Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Județul Sibiu este cel mai tânăr din Regiunea Centru, dar până în 2060 poate ajunge Alba din urmă

Ion Surdu
1

Deși este cel mai tânăr județ din Regiunea Centru, având cea mai scăzută vârstă mediană, Sibiul se confruntă cu un ritm rapid de îmbătrânire. Prognozele oficiale arată că în 2060, rata de îmbătrânire va depăși 200%, adică la 100 de tineri sub 15 ani vor fi aproape 212 vârstnici. La nivelul regiunii, Sibiul se va clasa al doilea, după Alba.

Publicitate
Publicitate

Ritmul de îmbătrânire este analizat de specialiștii Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru, care au publicat primul studiu regional privind tendințele demografice din județele centrale ale țării. Aceștia spun că, în consecință, îmbătrânirea va pune o presiune enormă asupra sistemelor sociale și de sănătate în deceniile următoare.

Vârsta medie în județ – cea mai mică, dar în creștere

Conform datelor din studiu, în anul 2024, populația județului Sibiu înregistrează o vârstă mediană de 42,2 ani, aceasta fiind cea mai mică din Regiunea Centru: în Covasna e 42,7 ani, în Brașov – 42,8, în Harghita – 42,9, în Mureș – 43,2, iar în Alba – 45,6 ani. populația din Sibiu este mai tânără și în ceea ce privește vârsta medie din regiune (43,2), din țară (43,7), dar și din Uniunea Europeană (44,7).

Cu toate acestea, analizând datele demografice din 2014, observăm o creștere a acestui indicator în ultimul deceniu. Între 2014 și 2024, vârsta mediană a populației din Sibiu a crescut cu 3 ani, de la 39,2 ani la 42,2 ani. Este, de fapt, o realitate regională.

Ritmul de îmbătrânire: Sibiul „fuge” după Alba

În pofida tabloului actual relativ „tânăr”, proiecțiile demografice indică o accelerare dramatică a îmbătrânirii populației sibiene.

Publicitate

În prezent, rata de îmbătrânire în județul Sibiu este cea mai mică, conform datelor ultimelor trei recensăminte. La Recensământul populației din 2021, județul Sibiu avea cea mai mică rată de îmbătrânire demografică din întreaga regiune, înregistrând 108,6%. Aceasta înseamnă că existau 108 persoane vârstnice (65 de ani și peste) la 100 de tineri sub 15 ani. În 2024, aceasta s-a ridicat la 114%, la fel ca în Covasna – cele mai mici din regiune. Spre comparație, în 2014, rata de îmbătrânire era de aproape 90%, adică mai mulți tineri decât vârstnici.

Datele însă nu mai sunt optimiste dacă ne uităm spre anul 2060, adică la prognozele Institutului Național de Statistică (INS). Varianta cea mai plauzibilă asupra evoluției populației arată că Regiunea Centru ar urma să aibă, în anul 2060, o populație rezidentă de sub 2 milioane de locuitori (2,3 milioane de locuitori în prezent). În profil teritorial, județul care va înregistra cel mai accentuat declin demografic este Alba, care va putea pierde până la o treime din mărimea demografică, urmat de județele Covasna, Harghita și Mureș unde numărul locuitorilor ar putea fi cu un sfert mai puțin, iar pentru Brașov și Sibiu se prognozează scăderi mici de sub 4%. 

Rata de îmbătrânire în Sibiu este estimată să atingă 211,8% (adică 212 vârstnici la 100 de tineri sub 15 ani), devenind a doua cea mai mare rată proiectată din regiune, fiind depășită doar de județul Alba (230,7%).

Citește și: Județul Sibiu a pierdut peste 100.000 de oameni în ultimii 30 de ani. Cisnădie a avut cea mai mare creștere, de 56%. Studiu despre demografia din centrul țării

Sistemul de sănătate va înfrunta efectele

Procesul accelerat de îmbătrânire va avea consecințe în special asupra sistemului de sănătate, care trebuie să se adapteze la nevoi medicale noi și la presiuni financiare crescute. Studiul enumeră o serie de efecte ale creșterii ponderii persoanelor vârstnice, printre care o cerere sporită pentru servicii medicale destinate bolilor cronice, presiunea pe spitale și unitățile de urgență, necesitatea adaptării infrastructurii medicale sau insuficiența personalului medical specializat și a serviciilor de îngrijire la domiciliu și paliative. La acestea se mai adaugă inegalitățile de acces între mediul urban și cel rural.

Până atunci, documentul „laudă” Sibiul ca fiind singurul județ în care „există o singură comună fără cabinet medical de familie”, cu referire la Alma, dar și enumeră mai multe recomandări de adaptare.

Publicitate
Publicitate

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Publicitate
Publicitate

Un răspuns

  1. Avatar Rodica
    Rodica

    „Regiunea Centru”? Asta ce constructie mai e? De ce nu Ardeal?

    3
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate