Celălalt Sibiu: Un copil omoară un bărbat. I-a zdrobit capul. Trăia în 12 mp alături de doi părinți analfabeți și 4 frați. ”Am eșuat ca societate în fața lui, înainte ca el să greșească fatal față de noi”

În luna iunie 2025, un bărbat a fost găsit mort lângă o stână din Alțâna, având capul zdrobit. Principalul suspect a fost un minor, un ajutor la stână, un băiat care avea sub 14 ani, deci nu putea fi tras la răspundere penală pentru o eventuală crimă.  

Copilul a fost internat la Psihiatrie pentru evaluare, iar de acolo dus la un centru de primiri minori. Știrea se încheie în mod normal aici, însă dincolo de ea stă în umbră o lume total opusă celei pe care o încercăm să ne-o vindem zilnic nouă și celor din jur.

Șase luni mai târziu, în tot județul se cheltuie ultimii bani pe cadouri, însă în lumea din umbră lumina dispare tot mai mult. Mama copilului anunță autoritățile că nu o mai interesează nimic legat de copil. O anchetă socială descrie copilăria presupusului criminal: bătăi, abuzuri, o viață limitată în 12 metri pătrați, părinți analfabeți și nimeni care să dea o mână de ajutor. ”Am eșuat în fața acestui copil înainte ca el să greșească fatal față de noi”, spune Radu Szekely, consilier onorific al ministrului Educației.

În februarie copilul sună la 112 și anunță că e bătut și amenințat cu moartea de către tatăl vitreg. În iunie e acuzat că a omorât un bărbat

Un raport al Avocatului Poporului arată o scurtă privire spre lumea din care provine minorul.

Familia dă vina pe copil. Mama susține că s-a confruntat de o perioadă îndelungată cu ”dificultăți majore în gestionarea comportamentului violent al copilului”, acesta fiind implicat în diferite incidente de agresiune asupra colegilor de școală sau asupra altor copii din comunitate.

Au fost semnalate verbal diverse abateri sociale, precum furturi și agresiuni fizice, însă școala și comunitatea nu au formulat niciodată sesizări oficiale, scrise.

Se menționează că minorul provine dintr-o familie în care predomină violența verbală și fizică, pe fondul consumului de alcool al tatălui vitreg.

Ambii părinți nu au absolvit nici măcar nivelurile elementare ale învățământului. Cei șapte membri ai familiei – doi adulți și cinci copii – locuiesc într-o singură cameră de aproximativ 12 mp, copiii fiind martori direcți la episoadele violente dintre cei doi adulți.

În urma unuia dintre aceste episoade, a fost emis un ordin de protecție pe numele bărbatului.

Se menționează de asemenea faptul că situația minorului a mai fost în atenția DGASPC Sibiu, în februarie 2025, atunci când minorul ar fi semnalat chiar el că ar fi fost agresat fizic și amenințat cu moartea de către tatăl vitreg.

Părinții au fost consiliați atunci ”cu privire la necesitatea ca minorul să urmeze cursurile școlare și să nu mai fie trimis la stână pentru a munci. Din păcate, părinții nu au respectat recomandările formulate”, se precizează în document.

După producerea evenimentului pentru care minorul este cercetat, mama a declarat inițial că nu mai dorește să se ocupe de copil, însă ulterior aceasta a revenit asupra deciziei și îl vizitează periodic, împreună cu ceilalți frați, susțin autoritățile.

În urma discuțiilor avute cu mama minorului, aceasta a spus că concubinul ei se află la muncă în străinătate pentru o perioadă de trei luni, urmând să revină acasă.

”Situația o neliniștește, deoarece consideră că problemele de violență ar putea reapărea. Mama a fost consiliată de asistentul social ca, în cazul reapariției conflictelor, să apeleze numărul 112 pentru a solicita sprijin de specialitate.

DGASPC Sibiu va continua monitorizarea situației minorului, va evalua periodic nevoile sale individuale și va implementa măsurile de protecție necesare, informând autoritățile competente ori de câte ori vor interveni schimbări în evoluția cazului”, scrie în document.

„Trebuie să încetăm să mai numărăm dosare și să începem să salvăm destine”

Sibianul Radu Szekely e consilier onorific al ministrului Educației. Rugat să-și exprime punctul de vedere asupra aceastui caz, începe cu o concluzie tristă: ”Ca societate, e clar că am eșuat în fața acestui copil înainte ca el să greșească fatal față de noi. Nu ne-am făcut datoria de a-l educa corespunzător, de a-l pregăti pentru a trăi alături de noi”.

El spune că în această situație e vorba de un cumul de factori care au condus la abandonarea copilului ”în brațele propriilor demoni”.

”Cred că fracturile din sistemul nostru de protecție și educație, tăcerea din școală și a serviciilor sociale, dar și normalizarea violenței sunt lucruri care au favorizat această realitate cruntă: copilul a fost "văzut” de toată lumea, dar nu a fost „salvat” de nimeni.

