Miercuri,
10.09.2025
Ploi Moderate
Acum
15°C

Razii ale polițiștilor în Piața Obor, la Păltiniș, Orlat, Avrig și Gura Râului. 4 dosare penale pentru produse contrafăcute și 3 amenzi pentru lipsa caselor de marcat

Razii ale polițiștilor în Piața Obor, la Păltiniș, Orlat, Avrig și Gura Râului. 4 dosare penale pentru produse contrafăcute și 3 amenzi pentru lipsa caselor de marcat
Au fost confiscate 383 de produse, în valoare de aproximativ 125.000 de lei. Foto: Poliția Sibiu

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au desfășurat, în weekend verificări pentru depistarea produselor contrafăcute și pentru combaterea evaziunii fiscale.

Controalele polițiștilor s-au desfășurat în Piața Obor din municipiul Sibiu, în localitățile Orlat, Păltiniș, Gura Râului, precum și pe raza orașului Avrig, și au vizat cu precădere prevenirea și combaterea comerțului cu produse contrafăcute, categoria articole îmbrăcăminte, încălțăminte pentru copii, jucării, anunță luni reprezentnții Poliției Sibiu.

Foto: Poliția Sibiu

În urma acțiunilor desfășurate în Piața Obor, au fost indentificate patru persoane care care aveau expuse spre comercializare produse suspecte a fi contrafăcute, din categoria articolelor de îmbrăcăminte, încălțăminte și parfumuri, fiind întocmite patru dosare penale în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, din Legea nr. 84/ 1998 privind mărcile și indicațiile geografice. Totodată, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 383 de produse, în valoare de aproximativ 125.000 de lei.

De asemenea, conform OUG 28/1999, au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 30.000 de lei, pentru nerespectarea obligativității folosirii caselor de marcat, precizează sursa citată. 

Foto: Poliția Sibiu

Astfel, polițiștii au verificat:

-  concordanța între stocurile scriptice și cele faptice de mărfuri aflate în gestiunea societăților comerciale;

-  realitatea  și legalitatea aprovizionărilor cu marfă, în special sub aspectul utilizării de către agenții economici de documente fiscale de proveniență ce au înscrise denumiri suspecte a fi societăți fantomă;

-  deținerea de către societățiile comerciale de facturi fiscale sau alte documente cu regim special falsificate sau fără a avea dreptul să le pună în circulație;

-  utilizarea frauduloasă a avizelor de însotire a mărfurilor, care sunt emise în numele unor societati comerciale de tip fantomă;

-  realitatea cheltuielilor înregistrate în contabilitate;

-  verificarea legalității emiterii certificatelor de producăror;

-  identificarea şi scoaterea din circuitul comecial a mărfurilor contrafăcute.

Foto: Poliția Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

1 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Unu

Acum 1 lună

Purtatorii de uniforme, nu sunt capabili sa prinda infractorii, avem -peste 30 de femei ucise de la inceputul anului, nu sunt in stare sa rezolve dosare de furt, intarzie nejustificat, nu se incadreaza in termene, nu au deadline pt nici un dosar, totul se duce lejer de la 6 luni la 3 ani .... DAR ei merg si dau amenzi, ei au un razboi cu romanii, care romani le platesc salariile si ii scot la pensie la 40 de eni. Cand se vor ridica romanii, 89 a fost nimic pentru voi !
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus