Luni,
29.12.2025
Cer Senin
Acum
-6°C

Georgescu, prima întâlnire în instanță cu Potra, în dosarul în care sunt acuzați de acțiuni împotriva ordinii constituționale

Georgescu, prima întâlnire în instanță cu Potra, în dosarul în care sunt acuzați de acțiuni împotriva ordinii constituționale
foto ilustrativă depositphotos.com

Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu și mercenarul Horațiu Potra s-au întâlnit luni pentru prima dată în sala de judecată, în dosarul în care sunt acuzați de acțiuni împotriva ordinii constituționale, scrie Agerpres

Georgescu a sosit flancat de bodyguarzi, în timp ce Potra a fost adus cu duba din arest, însoțit de un puternic dispozitiv de securitate.

Este pentru prima dată când cei doi se întâlnesc, după ce Horațiu Potra a fost extrădat din Dubai.

Dosarul se află în faza de cameră preliminară, iar la acest termen avocatul lui Călin Georgescu a anunțat că a ridicat mai multe cereri și excepții.

'Am avut astăzi un termen de judecată în care eu și mai mulți colegi am ridicat mai multe cereri de a căror soluționare va depinde în cele din urmă soluționarea excepțiilor. Facem un pas în față. Este un ritm normal de soluționare a cauzei. Pe de altă parte, trebuie să subliniem un lucru - noi avem încredere într-o Justiție independentă și puternică, fără protocoale, fără coridoare tactice. Ce înseamnă Justiție puternică? Înseamnă că trebuie să stea dreaptă în fața tuturor eforturilor de subjugare care au loc astăzi', a declarat avocatul, la ieșirea din sala de judecată.

La rândul său, Georgescu a reluat unul dintre sloganurile preferate ale susținătorilor săi - 'Turul doi, înapoi'.

'Justiția este reprezentată ca fiind legată la ochi. Nu pentru că ar fi oarbă, ci pentru că trebuie să vadă principii și nu oameni. (...) Justiția nu se face la televizor, ține de conștiința intimă a judecătorilor. Eu aștept senin, convins că acea zi va veni. Și va veni sigur. (...) Reforma în Justiție începe cu un singur pas - turul doi înapoi', a spus Călin Georgescu, pe holul instanței.

El a fost trimis în judecată în acest al doilea dosar de Parchetul General pentru complicitate la tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale și comunicarea de informații false, în formă continuată (două acte materiale), alături de Horațiu Potra și 20 de mercenari din gruparea acestuia.

Procurorii susțin că mercenarii lui Potra urmăreau să se infiltreze în protestele organizate imediat după anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024 pentru a crea haos.

Planul de acțiune ar fi fost pus la punct de Călin Georgescu și apropiații săi în cadrul întâlnirii clandestine care a avut loc la ferma din Ciolpani, imediat după anularea alegerilor prezidențiale.

foto ilustrativă depositphotos.com

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

2 comentarii

Eroii Romaniei

Acum 1 săptămână

Actiuni impotriva oranduirii progresiste? Asa aveau si comunistii acuzatiile, actiuni impotriva oranduirii socialiste. Rezultatul: cei mai mari eroi ai Romaniei, toata intelectualitatea tarii a fost bagata in puscariile comuniste si exterminata. Asta urmaresc si acete ciume neo-bolsevice. Lui Potra lui Georgescu, Stegarului Dac si altora ca ei poporul le va face statui peste cativa ani! Se va vorbi de ei in balade precum sunt acum baladele haiducesti pentru ca si-au sacrificat viata lor in lupta cu ciumele sexo-marxiste care au cotropit tara.
Raspunde

Emil

Acum 1 săptămână

Justitia corupta aflata sub talpa spagarilor PNL-PSD trage rafale de acuzatii pentru a acoperii lovitura de stat iar ignorantul Georgescu frizeaza nebunia cand promoveaza criminali antisemiti.. https://www.ynet.co.il/health/article/sk2waxogbe
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus