FC Hermannstadt ar lua în calcul o posibilă revenire a mijlocașului italian Alessandro Murgia (29 de ani), potrivit GSP.ro. Transferul ar putea deveni realizabil în cazul în care fotbalistul nu va mai continua la U Cluj.
Murgia a evoluat în doar 7 dintre cele 12 meciuri de campionat pentru echipa din Cluj, scrie sursa citată. Claudiu Rotar, acționar al sibienilor, a confirmat interesul pentru o eventuală repatriere: „E o opțiune, dar vom vedea. Nu cred că vrea el să plece”, a declarat Rotar pentru gsp.ro.
Publicația sportivă mai scrie că și Dinamo este interesată de mijlocaș. Clubul bucureștean ar intenționa să își întărească linia de mijloc în această iarnă, iar Murgia este una dintre țintele vizate. De altfel, „câinii” au încercat să-l transfere și în vară, însă atunci U Cluj le-a luat fața și a reușit să semneze cu fostul jucător al lui FC Hermannstadt.
Murgia a fost împrumutat în sezonul trecut de SPAL la Sibiu, unde a jucat 70 de meciuri, marcând șase goluri. În vară, italianul a semnat cu Universitatea Cluj.
Cota de piață a jucătorului a crescut în Sibiu de la 450.000 de euro, cât era evaluat de Transfermarkt.com, la 1,2 milioane de euro. Acum valorează 1 milion, potrivit transfermarkt.com.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Alessandro Murgia , u cluj , FC Hermannstadt
Vizualizari: 1371


Ultimele comentarii
Acum 3 ore
AndreiM
Acum 3 ore
No Name
Acum 4 ore
Ion
Acum 4 ore
Che
Acum 4 ore
Sofer