, care a intervenit pentru bursa sa întârziată, un exemplu de gratitudine spre deosebire de absența oricăror mulțumiri către Brukenthal.

Sala Etnografică

A doua încăpere a muzeului prezintă bogăția culturală a Avrigului, care, din punct de vedere etnografic, aparține de Țara Făgărașului (sau Țara Oltului). Aici sunt expuse portul popular, țesături din cânepă, bumbac și lână, lăzi de zestre și albume cu lucrări ale fetelor care au învățat la școala de țesut condusă de Maria Spiridon.

Maria Grancea povestește cum vizitatori străini au găsit puncte comune cu elemente din propriile tradiții.

„De exemplu, am avut turiști din Scoția care au văzut traista de Avrig și mi-au spus că seamănă cu kilt-urile lor. Eu le explicam că la noi traista într-un fel a fost personalizată. Dacă vă uitați atent, nu sunt două la fel. Le spuneam că fiecare neam avea propria combinație. Și ei mi-au că și la ei fiecare clan are propria combinație și au găsit o legătură. Le mai povesteam despre avrigeni că vecinii îi considerau zgârciți. Avrigenii erau considerați foarte zgârciți. Se și spunea „Avrigean căciulă nouă / Trei păpări din două ouă”. Mi-au spus că și scoțienii sunt așa. Nu erau zgârciți, erau mai degrabă chibzuiți. Avrigul a fost sat de oameni liberi. Aici n-a fost exploatare nobiliară, de aceea s-a și dezvoltat. Ceea ce au câștigat a fost a lor. Normal că plăteau tot felul de dări, pentru că aparțineau administrativ de Sibiu, de scaunul săsesc și atunci ești chibzuit, pentru că trebuie să supraviețuiești într-un fel.

Apoi am avut o delegație din Albania, care au atras atenția la acele glugi - obiecte din lână. Ele sunt ca niște capișoane pe care le porți pe cap. Sunt bătute în piuă foarte dense. Se spune că nu trece apa prin ele decât atunci când deja nu o mai poți ține. Atât de grea este. Americanii au găsit motive, cum sunt și cele de la glugă sau pe diverse obiecte pe care ei le întâlnesc și în păturile țesute de diverse triburi de indieni din zona aia. Deci, până la urmă este unitate în diversitate în toată diversitatea asta. E normal să le întâlnească pentru că multe sunt geometrice”, explică custodele muzeului.

MIRI DINAVRIG: Mireasa poartă o cunună replicată de doamnele din Șezătoarea din Avrig, după o cunună originală de la începutul secolului al XX-lea

„Casa dinainte” 

Urmează camera principală a muzeului, numită „Camera dinainte”. Această încăpere reproduce o casă veche din Avrig. Până la începutul secolului al XIX-lea, casele aveau două încăperi, apoi trei, incluzând celarul.

Aici găsim mobilier pictat, care era cumpărat de la târguri, țesături diverse, o ladă de zestre din 1694 și un leagăn vechi de copil. Ceramica expusă, adusă de cărăușii avrigeni din Viena, Bratislava, Budapesta sau București, demonstrează rolul lor de negustori. Un element de decor inedit este „culmea” (un fel de perdea de tavan), care, deși „cel mai inutil element de decor”, specifică Maria Grancea, era esențial pentru că „arăta vrednicia casei și a femeii”. „Osânza” (grăsime de porc conservată în grindă) este un alt obiect cu o poveste memorabilă, legată de o pețire și de semnificația profundă a tradițiilor. Patul, cu cele „patru perechi de căpătâie terne”, era un simbol al statutului și hărniciei familiei, iar patul cu „bujdiulă” (cu etaj) arăta de asemenea „cât de fruntaș ești tu acolo în localitate”.

Poate părea banal, dar aici chiar simți că pășești în timp. Este o cameră mică, dar care reprezintă o veritabilă sursă de inspirație și documentare.

PAT CU BUJDIULĂ (pat etajat): Patul se aranja cu perechi de țoale și căpătâie - câte perechi de căpătâie (perne), tot atâtea perechi de țoale (alb+colorat)

Sala Atelier

Alături, pășim în Sala Atelier, concepută pentru ca muzeul să fie unul viu, sala oferind turiștilor ocazia de a experimenta țesutul la războaie de peste 100 de ani, inclusiv la războiul Mariei Spiridon. Această sală este o adevărată atracție pentru copii, care se minunează de „tehnologia” veche în detrimentul celei noi.

Maria Grancea a relatat o întâmplare cu un copil care, sunat de mama sa, a exclamat: „Tu, mama, e război de țesut. N-ai auzit de așa ceva până acum? E ustensila aia care face haine adevărate, din pânză, nu din plastic cum purtăm noi”. Un alt copil a spus că „e mai tare ca o tabletă”. „Deci, când un copil îți spune că războiul de țesut i se pare mai tare ca o tabletă, e ceva”, adaugă gazda noastră.

Aici, vizitatorii pot vedea și atinge cânepa în diverse stadii de prelucrare, înțelegând procesul transformării dintr-o fibră aspră într-una moale.

Sticlăria 

Avrigul este cunoscut pentru fabricarea obiectelor din sticlă. Această încăpere documentează istoria fabricii de sticlă din Avrig, înființată în 1830, pe fondul declinului celei de la Porumbacu. Sunt expuse piese vechi, precum sticle de apă minerală dinainte de 1918, marcate cu numele unguresc al Avrigului, „FELEK”, și căni elegante din sticlă cu cobalt. Maria Grancea subliniază măiestria sticlarilor, arătându-ne o cană albastru cu o formă inedită, dar aproape perfectă: „Sticla asta are peste 100 de ani. Uitați-vă ce elegantă este și ce culoare frumoasă are. E cobaltul, se folosea la fabrică până când s-a închis. Dar au știut să-l dozeze atât de frumos încât eu mereu zic că erau artiști cei care lucrau la fabrică”.

Printre cele mai curioase exponate se numără o capcană de muște din sticlă, al cărei mecanism este explicat cu detalii biologice, și „paharele de buzunar” sau „de cură”, folosite la băi termale, inspirate de paharele „de adălmaș” ale țăranilor, folosite pentru pecetluirea târgurilor. Maria Grancea ne arată și un pahar din cristal galben, printre piesele inedite.

Viitor

Muzeul deține în prezent peste 700 de obiecte de sticlă, majoritatea strânse prin donații, și își propune să ajungă la peste 1.000. Un proiect ambițios este și amenajarea unui atelier de sticlărie în pivnița muzeului, cu un cuptor „Truman” pentru demonstrații live, transformând muzeul într-un spațiu și mai interactiv.

Muzeul orășenesc din Avrig, coordonat și îngrijit de Maria Grancea, nu este doar un depozitar al trecutului, ci poate fi considerat un centru care educă și inspiră, iar vizitatorilor le sunt puse în față poveștile unei comunități bogate în istorie și tradiție. Merită vizitat, iar comorile - descoperite.

Rezervări pentru vizite și ghidaje se pot face la telefonul: +40 748 120 970.

Program:
Marţi - joi: 15.00 - 17:00;
Sâmbătă: 9.00 - 15:00 (şi la cerere)

Citește și: O propunere „ciudată” care a transformat Sibielul într-un sat viu: Muzeul icoanelor pe sticlă. Un loc unic, promovat cel mai mult de un italian

Citește și: Artistul care a „românizat” pictura bisericească

Citește și: Casa memorială „Stephan Ludwig Roth” din Mediaș: în căutarea umanismului pierdut

Citește și: Urmele lăsate de unul dintre cei mai mari teologi ortodocși în una dintre cele mai vechi biserici din Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi