Joi,
22.01.2026
Innorat
Acum
0°C

”Omul cu tichie albastră”, foarte aproape să plece la Londra, într-o expoziție internațională. Raluca Teodorescu: Suntem în discuții avansate

”Omul cu tichie albastră”, foarte aproape să plece la Londra, într-o expoziție internațională. Raluca Teodorescu: Suntem în discuții avansate
Foto: Muzeul Brukenthal

Tabloul „Omul cu tichie albastră” de Jan van Eyck, una dintre cele mai cunoscute și mai prețioase opere din colecția Muzeului Național Brukenthal, ar putea să plece la Londra, într-o expoziție internațională.

”Omul cu tichie albastră” ar urma să facă parte din expoziția „Van Eyck: The Portraits”, care reunește din Europa toate cele nouă portrete cunoscute pictate de artist, reprezentând jumătate din operele sale păstrate în întreaga lume.

Toate portretele pictate de Jan van Eyck (cca. 1390 – 1441) vor fi expuse împreună pentru prima dată în istorie la National Gallery din Londra, începând cu toamna anului 2026 și până în aprilie 2027, informează Cuatorial.ro.

Contactată de reporterul Turnul Sfatului, Raluca Teodorescu, managerul interimar al Muzeului Național Brukenthal a precizat că discuțiile sunt avansate, însă un contract încă nu a fost semnat.

”Suntem în discuții avansate, dar încă nu a fost semnat contractul”, a precizat Raluca Teodorescu.

Jan van Eyck este considerat părintele Renaşterii nordice și primul dintre marii portretişti ai Europei. Lucrarea „Omul cu tichie albastră” este singura creată de artistul flamand aflată în România și una dintre cele 20 de lucrări care i-au fost atribuite la nivel mondial.

“Omul cu tichie albastră”, de Jan Van Eyck, una dintre cele mai prețioase picturi care se află în patrimoniul Muzeului Național Brukenthal este și una dintre cele mai misterioase lucrări. Cu semnătură lui Albrecht Dürer, dar și cu o semnificație încă nedescifrată, tabloul atrage an de an privirile iubitorilor de artă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

6 comentarii

Radu

Acum 1 lună

vb cu d-na raluca de la pdl pt asigurare
Raspunde

Emil

Acum 1 lună

Dna Rauca este experta in asigurari fara TVA pentru coifuri si bratari dacice din aur pur.
Raspunde

Muresan

Acum 1 lună

Grija cu obiectele de arta trimise la expozitii in strainatate. Mai ales ca va numiti Raluca...
Raspunde

Ciordel Expertizeanu

Acum 1 lună

Woops, rămânem și fără ăsta! Să trimiți astfel de valori în lumea a treia e noaptea minții!
Raspunde

CX

Acum 1 lună

Stai linistit ca nu e al Romaniei. Se zvoneste ca ar fi renuntat Adrian Nastase la ele pentru a intra in UE.
Raspunde

Sibian

Acum 1 lună

Mai avem si noi ceva sau am avut și noi ceva. Acuma trebuie să suflam și în iaurt
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus