Inspectoratul Școlar Județean Sibiu a făcut publică pe site-ul instituției lista directorilor și a directorilor adjuncți ale căror detașări au fost aprobate de Consiliul de Administrație. Aceștia au fost transferați pe funcțiile vacante din școlile, liceele și grădinițele din județ.
Potrivit listei publicate, 85 de directori și directori adjuncți își vor ocupa funcțiile prin detașare pentru anul școlar 2025–2026. Dintre aceștia, 50 sunt directori și 35 directori adjuncți. În tabelul inițial publicat de instituție apăreau 86 de posturi vacante, iar acum sunt ocupate 85. Reprezentanții ISJ precizează că lipsește postul de director la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE), deoarece directorul va fi detașat de Ministerul Educației și nu de inspectorat.
Printre unitățile de învățământ care își schimbă conducerea se numără Colegiul „Octavian Goga” din Sibiu unde a fost numită prin detașare prof. Alexandra Tischer. Înainte de anul 2021 aceasta a fost director adjunct al unității de învățământ, după care, în ianuarie a acelui an a fost numită prin detașare pe postul de director. A rămas până funcția a fost preluată de prof. Daniela Ileșan care ocupă poziția până în octombrie 2022, când demisionează. În locul ei a fost numită prof. Nicoleta Maier.
Conform tabelului publicat de inspectorat Alexandra Tischer revine în funcția de director al Colegiului Goga, înlocuindu-o pe prof. Nicoleta Maier care va rămâne pe postul de director adjunct pe care l-a ocupat prin concurs. Totodată, prof. Carmen Oancea preia funcția de director adjunct de la prof. Maria Cercel.
La Colegiul Economic din Sibiu, prof. Florentina Gruia a fost numită director în locul prof. Daniela Roșca, care s-a pensionat.
Și Grădinița cu Program Prelungit Nr. 14 din Sibiu va avea director nou. Prof. Alexandra Petrișan a fost numită director prin detașare la Grădinița Nr. 15, iar la Grădinița Nr. 14 a fost înlocuită cu prof. Anca Bruda, care ocupă acum funcția de director.
La Liceul Teoretic „Gustav Gundish” din Cisnădie, directorul prof. Ioan Perju s-a pensionat, iar în locul său a fost detașată cu normă întreagă directorul adjunct, prof. Olimpia Ciucă. În funcția de director adjunct a fost numit prof. Robert Piloiu.
Funcțiile publicate în acest tabel vor fi ocupate prin detașare, cu acordul persoanelor desemnate, până la organizarea unui nou concurs, dar nu mai târziu de 31 august 2026.
Ultimul concurs pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct a avut loc în noiembrie 2021, iar contractele au fost semnate în ianuarie 2022. Astfel, în ianuarie 2026 vor expira contractele pentru o parte dintre directorii care ocupă în prezent funcțiile prin concurs.
Mai jos puteți consulta, integral lista publcată de ISJ. De asemenea lista completă poate fi consultată și pe site-ul instituției.
Nr. crt | Unitatea de învățământ | Funcția vacantă | Candidați |
---|---|---|---|
1 | GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 14 SIBIU | Director | Bruda Anca |
2 | GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 15 SIBIU | Director | Petrișan Alexandra-Doina |
3 | GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 22 SIBIU | Director | Godan Andreea Brigitte |
4 | GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 26 SIBIU | Director | Igna Anca Maria |
5 | GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 28 SIBIU | Director | Năstase Manuela-Ioana |
6 | GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 29 SIBIU | Director | Popovici Paula Maria |
7 | GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT "CĂSUȚA POVESTILOR" SIBIU | Director | Hanea Valeria Cristina |
8 | GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 42 SIBIU | Director | Durdun Cristina-Emilia |
9 | GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 43 SIBIU | Director | Lungu Simona |
10 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR 2 SIBIU | Director adjunct | Tatu Doina |
11 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR 4 SIBIU | Director | Maniu Gabriela Nicoleta |
12 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ "REGINA MARIA" SIBIU | Director | Savu Alexandra Manuela |
13 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ "NICOLAE IORGA" SIBIU | Director adjunct | Ene Bianca Silviana |
14 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR 8 SIBIU | Director adjunct | Băcișor Daniela |
15 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR 13 SIBIU | Director adjunct | Răstoacă Maria-Mădălina |
16 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR 18 SIBIU | Director adjunct | Olteanu Cecilia-Elena |
17 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ "I.L. CARAGIALE" SIBIU | Director adjunct | Clapa Ioana |
18 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ "REGELE FERDINAND" SIBIU | Director | Bîrză Gheorghe |
19 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ "REGELE FERDINAND" SIBIU | Director adjunct | Oniga Gabriela |
20 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ "RADU SELEJAN" SIBIU | Director adjunct | Boeriu Camelia Paraschiva |
21 | COLEGIUL NAȚIONAL "OCTAVIAN GOGA" SIBIU | Director | Tischer Alexandra-Maria |
22 | COLEGIUL NAȚIONAL "OCTAVIAN GOGA" SIBIU | Director adjunct | Oancea Carmen-Adina |
23 | COLEGIUL NAȚIONAL "OCTAVIAN GOGA" SIBIU | Director adjunct | Cârstea Sebastian Dumitru |
24 | COLEGIUL NAȚIONAL PEDAGOGIC "ANDREI ȘAGUNA" SIBIU | Director adjunct | Micu Andreea Nicoleta |
25 | LICEUL DE ARTĂ SIBIU | Director | Dăncăneț Elena-Mona |
26 | LICEUL TEORETIC "CONSTANTIN NOICA" SIBIU | Director | Sasca Vasile Tiberiu |
27 | LICEUL TEORETIC "CONSTANTIN NOICA" SIBIU | Director adjunct | Milea Adina-Florina |
28 | COLEGIUL ECONOMIC "GEORGE BARIȚIU" SIBIU | Director | Gruia Florentina |
29 | COLEGIUL AGRICOL "DANIIL POPOVICI BARCIANU" SIBIU | Director | Popoviciu Mihaela Sabina |
30 | LICEUL TEHNOLOGIC DE INDUSTRIE ALIMENTARĂ "TEREZIANUM" SIBIU | Director adjunct | Pintican Valentina Mădălina |
31 | LICEUL TEHNOLOGIC "AVRAM IANCU" SIBIU | Director adjunct | Rotaru Florentina-Mădălina |
32 | GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT "PINOCCHIO" MEDIAȘ | Director | Ionescu Maria |
33 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ "I. BATHORY" MEDIAȘ | Director | Pocan Ildiko |
34 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 7 MEDIAȘ | Director adjunct | Câmpean Ioan Marius |
35 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ "CIREȘARII" MEDIAȘ | Director | Ruxandari Mihaela |
36 | LICEUL TEORETIC “ROTH - OBERTH” MEDIAȘ | Director | Pântea Aura-Viviana |
37 | LICEUL TEORETIC “ROTH - OBERTH” MEDIAȘ | Director adjunct | Ion Elena-Teodora |
38 | LICEUL TEHNOLOGIC "MEDIENSIS" MEDIAȘ | Director adjunct | Cătană Daniela Rodica |
39 | LICEUL TEHNOLOGIC "AUTOMECANICA" MEDIAȘ | Director | Domșa Laura |
40 | LICEUL TEHNOLOGIC "AUTOMECANICA" MEDIAȘ | Director adjunct | Pop Maria-Emanuela |
41 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ "GEORG DANIEL TEUTSCH" AGNITA | Director adjunct | Crețu Ioan |
42 | LICEUL TEORETIC "GUSTAV GUNDISCH" CISNĂDIE | Director | Ciucă Olimpia-Vasilica |
43 | LICEUL TEORETIC "GUSTAV GUNDISCH" CISNĂDIE | Director adjunct | Piloiu Robert |
44 | LICEUL TEHNOLOGIC CISNĂDIE | Director adjunct | Weber Alexandru-Mircea |
45 | LICEUL TEHNOLOGIC "N TECLU" COPȘA MICĂ | Director adjunct | Doroga Irina Lăcrimioara |
46 | LICEUL "TIMOTEI CIPARIU" DUMBRĂVENI | Director adjunct | Leva Andreea-Silvana |
47 | GRĂDINIȚA CU PP "DUMBRAVA COPIILOR" DUMBRĂVENI | Director | Dârloșan Ana Ramona |
48 | LICEUL TEHNOLOGIC "ILIE MACELARIU" MIERCUREA SIBIULUI | Director adjunct | Vonica Alida-Sofia |
49 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ OCNA SIBIULUI | Director adjunct | Morar Vasile-Sebastian |
50 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ ALMA | Director | Boian Maria-Valentina |
51 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ APOLDU DE JOS | Director | Filip Ionuț Marian |
52 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ "V.C. PALTIN" ARPĂȘU DE JOS | Director | Rogozea Gheorghe Ovidiu |
53 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ BAZNA | Director adjunct | Căpâlnean Anca |
54 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ BRADENI | Director | Pascu Adrian |
55 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ BÂRGHIȘ | Director | Puian Sorina-Adriana |
56 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ BRUIU | Director | Cernea Mircea |
57 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ CHIRPĂR | Director | Aldea Laurenția-Mihaela |
58 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ CIRTA | Director | Limbășan Camelia |
59 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ HOGHILAG | Director | Dănilă Roxana-Adriana |
60 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ LASLEA | Director | Rusu Nicoleta Daniela |
61 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ LASLEA | Director adjunct | Șerb Eugenia Cosmina |
62 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ LOAMNEȘ | Director | Banciu Gheorghe |
63 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ "ILIE MICU" LUDOS | Director | Troancă Ioana |
64 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ "LUCIAN BOLOGA" MARPOD | Director | Luca Elena-Doina |
65 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ MERGHINDEAL | Director | Andrei Anca-Florinela |
66 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ "CORNELIU PĂCURARIU" MICĂSASA | Director | Bugner Mihai |
67 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ PAUCA | Director | Dancu Dragomir |
68 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ PORUMBACU DE JOS | Director adjunct | Bordean Marian Nicolae |
69 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ RACOVIȚA | Director | Semeniuc Maria Cristina |
70 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ RÂU SADULUI | Director | Minea Cristina-Nicoleta |
71 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ SEICA MARE | Director | Popescu Nicolae Marius |
72 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ ROȘIA | Director | Țugulea Maria Daniela |
73 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ ROȘIA | Director adjunct | Toacse Sorin-Marian |
74 | GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT SELIMBĂR | Director | Bozdoc Roxana |
75 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ "MIHAI VITEAZU" SELIMBĂR | Director | Velțan Mihaela Camelia |
76 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ "MIHAI VITEAZU" SELIMBĂR | Director adjunct | Vecerdea Daniela |
77 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ "ANDREI ȘAGUNA" ȘURA MARE | Director adjunct | Kun Livia Maria |
78 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ "ANDREI ȘAGUNA" ȘURA MICĂ | Director adjunct | Deaconu Teodora Corina |
79 | LICEUL TEHNOLOGIC "JOHANNES LEBEL" TĂLMACIU | Director adjunct | Buzurin Cecilia |
80 | CENTRUL ȘCOLAR DE EDUCAȚIE INCLUZIVĂ TURNU ROȘU | Director | Dudaș Nela |
81 | CENTRUL ȘCOLAR DE EDUCAȚIE INCLUZIVĂ Nr.1 SIBIU | Director | Kondort Dan |
82 | CENTRUL ȘCOLAR DE EDUCAȚIE INCLUZIVĂ Nr.1 SIBIU | Director adjunct | Beica Elena |
83 | CLUBUL SPORTIV ȘCOLAR SIBIU | Director | Negru Petru Lucian |
84 | CLUBUL SPORTIV ȘCOLAR SIBIU | Director adjunct | Andrei Cristina |
85 | CLUBUL SPORTIV ȘCOLAR MEDIAȘ | Director | Popa Dan Ioan |
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: directori scoli sibiu , directori adjuncti scoli , directori scoli , Colegiul Economic , Colegiul Goga , , scoli sibiu
Vizualizari: 5707
Ultimele comentarii
Acum 28 minute
Sibian
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Dabija
Acum 1 oră
Adina
Acum 1 oră
Adina