Se lucrează simultan pe 12 viaducte de pe tronsonul 3, Cornetu – Tigveni, al autostrăzii Sibiu – Pitești, anunță secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu.
”Progres important pe Secțiunea 3 Cornetu – Tigveni a #AutostradaA1 Sibiu – Pitești. Pe această secțiune, una dintre cele mai complexe de pe traseul A1 Sibiu–Pitești, lucrările avansează într-un ritm susținut pe mai multe fronturi:
Tunel Poiana (cel mai lung tunel rutier, cu autorizație de construire, din România – 1,7 km): portal 2 a fost finalizat.
Au fost realizate și testate ancorele de test, iar în prezent sunt analizate rezultatele.
În zona Portalului 2 se amenajează terasamentele platformei de montaj și lansare a TBM-ului (mașina de forat tunel), pregătind astfel etapa de execuție a tunelului propriu-zis.
Portal 1 este realizat în proporție de 85%, lucrările urmând să fie finalizate în perioada următoare.
Structuri și lucrări conexe: Se lucrează simultan la 12 viaducte de pe traseu. Se execută lucrări la ecoductul Călinești, un element esențial pentru protejarea faunei și conectivitatea ecologică. Se desfășoară lucrări de consolidare și terasamente pe mai multe tronsoane”, anunță oficialul.
El susține că ”pe acest șantier sunt mobilizați peste 800 muncitori și operatori și 240 de utilaje si echipamente”.
Totodată, instalația de foraj (TMB), care va ajunge aici, a fost testată la producător, a fost demontată și acum este transportată spre portul în care va fi încărcată cu destinația Constanța.
Secțiunea 3 Cornetu – Tigveni (37,40 km)
valoare lucrări- 1,06 miliarde (mld) de euro (5,3 miliarde de lei);
începerea lucrărilor (proiectare) - februarie 2023;
termen deschidere - 2028.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 805


Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Cretu
Acum 5 ore
Slava Ucraina
Acum 6 ore
Nustiu
Acum 6 ore
Cretu
Acum 6 ore
@Ron