Primarul comunei Loamneș, Maria Greavu, anunță că în anul 2025, administrația a marcatt o serie de realizări importante în ceea ce privește dezvoltarea și modernizarea infrastructurii locale.
„Un obiectiv major finalizat este modernizarea celor două unități de învățământ din Armeni – Școala nr. 1 1.242.367,40 și Școala nr. 2 – proiect derulat prin fonduri PNRR, valoare totală 1.221.747,19. Recepția finală urmează să fie realizată în perioada imediat următoare. Tot în acest an, comuna se pregătește să finalizeze integral și lucrările de reabilitare a Căminului Cultural din satul Hașag”, transmite primarul comunei Loamneș, Maria Greavu.
În paralel, continuă reabilitarea școlii din Alămor, aflată în plin proces de modernizare. Administrația locală are în vedere și alte investiții viitoare care vizează creșterea calității infrastructurii educaționale, astfel încât elevii să beneficieze de condiții moderne și sigure de studiu.
Extinderea rețelei de iluminat și investiții în infrastructură
Un alt punct important pe agenda de dezvoltare îl reprezintă extinderea rețelei de iluminat public. Totodată, este în curs de planificare un program amplu de reabilitare a parcurilor din comună, prin care ne propunem crearea unor spații moderne, sigure și adaptate nevoilor actuale ale comunității.
„Un efort susținut a fost direcționat și către infrastructura medicală. Au fost făcute demersuri pentru reabilitarea dispensarelor din fiecare sat, iar investițiile în domeniul sanitar au fost realizate până la limita maximă permisă de bugetul local. Prioritatea administrației rămâne îmbunătățirea accesului la servicii medicale de bază pentru toți locuitorii”, a mai tarsmis aceasta.
Tot prin fonduri europene, comuna a reușit să achiziționeze echipamente destinate întreținerii spațiilor verzi, printre care un tocător de resturi vegetale pentru tractor și o perie specială de curățare (Valoare totală a contractului de finanțare 124,307.75). Aceste utilaje vor contribui la menținerea unui aspect îngrijit al domeniului public și la îmbunătățirea calității spațiilor comune.
De asemenea, a fost emis ordinul de începere a lucrărilor pentru realizarea parcului de panouri fotovoltaice, finanțat tot prin fonduri nerambursabile. Acesta va fi amplasat în satul Alămor, comuna Loamneș, și reprezintă un pas semnificativ în direcția eficientizării energetice și a reducerii costurilor pe termen lung pentru infrastructura publică locală. Valoarea maximă eligibilă este de 1.302.088,32.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 341


Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Gazetarul amator
Acum 2 ore
Doru
Acum 2 ore
X
Acum 2 ore
Periscop
Acum 2 ore
Constantin