Marți,
30.12.2025
Innorat
Acum
-3°C

Profesorii CJRAE Sibiu, formați prin Erasmus+ în domeniul sănătății mintale și al învățării personalizate

Profesorii CJRAE Sibiu, formați prin Erasmus+ în domeniul sănătății mintale și al învățării personalizate
Foto stânga Vlad Dumitru, foto mijloc Gabriela Marian, foto dreapta Nicoleta Todor

În perioada 23–28 noiembrie 2025, la Split, Croația, cadre didactice din cadrul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Sibiu au participat la cursul internațional „Building better mental health and well-being (outdoors)”, axat pe promovarea sănătății mintale și a stării de bine în mediul educațional.

CJRAE Sibiu a fost reprezentat de prof. consilier școlar Nicoleta Ștefania Todor, prof. logoped Gabriela Marian și mediatorul școlar Vlad Mircea Dumitru. Activitățile de formare au îmbinat componente teoretice și practice, având ca obiectiv prevenirea stresului, susținerea echilibrului emoțional și consolidarea relațiilor sănătoase în comunitatea școlară.

Pe parcursul cursului, participanții au lucrat cu metode moderne care sprijină gândirea critică, autocontrolul emoțional și educația socio-emoțională. Exercițiile desfășurate în aer liber, alături de tehnici de respirație, mindfulness, relaxare și yoga, au fost utilizate pentru a crește nivelul de conștientizare a proceselor cognitive și pentru a facilita reacții echilibrate în contexte educaționale dinamice.

Un aspect important al formării l-a constituit adaptarea activităților la stilurile diferite de învățare ale elevilor. Formatorii au subliniat faptul că elevii pot învăța predominant vizual, auditiv, kinestezic sau logic, iar eficiența intervențiilor educaționale crește atunci când acestea sunt personalizate. În acest sens, participanții au exersat activități care integrează imaginea, sunetul, mișcarea, structurarea logică, lucrul în natură, jocurile educative, reflecția și realizarea portofoliilor de învățare, cu efecte pozitive asupra motivației și implicării elevilor.

Formarea a vizat, totodată, dezvoltarea unor competențe esențiale pentru lucrul cu elevii și cadrele didactice, precum identificarea factorilor de stres, prevenirea burnout-ului, organizarea unui mediu educațional echilibrat, gestionarea emoțiilor și creșterea rezilienței emoționale. Tehnicile scurte de respirație, reflecție ghidată și mișcare s-au dovedit eficiente în reducerea tensiunii, îmbunătățirea concentrării și susținerea relațiilor funcționale din comunitatea școlară.

„Participarea la acest curs internațional a contribuit la dezvoltarea profesională a reprezentanților CJRAE Sibiu, oferind exemple de bune practici și modele educaționale care integrează bunăstarea emoțională, gândirea critică și personalizarea procesului de învățare, cu aplicabilitate directă în activitatea educațională”, transmit reprezentanții instituției. 

Activitatea s-a desfășurat în cadrul proiectului Erasmus+ 2025-1-RO01-KA121-ADU-000323762, proiect acreditat prin Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

1 comentarii

Sanatatea mintala

Acum 1 săptămână

Au fost formați în domeniul sănătății mintale? De ce nu aveau formată sănătatea mintală? Au avut nevie de Erasmus sa le-o formeze?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus