Luni,
29.12.2025
Cer Senin
Acum
-6°C

Polițiștii sibieni au reținut un bărbat acuzat că a furat mai multe biciclete

Polițiștii sibieni au reținut un bărbat acuzat că a furat mai multe biciclete
Foto ilustrativă depositphotos.com

Patru persoane au depus plângere la poliție după ce le-au fost furate bicicletele, iar polițiștii au identificat și reținut joi un bărbat de 34 de ani, suspect în dosar. 

„La data de 22 octombrie a.c., polițiștii din cadrul  Poliției Municipiului Sibiu au identificat și reținut un bărbat în vârstă de 34 de ani, domiciliat în județul Dâmbovița, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  furt calificat,” anunță reprezentanții Poliției Sibiu. 

Furturile au avut loc în perioada 30 septembrie și 14 octombrie. Bărbatul ar fi distrus sistemele de asigurare și ar fi sustras mai multe biciclete, aparținând unor persoane fizice.

În baza probatoriului administrat, bărbatul în vârstă de 34 de ani a fost reținut pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Alba, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Cercetările în acest dosar sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, precizează sursa citată. 

Bicicletele nu au fost recuperate.

Foto ilustrativă depositphotos.com 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1226

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus