Sibianul Christian Hirsch va ajunge acasă de Ziua Națională a României cu un titlu european remarcabil, obținut la categoria Adults Kata Man, în cadrul 2nd Eastern Kyokushin European Championship, desfășurat în acest weekend în Sofia, Bulgaria. Performanța sa este completată de cele trei medalii de bronz câștigate de sportivii săi: Horia Sărăcuț, Darius Motronea și Matthias Palkowski.
„Competiția a fost una de nivel înalt, reunind sportivi foarte bine pregătiți din întreaga Europă și nu numai, fiind un eveniment open, deschis participanților din afara continentului. În vârstă de 44 de ani, Christian Hirsch a demonstrat încă o dată că experiența, disciplina și determinarea pot depăși barierele vârstei, reușind să învingă concurenți cu centuri negre chiar și cu două decenii mai tineri, inclusiv un luptător experimentat al trupelor speciale din Bulgaria”, se arată într-un comunicat al clubului.
Clubul Sportiv Hirsch încheie astfel anul competițional 2025 cu rezultate excepționale și se pregătește pentru noile provocări ale anului următor, având deja în plan organizarea Campionatului Mondial din 2028, la Sibiu.



Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1160


Ultimele comentarii
Acum 33 minute
Kokos
Acum 1 oră
Ultimii doi neuroni functionali ai Aurorei
Acum 1 oră
Vasile
Acum 1 oră
Canaris
Acum 1 oră
Kukuruku