Joi,
22.01.2026
Innorat
Acum
-1°C

Noua programă de clasa a IX-a la Literatura română este crunt criticată de universitarii sibieni. Vancu: „E noaptea minții”. Baghiu: „E somn direct”

Noua programă de clasa a IX-a la Literatura română este crunt criticată de universitarii sibieni. Vancu: „E noaptea minții”. Baghiu: „E somn direct”
Elevilor care încep liceul li se propune o nouă programă școlară la Limba și literatura română. Sursa foto: arhiva TS

Dintre noile programe școlare lansate în consultare publică de către Ministerul Educației și Cercetării, cea propusă la Limba și literatura română pentru elevii care încep liceul este sortită a-i îndepărta și mai mult pe copii de citit, consideră doi dintre cei mai cunoscuți universitari sibieni.

Dintre zecile de noi programe școlare pregătite pentru elevii de liceu începând cu anul viitor și pe care ministerul de resort a început să le pună în consultare publică în această perioadă, cea propusă pentru Limba și literatura română de clasa a IX-a este pur și simplu desființată de Radu Vancu și Ștefan Baghiu, cadre universitare în cadrul Departamentului de Studii Romanice al Facultății de Litere și Arte din Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

Ambii insistă pe faptul că noua programă școlară propusă elevilor de clasa a IX-a insistă exclusiv pe autori din literatura veche. „Ministerul a promis că reformează programele. Ministrul Educației chiar a ieșit zilele trecute să ne anunțe că cine intră după reforma lui la liceu va merge rachetă. Au ieșit programele noi, sunt mai învechite decât cele din anii 1990. Par făcute de niște oameni care nu au mai vorbit de 35 de ani cu un elev. Și la facultate e arid să faci doar asta, mai combini cu cursuri mai interesante, găsești căi. La clasa a 9-a e somn direct”, scrie Ștefan Baghiu, doctor în științe literare, pe pagina sa de Facebook.

Ștefan Baghiu. Sursa foto: Facebook / Ștefan Baghiu

Cu experiență în spatele catedrei universitare, Baghiu arată că și studenții sunt greu de urnit în a-și deschide apetitul pentru literatura autorilor din epoca premodernă și modernă. „Reforma programei de clasa a 9-a constă, de fapt, în - atenție - organizarea cronologică a materiei. S-a trecut la o programă pe ani. Sigur, criteriul cronologic e fundamental (istoricitatea e ficțiunea fundamentală a înțelegerii culturii). Doar că acum a rămas doar asta. Înainte era pe teme, unde, de bine, de rău, mai combinai niște lucruri contemporane. Copiii intră în clasa a 9-a acum și studiază o epocă hiper întinsă (premodernă și începutul modenității) ca la 1970. Așadar, unde înainte mai făceai o comparație între ceva poet de secol 19 și Cărtărescu, acum faci doar ceva poet de secol 19. Nu apare niciun text mai interesant (un roman haiducesc, un SF) și nu apare nicio autoare - câte erau ele, acolo”, mai scrie Baghiu.

Dincolo de conceptele propuse de noua programă a elevilor de clasa a IX-a (basm cult, basm popular, legenda populară etc), Baghiu indică recomandările de autori. De la Ion Neculce, la Nicolae Filimon, de la Dinicu Golescu la Dimitrie Bolintineanu, de exemplu. „Ce vizează programa? «Receptarea formelor literare în dinamica lor» și «analiza contextelor transnațional». Visează doar. Adevărul gol goluț e că ministerul habar nu are ce face, iar oamenii care fac programele habar nu au ce e literatura azi”, este concluzia lui Ștefan Baghiu.

Cronicarii și literatura veche nu au cum să-i îndepărteze pe cei mai tineri liceeni de rețelele sociale, apreciază și Radu Vancu, profesor universitar doctor abilitat, critic literar, scriitor și poet, printre altele.

El pune situația în contextul în care românii sunt codași la citit, iar TVA-ul la cărți tocmai a crescut. Iar noua programă propusă este, pentru tinerii liceeni, „ceva înfiorător de anacronic”. „E noaptea minții, iertați-mi expresia neacademică. Până și pe vremea mea, acum o jumătate de mileniu, când eram în clasa a noua, cronicarii erau plictiseala absolută. Nimeni nu-i citea, atunci când îi citea, altfel decât cu silă ironică & exasperată. Dacă vrem să-i dezgustăm pe copiii noștri de literatură, cronicarii & literatura veche sunt rețeta perfectă. Vor crește convinși că literatura e o artă defunctă, care nu poate interesa pe nimeni care vrea să înțeleagă lumea contemporană, cu temele ei atât de pasionante: AI, străpungerile din științele minții & științele naturale, editarea genetică, încălzirea globală, singurătatea anxiogenă a rețelelor etc”, scrie Radu Vancu pe pagina sa de Facebook

Cadru didactic cu experiență, Radu Vancu arată că actuala programă, de clasa a noua, era „cea mai permisivă” și oferea, astfel, profesorilor de limba și literatura română posibilitatea de a le arăta elevilor faptul că „literatura e și despre toate temele contemporane”, care trezesc interesul tinerilor la fel de mult ca și rețelele sociale, de exemplu.

Radu Vancu. Sursa foto: arhiva TS

„Acum, posibilitatea asta s-a închis. O minte birocratică înfiorător de închisă face ca literatura să fie, pentru copiii noștri, ceva înfiorător de anacronic. Și de lipsit de orice relevanță. Și de separat de orice formă de plăcere. (...) Ministerul Educației are acum altă reacție înmărmuritoare: nu doar că nu deschide programa înspre literatura contemporană - dar învechește și mai mult literatura din manualele copiilor noștri. Care pierde orice șansă de a mai reprezenta în ochii lor o ființă vie, un prieten, un aliat. Devine ceva istoricizat integral & definitiv & ireparabil. Nu înțeleg ce au crezut că ar avea de câștigat copiii noștri din asta. Dar înțeleg perfect ce au făcut cu literatura: au transformat-o, în ochii lor, în ceea ce Ion Creangă numea un cumplit meșteșug de tâmpenie”, este concluzia lui Radu Vancu.

Noua programă școlară pentru disciplina Limba și literatura română, care ar urma să o înlocuiască pe cea elaborată acum 15 ani, este consultare publică până pe 12 decembrie 2025. Reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării așteaptă propuneri sau opinii argumentate referitoare la aceste programe pe adresa [email protected]. Programele propuse pot fi consultate urmând acest link.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

17 comentarii

DB

Acum 1 lună

Mă îndoiesc sincer că se studiază literatura română veche mai mult de 2 module (mai puţin de un semestru) şi e important să ştii de textele respective chiar dacă nu te interesează. În plus sunt opere esenţiale pentru a înţelege profilul acestui popor. Să nu uităm că primul document păstrat în limba română (Scrisoarea lui Neacsu, 1521) este dovada unei trădări. Alţii o vor considera manifestarea proeuropenismului avant la lettre. Indiferent cum te raportezi la text, trebuie să auzi de el, la fel şi de restul lucrărilor clasice, cu mult mai valoroase şi ofertante stilistic decât literatura "contemporană".
Raspunde

AndreiM

Acum 1 lună

De aia ati ajuns niste nulitati progresiste, ca v-ati plictisit citind cronicarii si nu ati indragit Limba si Literatura Romana. Nu aveti nici o legatura cu sufletul neamului romanesc. V-ati umplut de diplome si titluri pe slugareala si pupincureala. Acum asta urmariti loaze incompetente, sa distrugeti tot ce tine de cultura romaneasca. Epigonilor! Bine va spunea marele Eminescu: "Multe flori sunt, dar putine/ Rod in lume o sa poarte,/ Toate bat la poarta vietii,/ Dar se scutur multe moarte./ E usor a scrie versuri/ Cand nimic nu ai a spune,/ Insirand cuvinte goale/ Ce din coada au sa sune./ ..............Critici voi, cu flori desarte,/ Care roade n-ati adus-/ E usor a scrie versuri/ Cand nu ai nimic de spus./
Raspunde

@Andrei UE

Acum 1 lună

zuzuraniste, câte cărți ai citit? zic de-alea care nu erau de damă sau de valet :))
Raspunde

Nelu

Acum 1 lună

sper sa fie morometii si alte depresii literare in continuare. glia, glodul, pasunisme .... pacat
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Rob

Acum 1 lună

Dl. Vancu a făcut clasa a 9-a acum 500 de ani!
Raspunde

Rob

Acum 1 lună

„E noaptea minții, iertați-mi expresia neacademică. Până și pe vremea mea, acum o jumătate de mileniu, când eram în clasa a noua, cronicarii erau plictiseala absolută." Aici aveți și citatul zevzecilor, nu îl denigram eu pe domnul profesor, așa e el.
Raspunde

Calator

Acum 1 lună

Mai lasati textele patriotarde sforaitoare. In primul rand copiii trebuie atrasi sa citeasca. Dupa ce vor descoperi placerea cititului vor putea sa citeasca si Neculce si alte texte vechi. Dar daca vor fi indepartati de la inceput de literatura niciodata nu vor mai pune mana pe o carte. Oare trebuie sa ramanem pe veci anchilozati , refractari la nou, nu putem concepe o programa spre binele copiilor nostri, nu vedem ca vechile metode nu au niciun rezultat ? As fi foarte curioasa sa stiu cati din cei care scriu comentarii au citit din scoarta in scoarta cronicarii.
Raspunde

AndreiM

Acum 1 lună

Textele "patriotarde" sunt sforaitoare numai pentru cei care au adormit citind cronicarii. In discutie este vorba despre programa de liceu. Liceul ar trebui sa fie locul unde un adolescent isi formeaza cultura generala, nu unde invata sa silabiseasca. Se presupune ca inceputul intr-ale cititului deja l-a avut cu multi ani in urma, in scoala elementara. Se pare ca cei care contesta autorii clasici au invatat sa citeasca abia in liceu, si le-a fost greu direct cu cronicarii. Aceste ciume progresiste nu inceteaza sa ne uimeasca prin lipsa lor de logica, prin prostie si infatuare. Ciumelor, daca vreti sa indreptati copiii spre lectura, in primul rand luati-le telefoanele de sub nas. Dar nu asta este interesul vostru. Voi vreti sa le bagati in programa porno-lecturile scrise de voi si de elgebeteii vostri. Vreti sa le distrugeti inocenta prin perversitati promovate in licee. Asta este adevaratul vostru scop, satanelor!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Rammstein

Acum 1 lună

Când am zis că sibiul e capitală prostiei, a drogurilor,a traficului de carne vie...nu mă credeați...ei acum aveți dovada clară că acesti sorosisti vor să pună la pământ cultura română...rușine să vă fie nenorociților...hai sictir sibiu...

Raspunde

5

Acum 1 lună

Merită intrat pe link-ul ministerului educației să vedeți cum limba română este la coada listei, după bulgară, neogreacă, rusă, croată, maghiară și polonă. Maghiara ocupă 24 poziții din cele 39 ale listei, iar româna numai 2 poziții! Numai ucraineana și turca sunt mai jos pe listă decât româna. Și nu, nu sunt puse alfabetic! Am scris asta așa, ca să nu mai aveți dubii că guvernul este controlat de masoneria rusă și de servicii secrete rusești, iar pe fondul prieteniei ruso-ungurești și luptei în retragere din Ucraina, ministerul educației condus de dubiosul de David, (care seamănă cu Adolf Hitler nu doar fizic ci și în extremismul cu care a asasinat învățământul), ar vrea să desființeze de tot limba română, dar nu poate încă.
Raspunde

@5

Acum 1 lună

Exact! Si la sectia stiinteale naturii , pentru clasele a XI-a si a XII sunt prevazute doar 2 ore de limba romana/sapt. Dar au o ora de Istoria comunismului, ca sa nu spun si altceva... RUSINE!!!
Raspunde

5

Acum 1 lună

Dar de ce să nu spui? Spune, omule! Acum, pănă e liber!
Raspunde

@5

Acum 1 lună

Care libwer, dle? Mai intai m-ar amenda cu 5000 de lei pentru discriminare, apoi as putea lua si 5 ani de puscarie. Te joci cu democratia?!
Raspunde

X

Acum 1 lună

Faina exprimare la doi universitari
Raspunde

5

Acum 1 lună

P.S. Evident că pe acolo apare menționat și Sadoveanu, care este unul dintre cei mai mari trădători ai românilor și dintre cei mai distrugători agenți ai masoneriei ruse și al bolșevismului de la noi, el fiind președintele Camerei deputaților în 1946-1948, fiind practic cel care a instaurat oficial comunismul în România! Asta ca să nu mai vorbim nimic despre condamnările la moarte pe care le-a semnat din funcțiile avute, prin care a trimis la moarte mulți români care se opuneau rușilor.
Raspunde

@5

Acum 1 lună

Ma invata istorie, apoi vorbeste de Sadoveanu! N-avea Sadoveanu puterea sa instaureze comunismul in Romania. Coboara in timp, cativa ani si afla pe care mare "roman" a decorat tovarasul Stalin.
Raspunde

Sibianul

Acum 1 lună

Vancu e ala cu va vedem? Pe astia de conduc România nu îi mai vede?mari profesori universitari făcuți la apelul bocancilor și el și celălalt.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus