Cinci tineri cu vârste cuprinse între 20 şi 23 de ani s-au prăbuşit sâmbătă cu maşina într-o prăpastie din Munții Iezer, zona Portăreasa, judeţul Argeş.
Patru dintre tineri au murit în accident, după ce autovehiculul a căzut de pe versantul abrupt circa 200 de metri.
Al cincilea pasager a scăpat cu viaţă, dar se află în stare gravă la spital. Accidentul s-a produs în jurul orei 6 dimineaţa, însă a fost raportat la numărul de urgenţă abia la orele prânzului, când a fost observat de doi culegători de ciuperci, care au auzit strigătele de ajutor ale uneia dintre victime. Nu s-au putut apropia şi au coborât în sat să cheme ajutoare.
Isabela Petre, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, citată de Radio România, a transmis că la momentul ajungerii salvatorilor, aceasta prezenta semne vitale. „Este vorba despre o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 23 de ani”.
Cei cinci prieteni porniseră într-o aventură pe munte şi doreau să vadă răsăritul pe crestele munţilor, după ce au petrecut noaptea în cort.
În urma accidentului, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere şi vătămare corporală din culpă.
Gazeta de Sud scrie că tânărul aflat la volan ar fi încercat să testeze puterea vehiculului înainte de producerea tragediei. În plus, drumul în zonă ar prezenta denivelări. O altă variantă este că maşina ar fi lovit un bolovan înainte de a cădea în râpă. Sursa citată mai transmite că doi dintre tineri erau logodiți.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2239


Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Adi
Acum 3 ore
X
Acum 5 ore
Toto
Acum 5 ore
Un sibian
Acum 5 ore
Ina