Fostul ministru al Energiei și senator de Sibiu, Ion Ariton, se află pe lista scurtă de a deveni membru al Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica, scrie ziarul Puterea.
Ministerul Energiei, acționarul majoritar al companiei de stat Hidroelectrica, a transmis o solicitare oficială către conducerea societății pentru completarea ordinii de zi a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor (AGOA) programate pe 20 noiembrie 2025, iar printre propunerile înaintate se numără și alegerea unui nou Consiliu de Supraveghere, în urma finalizării procedurii de selecție.
Pe lista de candidați apare numele lui Ion Ariton, iar informația a fost confirmată pentru Turnul Sfatului de către acesta.
”Am vrut să-mi demonstrez, mie și familiei mele, că se poate. Am vrut să vadă toată lumea că m-am prezentat la un examen, la fel cum am făcut-o în toate celelalte funcții pe care le-am avut până acum. Sincer vă spun, au fost prea multe vorbe, am fost marginalizați și am vrut să arăt că se poate.
Mă bucur că am găsit acolo o echipă de oameni care cred eu că și-a făcut treaba profesioniști și corecți.
Eu sunt singurul ministru care a pus în funcțiune capacități hidro, în rest au închis. Îmi propun ca tot ce e investiție de peste 95%, procent de finalizare, în domeniu, dacă ajung în consiliu, să le dăm în folosință cât mai rapid posibil”, a declarat Ariton pentru Turnul Sfatului.
Potrivit documentului semnat de ministrul Energiei, Bogdan-Gruia Ivan, și prezentat de Puterea, statul român – prin Ministerul Energiei – deține 80,05% din capitalul social al Hidroelectrica și are dreptul de a solicita completarea ordinii de zi a adunării acționarilor. Printre punctele propuse figurează:
revocarea actualilor membri provizorii ai Consiliului de Supraveghere;
alegerea noilor membri, cu mandat până la 28 martie 2027;
stabilirea indemnizațiilor și aprobarea contractelor de mandat.
Lista anexată propunerii conține trei nume:
Cătălin Vlăduț Popescu – inginer, București;
Ion Ariton – economist, Sibiu;
Emil Merdan – inginer, Cluj-Napoca.
Dacă va fi validată, această listă ar marca revenirea lui Ion Ariton într-o poziție de conducere într-una dintre cele mai profitabile companii de stat din România.
Ion Ariton va lua locul lui Silviu-Răzvan Avram, actualul șef al Consiliului de Supraveghere. Acesta din urmă va fi retras, unul dintre motive fiind acela că este parte dintr-un dosar penal aflat pe rolul Curții de Apel București (nr. 6631/2/2025), înregistrat pe 21 octombrie 2025, care are ca obiect infracțiunea de luare de mită. DNA a anunțat că dosarul a fost trimis spre judecare.
Sursa foto: Turnul Sfatului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 4914


Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Sparrow
Acum 5 ore
Petrea
Acum 5 ore
Marius
Acum 6 ore
Emil
Acum 6 ore
UDMR