Întrebau de preotul Tokes, de situația alimentelor și satelor din județ și știau că sunt urmăriți. Cu două luni înainte de Revoluția din 1989, un grup de diplomați au vizitat Sibiul, iar rapoartele Securității prezintă în detaliu cum erau aceștia urmăriți și verificați.
În aproape fiecare grup de persoane cu care aveau conversații exista cel puțin un informator, conform notelor prezentate de Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS).
În perioada 1987-1989, pe raza județului Sibiu au fost înregistrate 255 vizite ale diplomaților occidentali acreditați la Bucureşti, din care 60 ale celor de la ambasada vest-germană, 59 de la cea franceză, 47 americani, 46 britanici iar ceilalți au reprezentat ambasadele unor țări cum sunt Austria, Elveția, Japonia ori latino-americane, se precizează într-un document al Securității.
”De la sosirea în zona de responsabilitate, asupra tuturor acestor diplomați au fost întreprinse măsuri specifice complexe vizând cunoașterea activităţii lor şi prevenirea unor actiuni ostile, datele și informațiile rezultate evidențiind următoarele concluzii de interes operativ:
- cu excepția unui număr mic de vizite oficiale, realizate de ambasadori ori şefi ai unor sectoare din ambasade, ceilalți diplomaţi au sosit la Sibiu, pe perioade scurte de timp, în calitate de turişti individuali, de regulă la sfârșit de săptămână ori în tranzit spre celelalte zone ale țării:
- marea majoritate a diplomaților sosiți la Sibiu aparțin de ataşaturile politică. economică şi culturală ale ambasadelor vest-germană, americană, franceză şi britanică, înregistrând-se un număr mic de prezente ale atașaților militari, care s-au aflat numai în tranzit.
- unii dintre acești diplomați, îndeosebi de la ambasadele vest-germană. americană şi engleză şi-au creat şi permanentizat relații neoficiale în rândul autohtonilor, fiind vizate, îndeosebi, persoane din conducerea Bisericii evanghelice, reprezentanți ai acestui cult din mediul rural, preoți romano-catolici şi oficianți ai unor culte neoprotestante, cadre didactice universitare sau din învățământul gimnazial, oameni din domeniul artei si culturii, în marea lor majoritate de origine germană, unii cunoscuți cu cereri de emigrare în străinătate”, se precizează în document.
Securitatea informa ”organele de partid” că va acționa ”pentru limitarea contactelor cu diplomații străini si prevenirea realizării scopurilor acestora”.
Diplomații erau acuzați că încearcă să-și creeze ”punți” în Sibiu, pentru a ”smulge” mai multe informații. Securitatea recunoștea însă că nu erau interesați de aspecte militare, ci de cele sociale și economice.
”Astfel a procedat MERTENS JURGEN (n.r. atașat comercial la Ambasada RFG) în relațiile cu "GREAVU", conducător al unei instituții culturale din Sibiu, pe care îl cultiva în scopul influențării şi exploatării informative.
Prin măsuri specifice s-a acționat preventiv, cetățeanul român fiind determinat să întrerupă legăturile neoficiale cu diplomatul.
În cazul lui "ALFRED ERNST", intelectual român de naționalitate germană, s-au obținut recent date că acelaşi diplomat l-a luat în studiu, acționând în direcția apropierii lui prin facilitarea obținerii unor aparate din străinătate, elogierea activității sale profesionale, implicarea lui in acțiuni comune cu partea vest-germană.
Cazul se află sub controlul nostru, preconizând inițierea unui joc operativ.
În același context se înscrie și acțiunea ambasadei vest-germane de a "dona" aparatură profesională modernă Teatrului de Stat, secției germane din această instituție precum și liceului de limbă germană din Sibiu.
”Diplomații s-au interesat de situația aprovizionării la Sibiu cu produse agroalimentare”
La sfârșitul lunii octombrie 1989, cinci diplomați străini, în frunte cu Michael Atkinson, s-au aflat în Sibiu. Securitatea i-a supravegheat ”minut cu minut”. Pe unul dintre diplomați l-au pierdut din filaj, recunosc ofițerii de securitate, după ce a fugit cu mașina prin trafic, încălcând regulile de circulație, după ce a observat că este urmărit.
”În zilele de 28 si 29 octombrie a.c., pe raza noastră de activitate s-au aflat următorii diplomati străini:
- ATKINSON MICHAEL. ambasadorul Angliei la București:
- KNIGHT OLIVER, ataşatul militar al ambasadei Angliei la Budapesta:
- MARIO BRUNETTI, ataşatul militar aero al ambasadei S.U.A. la București:
- MERTENS JURGEN, atasatul comercial al ambasadei R.F.G. la București:
- FELLNER DIETMAR, consilier cultural al ambasadei Austriei la Bucureşti.
Toti au fost cazati la hotelul "Impăratul Romanilor", se precizează în document.
Aflăm că ambasadorul englez împreună cu sotia a vizitat Galeriile de Artă "Brukenthal", Muzeul Tehnicii Populare şi oraşul vechi, fiind însoțit de o reprezentantă ghid a Consiliului popular judetean. A” avut aprecieri laudative asupra exponatelor din Muzeul Tehnicii Populare”.
”Din controlul discuțiilor purtate in timpul servirii cinei la restaurant cu Oliver Knight - atașatul militar al ambasadei Angliei din Budapesta, ambasadorul englez și-a exprimat intenția de a vizita oraşul Copșa Mică cu scopul "de a constata la faţa locului cât de poluată este zona respectivă".
Referindu-se la ambasadorul englez - aflat la o altă masă din restaurant – Mario Brunetti a făcut afirmații ironice la faptul că acestuia i-a fost repartizat - in timpul sejurului din Sibiu - o ghidă română (facind aluzie la posibila legătură a acesteia cu organele de securitate).
Despre Jurgen Mertens se precizează că a descoperit că a fost filat.
”El a încălcat în mod premeditat de mai multe ori regulile de circulație, timp în care
s-a autoverificat dacă nu este urmărit”, scriu ofițerii de Securitate.
Întrebări despre Tokes
Diplomații vest europeni au mers la domiciliul prim-preotului romano-catolic Otto Nutz, apare scris în documente.
”Diplomații s-au interesat de situația aprovizionării la Sibiu cu produse agroalimentare, în urma măsurilor luate de conducerea superioară de partid, la București. Dietmar Fellner s-a interesat de situația preotului reformat din Timișoara ”Tokesi” (n.r. securiștii i-au scris greșit numele), despre care a afirmat că este în conflict cu autoritățile.
”În context l-a intrebat pe Otto Nutz dacă are cunostintă despre faptul că în ziua de 27 octombrie а.c.. la Budapesta a avut loc o manifestare în sprijinul lui TOKESI şi dacă, în rândul clerului romano-catolic ar fi posibilă o asemenea luare de pozitie (ca cea a preotului TOKESI).
În răspunsul său, prim-preotul bisericii romano-catolice a afirmat că TOKESI nu este în conflict cu statul ci cu autoritățile bisericești din România, el refuzând în principal să dea curs măsurilor hotărâte de episcopul său.
Cazul preotului TOKESI a fost preluat şi exagerat de unele medii din Ungaria. A mai precizat diplomatului austriac că în presa noastră a fost publicată o scrisoare în care mai multi reprezentanți de seamă ai naționalității maghiare din tara noastră şi-au exprimat dezacordul în legătură cu pozitia lui TOKESI. A notat în continuare că misiunea preoților este în primul rând spirituală şi că este in dauna bisericii si a credincioşilor, dacă aceștia se amestecă în probleme politice care nu-i privesc direct, aceasta fiind și poziția Vaticanului care în urmă cu câțiva ani a interzis ca un preot sau episcop catolic să facă parte dintr-o opoziție politică.
Preotul Otto Nutz a precizat că nu cunoaște nici un caz din diacezele catolice, respectiv de preot care să aibă dificultăţi din motive politice. În urma acestor răspunsuri Dietmar Fellner a devenit reținut, lăsându-i impresia că ele nu l-au mulțumit”, scrie în raportul Securității.
Ce spunea ambasadorul Marii Britanii la București despre Revoluție
Michael Atkinson, ambasadorul Marii Britanii în România între 1989 și 1992 s-a întors la București, după vizita avută în Sibiu, la final de octombrie, iar de acolo a urmărit zilele Revoluției din 1989.
A scris ulterior un amplu articol despre cum a trăit el această experineță.
”În decembrie 1989, situația populației din România era gravă. Anii de dictatură arbitrară, de privațiuni și austeritate tot mai mari au creat o atmosferă propice schimbării. Dar, din cauza tiraniei și represiunii comuniste foarte puternice, nici măcar cei mai experți și experimentați observatori diplomatici și ai mass-media străine nu au prevăzut răsturnarea bruscă a regimului Ceaușescu cu mai mult de câteva zile înainte, dacă au prevăzut-o vreodată”, scrie el.
Redăm mai jos întreaga relatare a ambasadorului, așa cum a fost scrisă în zilele de după revoluție.
”Abia în octombrie a avut loc un congres al Partidului Comunist Român, la care jurnaliștii străini au găsit un singur delegat dispus să-și exprime dezacordul, dar numai în particular, într-o garderobă.
Evenimentele din alte părți ale Europei de Est de la sfârșitul toamnei au fost primele semne prevestitoare, iar Ceaușescu, alarmat, s-a întors în grabă din Berlinul de Est în mijlocul nopții, mergând direct să viziteze piețele alimentare. Încercarea sa de ultim moment de a îmbunătăți aprovizionarea nu a avut niciun efect.
Deja prima revoltă deschisă izbucnise în cel mai neașteptat loc. La Timișoara, enoriașii unui pastor român de etnie maghiară, pe nume Tokes, începuseră să manifeste alături de acesta împotriva încercării autorităților bisericești de a-l exila.
În săptămâna dinaintea datei de 21 decembrie, demonstrațiile au crescut în amploare și au devenit o opoziție deschisă față de regim.
Armata a deschis focul într-o încercare zadarnică de a pune capăt tulburărilor, iar până pe data de 20, vestea acestor evenimente (ignorată de canalele oficiale de știri) ajunsese la București.
În dimineața zilei de 21, mă aflam în clădirea Bisericii Anglicane împreună cu noul ambasador al Statelor Unite pentru a discuta despre un serviciu religios de Crăciun. Când am auzit vocile agitate ale mulțimii din afară, am plecat în grabă pentru a ne întoarce la birourile noastre. Ceaușescu convocase în mod pripit o adunare în masă în piața din fața sediului Partidului Comunist pentru a-și exprima sprijinul față de el. Huiduielile și fluierăturile spontane ale unei părți a mulțimii au pus capăt brusc și neprogramat discursului său.
A fost dus în grabă și a mai apărut la televizor o singură dată, patru zile mai târziu, la procesul său.
După ce am raportat la Londra evenimentele importante din dimineața aceea, am vizitat piața unde se adunase mulțimea. Oamenii care rămăseseră acolo creau o atmosferă de ușurare și bucurie, încât m-am dus repede la reședință pentru a-mi aduce familia în centru, ca să vadă cu ochii lor (fiii și fiica mea veniseră acasă de Crăciun). Am fost impresionați de atmosfera liniștită și pașnică din străzi. Nu se vedeau semne de jafuri, cu excepția vitrinelor sparte ale librăriilor și a broșurilor de propagandă, în special volumele scrise de alții în numele lui Ceaușescu, care ardeau în grămezi pe stradă.
Singurul lucru ciudat era că în fața unui teatru de pe strada Magheru se aflau demonstranți care îndemnau pe toată lumea să meargăla postul de televiziune pentru a-l apăra.
Ne-am întrebat „de cine să-l apărăm? Este o farsă a studenților?”
Acesta a fost singurul indiciu al bătăliei care urma să vină.
M-am întors la birou. Unii demonstranți au trecut în marș strigând „Libertate, libertate! Ajutați-ne, și noi suntem europeni!”.
Veronica a sunat să spună că erau oameni cu bastoane care se înghesuiau lângă Reședință. Familia mea a ieșit în grădină să admire dârele roșii ale artificiilor pe cer. Dar luptele au început curând după aceea și și-au dat seama că dârele roșii erau gloanțe trasoare.
Curând, clădirea a început să se cutremure sub impactul muniției mai grele, iar Veronica și tinerii s-au alăturat personalului de sprijin speriat în camera din subsol.
Am fost blocat în birou, unde am petrecut toată noaptea încercând să aflu ce se întâmplă în oraș și în jurul postului de televiziune.
Telefonul către reședință era întrerupt, iar singurele vești ulterioare au venit de la atașatul militar francez, care a raportat că situația de acolo „nu putea fi mai rea”.
Familia mea mi-a spus mai târziu că reședința noastră a fost supusă unui atac direct în timpul micului dejun, pe 22.
Ferestrele au fost sparte, geamurile tablourilor au fost distruse, iar clădirea a fost zguduită mult mai puternic decât în noaptea precedentă. S-au adăpostit în pivniță, dar au realizat că la etaj se aflau intruși care trăgeau de acolo asupra revoluționarilor din stația de televiziune. Probabil erau membri ai Securității sau ai forțelor speciale care intraseră în clădirea noastră pe furiș.
În timpul unei pauze în luptele de la începutul după-amiezii, cineva a bătut la ușa din exterior și fiul meu, recunoscând accentul german, a deschis-o. Îi voi fi mereu recunoscător ministrului vest-german, Christiane Geissler-Kuss.
Casa ei din apropiere era mai ferită de luptă și ea trimisese un membru al personalului său să-mi salveze familia. Mai târziu, i-a dus să se alăture altor membri ai personalului și persoanelor aflate în întreținere în cancelaria noastră. Au ajuns acolo înainte să mă întorc eu de la o plimbare cu mașina la reședință pentru a-i căuta. Având în vedere marea nesiguranță (se trăgea sporadic în apropierea cancelariei), am lucrat cu toții în timpul serii la registratură, distrugând și arzând documente confidențiale.
Pe 23, Veronica și cu mine ne-am întors la reședință pentru o scurtă vizită.
Soldații din apropiere ne-au avertizat să nu rămânem mult timp, deoarece erau lunetiști în zonă. Când reședința a apărut în fața ochilor noștri, am văzut fumul care se ridica leneș de pe acoperiș. Mansarda fusese complet distrusă. Incendiul ar fi putut fi provocat de gloanțele trasoare din acoperiș.
Focul a ars puternic, dar încet, în condiții de vreme fără vânt. Dacă ar fi fost vânt, întreaga casă ar fi fost cu siguranță distrusă, dar, așa cum s-a întâmplat, flăcările și fumul au distrus multe dintre bunurile noastre personale, inclusiv toate fotografiile mele din postările anterioare, scrisorile și documentele familiei noastre.
A fost foarte înfiorător să intrăm la parter, cu tavanul care radia căldura de sus. Toată mâncarea pregătită pentru petrecerea de Crăciun a personalului zăcea neatinsă în bucătărie. Au avut loc câteva jafuri, iar o fotografie înrămată cu mine și Ceaușescu la prezentarea acreditărilor mele a fost ruptă în două, iar partea lui din fotografie a dispărut!
Zvonurile despre o posibilă încercare a Securității de a răpi unii membri ai personalului diplomatic ajunseseră la Londra și Washington, iar peste Atlantic s-a convenit ca toți britanicii să se refugieze în Ambasada Americană, păzită de soldați marini înarmați.
Am fost foarte bucuroși și recunoscători să acceptăm această ospitalitate, care ne-a oferit o oarecare liniște sufletească pentru acea noapte.
Cu ajutorul gazdelor noastre temporare, s-au făcut aranjamente pentru ca personalul „neesențial”, persoanele aflate în întreținerea acestuia și familia mea să plece spre Ruse, la frontiera cu Bulgaria. În drum spre graniță, convoiul de mașini care arbora steagurile celor două țări a fost întâmpinat de oameni la marginea drumului, care salutau și făceau semne cu degetele în formă de „V”. Grupul a ajuns în siguranță în Bulgaria și, cu ajutorul personalului Ambasadei Britanice din Sofia, a plecat spre Londra.
Am rămas să lucrez (și, ori de câte ori era posibil, să dorm) în biroul meu în noaptea următoare și în următoarele câteva nopți. Odată cu procesul și execuția soților Ceaușescu, pe care le-am urmărit la televizor, situația s-a calmat și s-a format un nou guvern de coaliție.
Atmosfera s-a schimbat imediat, ca și cum ar fi fost noapte și zi.
De exemplu, un înalt funcționar al Ministerului Afacerilor Externe a făcut o vizită de curtoazie la Cancelarie și a rămas să bea ceva în clubul social al Ambasadei. Când am ajuns la Minister pentru prima dată după Crăciun, am fost întâmpinat la ușă de șeful Protocolului, care m-a salutat doar cu un zâmbet slab și cuvintele „Ei, ei, ei”. Cred că a vorbit literalmente.
De atunci, a fost nevoie de multă muncă și presiune din partea Ministerului Afacerilor Externe pentru a găsi o nouă reședință, deoarece reconstrucția casei din strada Pangratti urma să dureze luni de zile, iar întoarcerea la acea adresă era exclusă.
Cu ajutorul noului prim-ministru Petre Roman, s-a găsit o nouă reședință într-o zonă a orașului necunoscută șoferilor ambasadei noastre, deoarece era interzisă accesul tuturor, cu excepția liderilor de partid, „nomenclatura”.
Vecinul nostru era ministrul Apărării.
L-am salutat peste zidul grădinii și i-am spus că ne simțim mai în siguranță având un astfel de vecin. El mi-a răspuns că și el simte același lucru în legătură cu mutarea noastră lângă el!
În încheiere, două instantanee din București imediat înainte și după Revoluție. Mai întâi, o reprezentație a operei Nabucco de Verdi în Opera neîncălzită.
Publicul îmbrăcat în blănuri s-a ridicat în picioare pentru a cere și a obține un bis al corului sclavilor evrei, cântat de captivi în Babilon.
Apoi, o familie își arăta durerea disperată pentru un ou de găină spart pe podea, pe care încercau să-l adune ca pe o hrană prețioasă...
Restul șederii mele în România a fost relativ liniștit, deși în ianuarie nu știam că minerii urmau să vină și să jefuiască casa de lângă noua noastră reședință”, relatează fostul ambasador.
Sursa foto: Arhivă Turnul Sfatului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 3278
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Gazetarul amator
Acum 8 ore
Doru
Acum 9 ore
X
Acum 9 ore
Periscop
Acum 9 ore
Constantin