Sezonul rece generează un consum mai mare la noile autobuze electrice puse în circulație la Sibiu în special din cauza generării de căldură în interior.
Din cele 162 de mijloace de transport aflate în flota de autobuze a Tursib, 50 sunt electrice: 45 de autobuze și cinci microbuze. Venirea sezonului rece a dus la o creștere a consumului de energie electrică, ca urmare a căldurii care trebuie furnizată călătorilor. „Generarea de căldură este cel mai mare consumator într-un autobuz. Pe timpul iernii, aproximativ 30% din consumul de energie electrică merge pentru producerea de căldură. Pe timpul verii, climatizarea consumă între 15 și 20%”, arată Ioan Rus, directorul general al Tursib, pentru cititorii Turnul Sfatului.
Potrivit lui, în cazul noilor autobuze electrice de 12 metri, puse în circulație pe rutele metropolitane la finele anului trecut, autonomia „probată” este de aproximativ 385 de km. Încărcarea bateriilor autobuzelor electrice se face fie prin stațiile de încărcare lentă amplasate în autobaza extinsă a Tursib, fie prin stațiile de încărcare rapidă, amplasate pe traseu.
Stațiile de încărcare lentă asigură încărcarea bateriilor autobuzelor de la 20% la 95% în decurs de aproximativ trei ore. „Există niște sisteme de siguranță, astfel încât bateriile autobuzelor să nu se încarce la capacitate maximă, de 100%. La fel, bateriile nu se pot descărca la sub 10%, deoarece sunt anumite sisteme de protecție. Prin urmare, când bateriile ajung la aproximativ 20%, autobuzele se retrag pentru a fi încărcate. La stațiile încărcare rapidă, prin pantografe, autobuzele stau aproximativ o oră până să se reîncadreze în traseu”, mai arată Ioan Rus.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2905


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Un sibian
Acum 1 oră
Tica Sufana
Acum 1 oră
Neala Turcu
Acum 1 oră
Asdfasdf
Acum 1 oră
Sibian