Comisia de selecție pentru desemnarea directorului general al Aeroportului Internațional Sibiu (AIS) în următorii patru ani l-a declarat admis pe Marius Gîrdea, actualul director general.
De la 1 ianuarie 2026 va începe al patrulea mandat de director general al lui Marius Gîrdea în fruntea AIS, urmare a anunțului dat publicității de către comisia de selecție a consiliul de administrație al instituției.
Conform anunțului, în urma probei interviului, care a avut loc în cursul zilei de luni, 8 decembrie 2025, candidatul pentru postul de director general a obținut 115 puncte, fiind declarat admis. Marius Gîrdea a rămas singurul candidat pentru această funcție, după ce în urma etapei de selecție a dosarelor contracandidatul a fost respins, din cauză că nu avea o vechime de minim șapte ani într-o funcție de conducere. Ulterior, Marius Gîrdea a admis pentru cititorii Turnul Sfatului că el este singurul candidat rămas în procedura de selecție.

Tot în urma probei interviului de luni a fost declarat admis și candidatul pentru funcția de director economic, căruia i-au fost acordate 114 puncte. Sursa foto: anunț AIS
Marius Gîrdea conduce Aeroportul din Sibiu din februarie 2014, iar în prezent, conform contractului de mandat, are o remunerație lunară de aproximativ 18.000 de lei.
În acest al treilea mandat al său, AIS a investit 64 de milioane de euro (din care 54,5 milioane de euro din fonduri europene nerambursabile) în modernizarea terminalului, ceea ce a dus la sporirea frecvenței zborurilor și destinațiilor spre care se poate decola de la Sibiu, pentru anul viitor fiind estimat un nou record de pasageri. În urma proiectului de modernizare, însă, Parchetul European deschis un dosar penal, suspectând că procedura de atribuire a contractului de proiectare și execuție a fost viciată.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2185


Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Cg
Acum 3 ore
Newman
Acum 3 ore
Haha
Acum 3 ore
Nimic nou
Acum 3 ore
Vivi Dragan