Luni,
29.12.2025
Cer Senin
Acum
1°C

Junii Sibiului fac spectacol de Revelion, la TVR. Silvia Macrea: Colaborarea de durată cu Televiziunea Română este o onoare și o responsabilitate

Junii Sibiului fac spectacol de Revelion, la TVR. Silvia Macrea: Colaborarea de durată cu Televiziunea Română este o onoare și o responsabilitate
Credit foto: TVR

În noaptea dintre ani, Junii Sibiului invită telespectatorii din România și din întreaga lume la un eveniment de excepție: Revelionul TVR, difuzat în 31 decembrie, pe TVR1, TVR Internațional și TVR Moldova. Peste 50 de vedete urcă pe scena show-ului ce marchează 70 de ani de Televiziune Română.

Revelionul se petrece în pași de dans, alături de Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”: miercuri 31 decembrie 2025, de la ora 21.30, artiștii sibieni fac spectacol pe TVR1, TVR Internațional și TVR Moldova, alături de peste 50 de vedete din România. 

Show-ul e unul special, căci Televiziunea Română marchează o dublă sărbătoare: trecerea în 2026 și debutul evenimentelor aniversare TVR-70 de ani. Revelionul TVR devine un spectacol-eveniment, construit pe ideea dialogului dintre tradiție și modernitate, astfel că invitații vor accepta provocări artistice inedite: interpreți de muzică populară vor cânta hip-hop, artiști hip-hop vor aborda muzica lăutărească, artiști consacrați vor interpreta piese contemporane, iar tinerii interpreți vor readuce la viață hituri legendare”, se arată într-un comunicat de presă. 

În acest cadru, sub conducerea managerului Silvia Macrea, Junii Sibiului vor oferi un adevărat regal coregrafic și vizual, urcând pe scenă alături de Irina Loghin, Fuego, Nico, Ion Paladi, Alexandra Ungureanu, Paula Seling, Mihai Teacă, Ioana Ștefan, Sînziana Ștefan, Gabriel Treteag, Sebastian Șerban, Maria Chivu, Eda Marcus etc. Vor însoți artiștii în pași de jocuri populare specifice Moldovei, Olteniei, Maramureșului, Ardealului, Basarabiei, dar și minorităților conlocuitoare: aromâni, germani, maghiari, greci, ucraineni, rromi, sârbi etc. Astfel, Junii Sibiului vor etala aproape 15 costume populare și ținute de gală. Totul într-un show dinamic și surprinzător, în care tradiția se reinventează, iar inovația respectă rădăcinile.

„Pentru Junii Sibiului, colaborarea de durată cu Televiziunea Română este o onoare și o responsabilitate. De-a lungul timpului, TVR a fost un partener esențial în păstrarea valorilor folclorului românesc și în promovarea festivalurilor și spectacolelor pe care noi le organizăm. Este absolut firesc să marcăm împreună, pe scena Revelionului TVR, debutul evenimentelor aniversare - 70 de ani de Televiziune Română. Junii Sibiului s-au consacrat alături de TVR, iar spectacolul de Revelion este o declarație de prețuire pentru public, pentru cultură și pentru parteneriatul care ne leagă de Televiziunea Română”, declară Silvia Macrea, manager  CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu.

Activitatea CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu este posibilă cu finanțarea Consiliului Județean Sibiu.

Credit foto: TVR

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus