Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, susține că tronsonul 4 din autostrada Sibiu – Pitești va fi terminat pe parcursul lunii august a anului viitor, după o vizită pe șantier.
”Lucrările pe această secțiune au început în vara anului 2023, iar progresul fizic al acestora se află în avans față de grafic și de termenul de finalizare (2027), antreprenorul având o mobilizare foarte bună și posibilitatea de a circula pe acest lot chiar de anul viitor (luna august)”, precizează oficialul într-o postare pe pagina sa de Facebook.
El susține că la construcția celor două fire ale tunelului se lucrează concomitent, 24 din 24 ore, 7 din 7 zile, iar antreprenorul, Porr Austria, are mobilizate în șantier, pe tot lotul, peste 600 persoane și 210 utilaje și echipamente de construcții iar procentul de execuție a ajuns la 80%.
”A fost finalizată structura de rezistența la tunelul Alina și continua realizarea acesteia la tunelul Daniela prin folosirea Cofrajului hidraulic pe Secțiuni de 12,5 metri, activitate care va fi finalizată in luna Octombrie.
A început realizarea instalațiilor in ambele fire de tunel. A fost finalizată structura de rezistența aferentă celor 3 tuneluri pentru situații de urgență, dintre cele două fire, două pietonale și unul care poate fi folosit inclusiv pentru evacuarea și circulația autovehiculelor. Este in curs de realizare, in sistem mecanizat, bancheta laterala in tunelul Alina. A fost finalizată hidroizolația in exteriorul structurii de rezistența in tunelul Daniela. Este in curs de montare sistemul de evacuare a apei pluviale, acumulata pe carosabil, in ambele fire de tunel. A fost demontata stația de betoane de la portalul de intrare dinspre Pitesti pentru a se realiza infrastructura de conectare intre firele de tunel și corpul autostrăzii”, a descris el situația lucrărilor.
Conform datelor CNAIR, stadiul actual fizic al lucrărilor, pe acest tronson de autostradă a ajuns la 77,63%, în timp ce stadiul actual financiar este la67.47%.
Valoarea proiectului este de 1,67 de miliarde de lei fără TVA, iar conform contractului ar trebui încheiat în anul 2027.
Beton rutier, în loc de asfalt, în tuneluri
Scrioșteanu a descris într-un clip video felul în care va fi evacuată apa adusă în tunel de către cauciucurile autoturismelor.
”Pe partea dreaptă a fost instalată o rigolă pentru preluarea apelor pluviale care se acumulează la nivelul infrastructurii rutiere. Mașinile, când circulă de pe timp de ploaie, pot intra cu apă pe ele și atunci este preluată această apă și dirijată către exterior”, a descris oficialul.
El a mai precizat că în tunel nu va fi turnat asfalt, ci va fi pus beton rutier.
”Este cea de-a 2-a cale de evacuare pietonală către tunelul Alina, vă spuneam e vorba de beton rutier, nu asfalt, aici, în tunel, beton similar celui pe care cu aceeași firmă am realizat acea variantă de ocolire a municipiului Giurgiu, legătura cu vama de la DN5. (...) Evoluția este una foarte bună, iar acest tunel, după ce va fi finalizat și restul tronsonului de aproximativ 10 km din autostradă, va fi dat în trafic înainte de termen, anul viitor, termenul contractual fiind în 2027”, a mai precizat secretarul de stat.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 999
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Ion de la raion
Acum 10 ore
Muresan
Acum 11 ore
Carcotasul de serviciu
Acum 14 ore
Daf
Acum 15 ore
Sabin