L-am lăsat să trăiască în violență, l-am lăsat să muncească în loc să învețe și am tăcut când a devenit agresiv sau, și mai grav, când a fost agresat.

Soluția nu este înăsprirea pedepselor – demonstrată ca ineficientă la această vârstă de numeroase studii – ci reforma profundă a modului în care școala și asistența socială colaborează în teren. Trebuie să încetăm să mai numărăm dosare și să începem să salvăm destine, înainte ca acestea să devină știri de presă.

Înțeleg din datele din ancheta socială că băiatul manifestase în mod repetat comportamente deviante grave: agresiuni asupra colegilor, furturi, consum de alcool. Cu toate acestea, școala nu pare să fi formulat sesizări oficiale. Aceasta ar fi prima și cea mai gravă eroare sistemică.

În România, școala încă funcționează adesea doar ca un transmițător de informație academică, ignorând rolul său fundamental de gardian social.

Faptul că abaterile au fost semnalate doar „verbal” indică o cultură a „neimplicării birocratice” sau o toleranță periculoasă față de violență, considerată poate „normală” în anumite medii defavorizate.

Când un profesor vede un elev violent și nu declanșează mecanismul legal de protecție, conform art. 89 din Legea 272/2004, acel copil este abandonat în brațele propriilor demoni de unde va fi din ce în ce mai greu să îl scoatem; sau nu mai reușim să îl scoatem niciodată.

Dacă școala ar fi raportat imediat, oficial, primele agresiuni asupra colegilor, minorul ar fi putut intra mult mai devreme într-un program de consiliere psihologică specializată, nu doar după comiterea omorului. Intervenția la 10-11 ani, la primele semne de devianță, este mult mai eficientă decât psihiatria de urgență după o crimă. Evitarea unei astfel de tragedii ar fi necesitat trecerea de la monitorizare pasivă la intervenție proactivă”, explică Radu Szekely.

El spune că în ansamblul societății noastre e o problemă. Iar de cele mai multe ori aceasta este ambalată în hârtii, fără o preocupare și pentru rezolvarea situației.

”Dar, să recunoaștem, și aici avem o problema societală, pentru că, de cele mai multe ori, dăm acelorași părinți, reprezentanți legali, de multe ori agresivi și cauza problemelor pe care le au copiii, posibilitatea de a refuza consilierea psihologică specializată, pentru că pare să mergem în continuare pe mantra "eu l-am făcut, eu îl omor, cine ești tu, stat, să vii să îmi spui ce să fac cu copilul meu, cum să-l cresc?".

Această acceptare a dreptului absolut al părintelui incapacitează de multe ori autoritățile. Pentru că, și aici, cazul pare să fi fost cunoscut și de autorități. Familia avea un istoric de violență domestică și consum de alcool și era în vizorul asistenței sociale și DGASPC.

S-au făcut planuri de servicii, s-au dat sfaturi părinților să trimită copilul la școală și nu la stână. De ce nu s-au implementat aceste planuri?

Greșeala noastră, ca societate, a fost acceptarea lipsei de rezultat. Părinții nu au respectat recomandările, iar sistemul nu a avut pârghiile sau determinarea de a scoate copilul din mediul toxic înainte de a comite o crimă.

Monitorizarea s-a făcut pe hârtie, în timp ce copilul era trimis la muncă la stână, un mediu complet inadecvat pentru dezvoltarea să psiho-emoțională și un factor de risc major pentru comportamente antisociale. Faptul că un copil sub 14 ani muncea la o stână ar fi trebuit să declanșeze automat o anchetă pentru exploatare prin muncă și neglijare, ducând la măsuri de decădere din drepturi a mamei și plasament mult mai devreme, mult înainte de a se ajunge la crimă.

Până la urmă de ce nu am aplicat ferm legea privind munca minorilor? Pentru că acceptăm tacit că "așa e de când lumea", închidem ochii. Cine se face acum responsabil de lipsa de aplicare a legii în cazul acestui minor?

De asemenea, a existat conform raportului o sesizare că băiatul ar fi fost agresat fizic și amenințat cu moartea de către tatăl vitreg, dar în urmă verificărilor efectuate, aspectele semnalate nu s-ar fi confirmat: personal aș fi curios să știu cum anume s-au efectuat aceste verificări. A fost declaratia copilului impotriva celei a mamei?

Și chiar dacă nu ar fi fost așa, ne-am uitat la ce anume l-a determinat pe copil să facă aceste afirmații în primul rând, am încercat să îl ajutăm la momentul acela, prin toate mijloacele pe care le aveam? Nu este suficient ca asistentul social să știe și școala să știe, dar separat, și nici unul să nu aibă pârghiile să facă nimic de unul singur. Este nevoie de o celulă de criză locală, Școală – Primărie – Poliție, care să impună părinților respectarea dreptului la educație, nu doar să îl „recomande””, mai spune Radu Szekely.

El e deranjat și de atitudinea instituției Avocatul Poporului, care trimite copilul într-un centru ”dacă există resurse disponibile”.

”Mă miră, sincer, și recomandarea condiționată a Avocatului Poporului: "Având în vedere profilul comportamental și riscurile identificate, să se analizeze oportunitatea transferului minorului într-un centru pentru copii cu tulburări de comportament, dacă există resurse disponibile." Cum adică "dacă există resurse disponibile"? Și dacă nu există ce ar trebui să facem, să așteptăm următoarea crimă?

Nu este datoria autorităților statului să găsească aceste resurse ca să ne protejeze, până la urmă, pe toți de posibile acte de violență, dar, mai ales să salveze viața unui copil care a avut neșansa să se nască într-un anumit mediu? Este evident că lipsa educației părinților și mediul violent au creat un vid educațional pe care școala nu a reușit să îl compenseze, nu a avut resursele necesare de una singură, iar celalalte autorități nu par să fi sărit în ajutor. Sistemul nostru eșuează în continuare, în anul 2025, în a oferi servicii integrate - masă caldă, after-school, consiliere psihologică reală - mai ales în comunitățile rurale sărace, acolo unde nevoia este critică, și eu nu cred că mai putem, din punct de vedere etic, să oferim aceste servicii minime doar "dacă există resurse disponibile"”, a mai transmis consilierul ministrului Educației.

Psiholog: ”Astăzi, la finalul anului 2025, încă nu avem un stat care să fie eficient în situații grave”

Psihologul sibian Mihai Copăceanu spune și el că există în acest caz o problemă de sistem, dar și una de societate.

”Atunci când minorii comit omoruri, e o vorba de o dublă tragedie deopotrivă pentru familia victimei cât și pentru minorul însuși și familia acestuia. 

Dacă nu există circumstanțe accidentale sau dacă patologia gravă a minorului nu explică lipsa discernământului la momentul comiterii actului, ne întrebăm cum ar fi putut fi evitate aceste tragedii. Minorii ajung cel mai adesea să comită omoruri, în mod nefericit, atunci când este vorba de halucinații și deliruri, de sadism sau în cazurile de abuzuri grave, violență și traumă. Întotdeauna sunt mai mulți factori implicați.

Dacă în cazul halucinațiilor, delirurilor sau al situațiilor accidentale riscul de prevenire este foarte scăzut, în cazurile de abuzuri și traumă anumite situații ar fi putut fi evitate.

Când un copil crește într-un mediu complet nefavorabil sau ostil dezvoltării sale armonioase, atât psihologic, cât și social, cu neglijență și cu diferite tipuri de abuz, de la cel fizic la cel emoțional, este obligația statului să ia de urgență măsuri pentru protejarea vieții, integrității și sănătății mintale a acelui copil.

Astăzi, la finalul anului 2025, încă nu avem un stat care să fie eficient în situații grave și să acționeze prompt la primele semne de pericol pentru sănătatea fizică și emoțională a copilului”, spune Mihai Copăceanu.

El susține că deficitul de servicii de asistență socio-emoțională este resimțit mai ales în mediul rural. Minorii ajung în centrele sociale ale statului deseori când urgența s-a repetat sau când este prea târziu, după ce au comis fapte delincvente deosebit de grave.

”Ceea ce lipsește cu adevărat este reacția cu promptitudine și eficiență a instituțiilor statului în cazurile grave, prin luarea tuturor măsurilor necesare la primele semne de risc și, mai ales, prin evaluarea responsabilă a acestui risc. Preventiv înseamnă să acționezi înainte ca să se întâmple.

Recomandările de consiliere psihologică a familiei, măsurile de supraveghere periodice din partea asistenței sociale și planurile întocmite pe hârtie devin ineficiente în situațiile deosebit de grave.

Un copil care are antecedente de acte de delincvență juvenilă, care trăiește într-un mediu profund ostil creșterii și dezvoltării sale are nevoie de intervenția și ajutorul statului. Totodată, reabilitarea sa socială reprezintă o provocare majoră pentru fiecare caz.

Avem nevoie de servicii complexe multi-sectoriale, cu impact la nivelul comunității, care să intervină nu doar tardiv, când faptele au deja o gravitate ridicată, ci și preventiv, prin măsuri de reducere a sărăciei, creștere a siguranței și sprijinirea constantă a părinților în îndeplinirea rolului lor.

 Avem nevoie de o comunitate mult mai empatică și solidară care să vină în întâmpinarea instituțiilor statului, mai ales în mediul rural, o comunitate care să fie unită și care să nu permită perpetuarea unor comportamente de risc, ceea ce rar se întâmplă în Romania. Nimănui nu-i pasă”, e concluzia lui Mihai Copăceanu.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi