Sâmbătă,
11.10.2025
Innorat
Acum
11°C

Tânăr de 19 ani, rănit după ce a intrat cu un motociclu într-un stâlp. Era beat și conducea fără permis, iar vehiculul nu era înmatriculat

Tânăr de 19 ani, rănit după ce a intrat cu un motociclu într-un stâlp. Era beat și conducea fără permis, iar vehiculul nu era înmatriculat
Foto: Arhiva Turnul Sfatului

Polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au intervenit azi noapte, în jurul orei 22:35, în satul Tălmăcel, pe strada Lungă, în urma producerii unui accident rutier în care a fost implicat un motociclu.

Din verificările efectuate a rezultat că un tânăr de 19 ani, localnic, în timp ce conducea un motociclu pe raza localității, într-o curbă ușoară la dreapta, pe fondul unor preocupări de natură a-i distrage atenția, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp de susținere a rețelei electrice și un zid. În urma impactului, conducătorul motociclului a căzut pe partea carosabilă, suferind vătămări corporale, transmit vineri reprezentanții Poliției Sibiu, printr-un comunicat de presă. 

Acesta a suferit un traumatism cranian a fost transportat la spital de un echipaj SMURD.

Polițiștii au constatat că tânărul nu poseda permis de conducere, vehiculul nu era înmatriculat sau înregistrat, iar testarea alcoolscopică a indicat valoarea de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără drept și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului Rutier Sibiu, sub supravegherea unității de parchet competente.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

1 comentarii

Rammstein

Acum 1 lună

S-a umplut țară de motocicliști...culmea că mai mult de trei sferturi dintre ei sunt analfabeți...că să nu zic drogați, bețivi și golani...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus