În săptămâna 44 de raportare a infecțiilor respiratorii, pneumopatiilor și gripei, Direcția de Sănătate Publică Sibiu a înregistrat, la nivelul județului, două cazuri de gripă, 410 pneumopatii și 1.205 infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS).
Cazurile de gripă au fost diagnosticate la persoane cu vârsta de peste 65 de ani, iar în unul dintre ele a fost necesară internarea. Virusul identificat a fost gripal de tip A.
Până în prezent, în cadrul campaniei de vaccinare antigripală, au fost imunizate 19.422 de persoane, atât din categoriile de risc, cât și din rândul populației generale.
Infecții respiratorii acute – în ușoară scădere
Numărul infecțiilor acute ale căilor respiratorii superioare se află în ușoară scădere față de săptămânile anterioare, fiind raportate 1.205 cazuri.
Cei mai afectați au fost, ca și în perioadele precedente, copiii și adulții cu vârste de până la 49 de ani. Majoritatea formelor au fost ușoare, iar internările au fost necesare doar în cazul copiilor sub 14 ani — 30 de pacienți au avut nevoie de îngrijiri spitalicești.
În aceeași perioadă, au fost raportate 410 cazuri de pneumopatii, dintre care 172 au necesitat internare. Cea mai afectată categorie de vârstă a fost, și de această dată, cea a persoanelor de peste 65 de ani, care reprezintă peste o treime din totalul cazurilor (36,09%).
Potrivit raportului DSP Sibiu, nu s-au înregistrat decese cauzate de gripă, pneumopatii sau infecții respiratorii acute în această săptămână de supraveghere epidemiologică.
|
GRIPĂ |
TOTAL |
0-1 |
2-4 |
5-14 |
15-49 |
50-64 |
>65 |
|
TOTAL |
2 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
1 |
|
INTERNARI |
1 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
1 |
|
DECESE |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
IACRS |
TOTAL |
0-1 |
2-4 |
5-14 |
15-49 |
50-64 |
>65 |
|
TOTAL |
1205 |
108 |
230 |
263 |
425 |
93 |
86 |
|
INTERNARI |
30 |
16 |
9 |
5 |
0 |
0 |
0 |
|
DECESE |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
% |
2,48% |
8,96% |
19,08% |
21,82% |
35,26% |
7,71% |
7,13% |
|
PNEUMOPATII |
TOTAL |
0-1 |
2-4 |
5-14 |
15-49 |
50-64 |
>65 |
|
TOTAL |
410 |
26 |
34 |
25 |
84 |
93 |
148 |
|
INTERNARI |
172 |
17 |
10 |
9 |
28 |
34 |
84 |
|
DECESE |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
% |
41,95% |
6,34% |
8,29% |
6,09% |
20,48% |
22,68% |
36,09% |
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1457


Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Gazetarul amator
Acum 5 ore
Doru
Acum 5 ore
X
Acum 5 ore
Periscop
Acum 5 ore
Constantin