Modernizarea și dezvoltarea portului Giurgiu va continua după studiul realizat de o companie din Sibiu. Allplan Technology SRL a câștigat licitația lansată de Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Fluviale S.A. Giurgiu pentru elaborarea studiului de fezabilitate aferent proiectului „Modernizare și dezvoltare Port Giurgiu – Etapa II”. Contractul a fost atribuit pentru 470.000 lei. Prima etapă a modernizării a fost finalizată în vara acestui an.
Conform platformei de licitații publice, contractul vizează realizarea studiului de fezabilitate, obținerea tuturor avizelor, acordurilor și autorizațiilor necesare, precum și pregătirea documentației pentru obținerea finanțării. Studiul va sta la baza proiectării și execuției lucrărilor de modernizare a portului, investiție care are ca scop dezvoltarea infrastructurii portuare și creșterea competitivității economice a orașului Giurgiu.
Proiectul este finanțat prin Programul Transport 2021–2027, cu sprijinul fondurilor Uniunii Europene, și se înscrie în obiectivele asumate de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Programul de Guvernare 2023–2024.
Proiectul are în vedere, printre altele, construirea de platforme și parcări pe o suprafață de 7.500 mp, realizarea unui parc fotovoltaic pe un teren de minim 50.000 mp, precum și instalarea de stații de alimentare pentru autoturisme electrice.
„Creşterea atractivității portului Giurgiu pentru actualii operatori portuari pentru extinderea activității şi viitorii investitori în domeniul operării de mărfuri şi operării de nave de pasageri”, „obținerea statutului de prosumator cu consecințe în obtinerea de venituri suplimentare cu impact pozitiv în bugetul de investiții al Companiei” sunt unele dintre așteptările proiectului pe care le are Administrația Porturilor Dunării Fluviale S.A. Giurgiu.
Extras din Tema de proiectare
Compania Allplan Technology SRL a fost înființată în anul 2020. Ultimul an de raportare (2024), conform datelor depuse la Ministerul Finanțelor, arată o cifră de afacere de peste 2,8 milioane de lei - o creștere de peste 400% față de anul precedent - și un profit de 2,1 milioane lei.
Portul Giurgiu este situat la 80 km de Aeroportul Internațional Henri Coandă, principalul aeroport al României, şi este situat la aproximativ 10 km de oraşul Ruse din Bulgaria.
Precizăm că prima etapă a modernizării portului s-a încheiat în vara acestui an, când autoritățile au anunțat că acesta urma să fie folosit la capacitate maximă din septembrie. Cu o investiție de 37 de milioane de euro, în mare parte fonduri europene, Portul Giurgiu de pe Dunăre a fost modernizat pentru a permite transferul rapid al mărfurilor între nave, trenuri și camioane. Gândit inițial pentru cereale, va permite acum gestionarea mai multor mărfuri - de la îngrășăminte, produse petroliere și până la tablă pentru fabricile auto din România. Totodată, marfa românească poate fi exportată rapid spre vestul Europei (sursa).
Construcția are 7 cheuri moderne, adică platforme construite unde pot acosta nave comerciale de mari dimensiuni.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 326
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
ANDREI NICULAE
Acum 6 ore
Friki Riki
Acum 7 ore
Un cititor
Acum 9 ore
GPT - simplu și fără școală
Acum 9 ore
Ger