Marți,
30.09.2025
Parțial Noros
Acum
14°C

Părinții de la Școala 25 sunt nemulțumiți de amplasarea containerelor în curtea lor pentru elevii de la Caragiale: „Dispăre un spațiu de joacă accesibil și sigur pentru copiii noștri”

Părinții de la Școala 25 sunt nemulțumiți de amplasarea containerelor în curtea lor pentru elevii de la Caragiale: „Dispăre un spațiu de joacă accesibil și sigur pentru copiii noștri”
Aproximativ 500 de elevi de la Școala Gimnazială Nr. 25 vor împărți curtea școlii cu cei de la I.L. Caragiale. Foto Școala Nr. 25 - Arhina Turnul Sfatului 

După ce varianta mutării claselor în clădirea Alma Mater a fost respinsă de părinți, Primăria Sibiu a decis relocarea a șapte clase ale Școlii „I.L. Caragiale” în containere montate pe terenul sintetic al Școlii Gimnaziale nr. 25 din Valea aurie. Decizia a generat reacții din partea părinților elevilor care învață la această unitate.

Citește și: Tensiuni mocnite: 350 de elevi din 15 clase ale Școlii „I.L. Caragiale” nu vor mai fi mutați în clădirea Alma Mater, ci la Stadionul Municipal și în containere. Fodor: „Problemele se pot rezolva”

Un părinte ai cărui copii învață la Școala Gimnazială nr. 25 a transmis redacției o scrisoare prin care atrage atenția asupra efectelor pe care le-ar putea avea amplasarea containerelor în curtea școlii.

„Dacă vor fi amplasate pe terenul de sport, elevii Școlii 25 nu vor mai putea desfășura orele de educație fizică în mod normal, curtea școlii se va aglomera în pauze. E vorba totuși și de siguranță copiilor. Mai mult decât atât, terenul de fotbal al școlii este un loc unde, după ore, toți copiii din cartier își petrec aproape întreaga zi. Practic, ar dispărea un spațiu de joacă accesibil și sigur pentru ei.”

Părintele compară situația cu momentul în care Școala 25 a trecut prin renovare.

„Atunci când Școala 25 a trecut prin renovare, copiii mei au fost nevoiți să facă orele după-amiaza, fără să fie mutați în altă școală. Mi se pare nedrept ca acum să se recurgă la o altă soluție, care aduce un dezavantaj suplimentar elevilor de aici.”

Context: mutarea ratată în clădirea Alma Mater

Planurile de relocare a claselor de la „I.L. Caragiale” au început în vară, când Primăria Sibiu a propus ca 15 clase să fie mutate temporar în clădirea Alma Mater de pe strada Someșului. Contractul prevedea o chirie de 10.500 de euro pe lună pentru spații de peste 800 mp, situate între demisol și etajele 4-6. 

Sală de clasă amenajată la Alma Mater - Arhiva Turnul Sfatului

Decizia a stârnit însă opoziția părinților, care au invocat lipsa avizului de securitate la incendiu, riscuri privind siguranța seismică, poziționarea claselor la etaje superioare, geamuri considerate nesigure și un număr redus de toalete.

În urma protestelor, municipalitatea a reziliat contractul și a anunțat că reabilitarea corpului vechi de la Școala „I.L. Caragiale” va fi amânată până la găsirea unei soluții acceptabile.

Primarul Astrid Fodor declara atunci că varianta Alma Mater părea avantajoasă din punct de vedere financiar și că spațiile erau „mari și luminoase”, dar că problemele semnalate de părinți au făcut imposibilă folosirea clădirii.

Citește și: „Am trăit o adevărată mineriadă”. Proprietara clădirii Alma Mater, despre mutarea eșuată a unor clase de la Școala „I.L. Caragiale” și rezilierea contractului cu primăria.

Soluția actuală: containere și spații alternative

Într-un răspuns transmis redacției, marți, 30 septembrie, Primăria Sibiu arată că relocarea este o măsură necesară, dictată de amploarea lucrărilor de eficientizare energetică de la Școala I.L. Caragiale. „Măsura este necesară pentru siguranța și confortul elevilor în timpul șantierului”, transmite instituția.

Municipalitatea precizează că în urma refuzului părinților pentru stațiile de pe strada Someșului, împreună cu conducerea Școlii Nr. 25 și prin consultarea cu reprezentanți ai părinților, a fost stabilit un plan alternativ.

Acesta presupune relocarea a 15 clase în mai multe spații. Șapte clase vor fi mutate la Stadionul Municipal, unde există săli corespunzător echipate și dotate, șapte clase vor fi amenajate în structuri modulare pe terenul sintetic din curtea Școlii Gimnaziale nr. 25 și o clasă va fi mutată într-un spațiu special amenajat în sala de mese a Școlii I.L. Caragiale.

Potrivit primăriei, alegerea terenului sintetic din curtea Școlii 25 s-a făcut pentru că „elevii mai au încă un teren de sport amenajat în curtea școlii pe care îl pot utiliza pentru ora de sport sau pentru recreere.”

De asemenea, autoritățile subliniază că perimetrul destinat containerelor este separat și sigur.

„Terenul cu suprafață sintetică este împrejmuit, cu poartă de acces separată, astfel încât elevii Școlii Gimnaziale ‘I.L.Caragiale’ Sibiu au acces direct și în siguranță în acel perimetru, distinct de elevii Școlii nr. 25, ceea ce face posibilă supravegherea separată a acestora de către profesorii de la Școala I.L. Caragiale”, se arată în răspunsul trimis redacției. 

Primăria mai amintește că pe acest teren au mai fost montate containere și în trecut pentru elevii aceleiași școli, astfel că racordurile la apă, canalizare și electricitate există deja:

„Pe această suprafață au mai fost amplasate structuri modulare, tot pentru elevii Școlii Gimnaziale ‘I.L.Caragiale’, ocazie cu care s-au realizat și racordurile aferente de apă, canalizare și curent necesare conectării din nou a acestor containere.”

Astfel aproximativ 500 de elevi de la Școala Gimnazială Nr. 25, câți sunt pe un schimb, vor împărți curtea școlii cu cei de la I.L. Caragiale. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus