Marți,
03.02.2026
Cer Senin
Acum
-4°C

Pieton accidentat grav de un TIR, la intersecția Căii Șurii Mici cu DN 7H. Bărbatul traversa neregulamentar

Pieton accidentat grav de un TIR, la intersecția Căii Șurii Mici cu DN 7H. Bărbatul traversa neregulamentar
Foto SAJ Sibiu

Un bărbat în vârstă de 54 de ani a fost transportat la spital în stare gravă după ce a traversat neregulamentar și a fost lovit de un TIR. Accidentul a avut loc marți seara, la intersecția DN 7H cu Calea Șurii Mici. 

Din primele cercetări a rezultat faptul că în timp ce conducea un ansamblu TIR pe DN 7H spre aeroport, un cetățean străin de 56 de ani a accidentat un pieton care se afla în traversarea neregulamentară a DN 7H, anunță reprezentanții Poliției Sibiu. 

Pietonul, un bărbat de 54 de ani din Rusciori, a suferit vătămări corporale grave și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. 

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat faptul că bărbatul nu a consumat alcool înainte de a se urca la volan.

În cauză, continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier, precizează sursa citată.

Un echipaj cu medic.al Ambulanței a intervenit la locul accidentului. La sosirea salvatorilor, victima prezenta un traumatism cranian sever și o fractură de claviculă, transmite Vasile Scridon, purtător de cuvânt al instituției. .

După acordarea primului ajutor echipajul SAJ l-a transportat pe bărbat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Sibiu, în stare gravă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus