Vineri,
16.01.2026
Ceata
Acum
1°C

VIDEO. Doi poliţişti au ajuns la spital în urma exploziei din curtea Poliţiei Lugoj. Sindicatul Europol reclamă că polițiștii sunt obligați să lucreze în condiții improprii

VIDEO. Doi poliţişti au ajuns la spital în urma exploziei din curtea Poliţiei Lugoj.  Sindicatul Europol reclamă că polițiștii sunt obligați să lucreze în condiții improprii
Sunt efectuate verificări pentru a se stabili cauzele şi împrejurările producerii acestui incident. Foto captură video Sindicat Euopol

Doi dintre cei trei poliţişti din Lugoj, victime ale exploziei de miercuri dimineaţa din curtea instituţiei, au ajuns la spital în stare stabilă, unul cu arsuri la nivelul feţei şi al membrelor şi membrelor superioare, iar altul cu atac de panică, scrie Agerpres. Cel de-al treilea poliţist este şeful Biroului Rutier Lugoj şi a primit îngrijiri medicale la faţa locului, din partea echipajului ISU Timiş. În deflagraţie au fost distruse două autovehicule, inclusiv o autospecială a poliţiei, iar mai multe geamuri ale unui bloc de locuinţe din vecinătate s-au spart.

Imaginile cu producerea exploziei au fost publicate de Sindicatul Europol, pe pagina de Facebook.

Sindicaliștii reclamă că polițiștii sunt obligați să lucreze în condiții total improprii: „Am expus sute de astfel de situații și am prezentat public zeci de sedii de poliție în care intri fără să știi dacă vei mai ieși pe picioarele tale sau vei fi scos de sub dărâmături.”

 Video Sindicat Euopol/Facebook 

Miercuri dimineaţa, la o anexă care aparţine sediului principal al Poliţiei Municipiului Lugoj a avut loc o deflagraţie neurmată de incendiu. În cadrul anexei îşi desfăşurau activitatea poliţişti din cadrul Biroului Cazier şi Evidenţă Operativă, la momentul exploziei fiind prezent în interior doar un poliţist în vârstă de 37 de ani, care a suferit arsuri, fiind transportat la spital în stare stabilă. În urma incidentului, a fost afectată o altă anexă-sediul Biroului Rutier, din aceasta fiind afectaţi alţi doi poliţişti de 41 de ani şi 42 de ani. Cel de 42 de ani este şeful Biroului Rutier care a primit îngrijiri la faţa locului, iar cel de 41 de ani este poliţist în cadrul Biroului Rutier care a suferit un atac de panică, a fost transportat la spital, dar nu a necesitat internare medicală. De asemenea, au fost avariate două autovehicule, dintre care una este o autospecială de poliţie, şi cinci geamuri de la un bloc de locuinţe din vecinătate, arată o informare de presă a Poliţiei Timiş.

Au fost evacuate toate persoanele din sediului Poliţiei Municipiului Lugoj şi sunt efectuate verificări pentru a se stabili cauzele şi împrejurările producerii acestui incident.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

5 comentarii

CX

Acum 1 zi

Nu minimalizam efectele evenimentul, dar mi se pare cam nepotrivit ca un politist sa sufere un atac de panica. Inteleg daca era vorba de o doamna, dar daca era barbat, atunci ar trebui sa refaca testul psihologic... (sper sa nu iasa prea recent la pensie ca sa mai platim o pensie speciala)
Raspunde

Emil

Acum 1 zi

Mafiotij si teroristii institutionali cand sunt incurcati in actiuni si promovari nu tin cont de testul psihologic, de avize/autorizatii autentice, de senzorii de gaz, etc.
Raspunde

Emil

Acum 1 zi

Se luptau cu mafia avizelor/autorizatiilor false emise de ISC si ISU.
Raspunde

Emil

Acum 1 zi

Dezastru ca la Hiroshima https://www.pressalert.ro/2026/01/explozie-la-un-sediu-de-politie-din-timis/
Raspunde

Asdfasdf

Acum 1 zi

lasand la o parte gravitatea evenimentului nedorit dar ce a explodat acolo? ce materiale inflamabile aveau acolo? era cumva o captura speciala de benzina din masinile unitatii sau au mancat prea multa fasole?...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus