Elevi, profesori și actori ai Teatrului Național „Radu Stanca” au participat, la finalul săptămânii trecute, la o serie de activități culturale organizate cu prilejul Zilei Culturii Naționale și al aniversării nașterii poetului Mihai Eminescu.
Ziua de 15 ianuarie, dedicată oficial Zilei Culturii Naționale, a fost marcată și în acest an la Colegiul Economic „George Barițiu” din Sibiu printr-o serie de manifestări menite să scoată în evidență importanța operei și moștenirii culturale lăsate de Mihai Eminescu. Evenimentele au reunit elevi, cadre didactice și invitați din mediul artistic local, într-un demers despre care organizatorii spun că este unul educativ și cultural.

„În fiecare locuință, în fiecare școală, în fiecare zonă a țării, în Republica Moldova, dar și acolo unde cultura română a ajuns să fie reprezentată în variate moduri, ziua de 15 ianuarie are o rezonanță aparte și, dincolo de orice alte probleme, gândul fiecăruia este condus înspre acest univers eminescian: dorință de cunoaștere, curiozitate sau recunoștință, omagiu, rememorare sau nesfârșite încercări de a face această moștenire să continue să transmită, să genereze emoție sau idei”, transmit profesorii coordonatori.
Prima activitate a avut loc în data de 14 ianuarie, când actorii Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu Cristina Stoleriu-Ghinieș, Serenela Mureșan, Mihai Coman, Eduard Pătrașcu și Cătălin Neghină au fost prezenți în mijlocul elevilor din clasele a IX-a A și a X-a C. Întâlnirea s-a desfășurat sub forma unui dialog artistic, bazat pe lectura și interpretarea unor texte eminesciene, selectate atât de actori, cât și de elevi.

Seria activităților a continuat în 15 ianuarie cu o manifestare dedicată dimensiunii universale a operei poetului. Elevii liceului au recitat poezii semnate de Mihai Eminescu în limbile română, engleză și germană, evidențiind ideea că literatura și cultura depășesc barierele lingvistice și generaționale.
Evenimentul a fost completat de discursul bibliotecarei Mioara Cîmpoca și de realizarea unui panou tematic, coordonat de profesoara Maria Gaură, activități care au subliniat semnificația Zilei Culturii Naționale și rolul esențial al operei eminesciene în patrimoniul cultural românesc.
Activitățile au fost coordonate de cadrele didactice Teodora-Ioana Coman, Ioana Matiu, Antonela Dobrin și Claudia Bădea.



Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1106


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
And
Acum 1 oră
TT
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Eu
Acum 1 oră
Emil