Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) este singura universitate din Regiunea Centru, care participă la constituirea primului Cluster de Bioeconomie din România. În cadrul unei conferințe care a avut loc recent la București pentru încheierea unui parteneriat, instituția a prezentat potențialul din județ pentru dezvoltarea unei biorafinării și a unor stații de biogaz/biometan, datorită cantităților mari de biomasă, cum ar fi lâna de oaie.
Conferința s-a numit „Bioeconomie: Parteneriat pentru un viitor durabil” și a avut loc între 15 și 16 octombrie 2025. Evenimentul a fost găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) și a fost organizat pentru constituirea unei alianței în domeniul bioeconomiei, care poartă denumirea de Cluster de Bioeconomie al Regiunii Centru. ULBS a fost prezentă datorită proiectului Horizon RIBES (Regional Inclusive Biobased Entrepreneurship Solutions), coordonat de profesoara Mihaela Antofie.

Despre proiectul RIBES am scris în luna august, atunci când la Sibiu s-a aflat o delegație din mai multe țări europene implicate, care au participat la un workshop fizic la Ferma Didactică Rusciori, cu tema „Bioeconomie circulară – cartografierea ecosistemelor pentru bune practici”. Atunci, s-a discutat despre potențialul bioeconomiei circulare în județul Sibiu. Printre temele discutate s-au numărat disponibilitatea biomasei agricole, forestiere și zootehnice; ideea unei foi de parcurs pentru implementarea bioeconomiei circulare; exemple de bune practici și pași spre realizarea unei platforme de dezbateri.
Mihaela Antofie ne-a spus că alianța constituită la București este singurul cluster din domeniul bioeconomiei realizat până în prezent la noi în țară. Acest cluster include ASIMCOV (Asociația Întreprinderilor Mici și Mijlocii Covasna), Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare – IBA, Institutul de Prognoză Economică al Academiei Române (IPE), Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Științe Biologice București.

„Organizarea clusterului are în vedere interesul comun privind promovarea cercetării, inovării și transferului de cunoștințe în domeniul bioeconomiei și al dezvoltării durabile. Semnarea Acordului de parteneriat privind dezvoltarea cooperării interinstituționale în domeniul bioeconomiei are o puternică susținere politică la nivel național (...) Reprezentanții ULBS au fost invitați pentru luări de cuvânt și prezentarea proiectului RIBES. Menționăm că obiectivul final al acestui proiect este de a facilita co-crearea unei foi de parcurs pentru bioeconomie în județul Sibiu, cu potențial de replicare la nivelul Regiunii Centru până în 2027.
(...) Statele membre UE se pregătesc împreună să facă față presiunii internaționale pentru transferul tehnologic direct în industrie prin politicile europene pentru bioeconomie din 2015. România a adoptat deja o strategie cu linii directoare preluate din recomandările UE în 2022. Este nevoie de mai mult! Dezvoltarea masei critice de actori bine pregătiți în domeniu este primul blocaj. Timpul a demonstrat că este esențială dezvoltarea unei mase critice de specialiști din rândul actorilor implicați pentru comunicarea pe diferite canale și la diferite niveluri a complexității politicilor de bioeconomie.
Organizarea unui cluster în domeniul bioeconomiei este primul pas în depășirea acestui blocaj. Vor urma diferite forme de organizare de tip instituțional inclusiv inovare socială pentru bioeconomie. Universitatea Lucian Blaga din Sibiu prin centrele de cercetare și facultățile din domeniile științelor vieții și al științelor inginerești este recunoscută oficial în acest moment pentru potențialul enorm în susținerea științifică și de transfer tehnologic pentru bioeconomie”, a transmis Mihaela Antofie pentru Turnul Sfatului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1718


Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Gazetarul amator
Acum 6 ore
Doru
Acum 6 ore
X
Acum 6 ore
Periscop
Acum 7 ore
Constantin