Vineri,
16.01.2026
Ceata
Acum
2°C

Două transporturi ilegale de material lemnos, depistate de polițiștii sibieni

Două transporturi ilegale de material lemnos, depistate de polițiștii sibieni
foto arhiva turnulsfatului.ro

Polițiștii sibieni au depistat, în ultimele zile, două cazuri de transport ilegal de material lemnos, anunță marți reprezentanții Poliției Sibiu.

La data de 12 ianuarie, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Mediaș au identificat, în localitatea Brateiu, doi bărbați în vârstă de 38 și 23 de ani, care transportau material lemnos cu un atelaj hipo. Cei doi le-au declarat polițiștilor că au tăiat lemnele din pădure fără a deține aviz de însoțire.

Materialul lemnos a fost măsurat de un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Dumbrăveni, în prezența căruia a fost descărcată și depozitată cantitatea de aproximativ 0,993 metri cubi, din speciile salcâm și paltin, în localitatea Buzd. Totodată, polițiștii au ridicat în vederea indisponibilizării atelajul hipo folosit la transport.

Cercetările sunt continuate la nivelul Secției nr. 2 Poliție Rurală Mediaș, urmând a fi dispuse măsurile legale în consecință.

De asemenea, la data de 11 ianuarie, polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică au identificat un bărbat în vârstă de 39 de ani, din județul Mureș, care a transportat, pe raza localității Nocrich, cantitatea de 12,80 metri cubi de cherestea, fără a putea fi stabilită proveniența materialului lemnos.

Autoutilitara încărcată cu material lemnos a fost însoțită la Ocolul Silvic Tălmaciu, unde cheresteaua a fost descărcată și lăsată în custodia reprezentanților ocolului silvic. În ceea ce privește autoutilitara utilizată la transport, polițiștii au dispus măsura sechestrului asigurator.

Cercetările continuă în acest caz într-un dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de transport al materialului lemnos fără proveniență legală.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

1 comentarii

Silvi

Acum 2 zile

Cum de nu ati depistat transporturile care au golit padurile,ani de zile ? Transporturile s-au facut cu tiruri si vagoane ...au disparut "multi " ...metri cubi ?!

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus